Aprilie, vreme de primenire a sufletului, trupului, minții și căminului

Autor: Roxana Alexe - miercuri, 05 aprilie 2023, 1649 vizualizari

La noi în trib se zice bună dimineața” pe post de prospețime sau de nou început, chiar și în miezul zilei! Eu mi-am propus ca în această lună, care ne pregătește și în care cu toții sper că ne primenim intens, să-mi întâmpin fiecare clipă de prezență cu acest salut, în speranța că îmi voi infuza toate celulele corpului cu energia renașterii și cu cea a luminii!

Îmi place să mă uit la lunile anului prin mai multe lentile, în special prin filtrul tradiției și al înțelepciunii străvechi, dar și prin cel al naturii! Și imi vine să strig, bună dimineața, Aprilie, frumoasă lua primăverii, cu mirosul tău amețitor de zarzări, meri, pruni,gutui și cireși, cu ziua ta mai lungă și mai plină de lumină, cu ploile tale curățătoare și vindecătoare, cu energia pământului care renaște, cu zumzetul albinelor, care animă natura și îmbogățesc liniștea, cu vuietul pârâurilor de munte, umflate de zăpada care dispare topindu-se. Sau nu dispare, dar poartă nume de poveste - Zapada Mieilor! Cu rafalele tale de vânt rece, care ne aerisesc celulele și ne obligă să ne înnoim, să le hrănim cu oxigen!

Cât despre pregătire, poate vă întrebați pentru ce atâta primenire? Și la această întrebare răspunsul meu este pentru bucurie, renaștere și speranță! Și nu numai. Dar cum bucuria nu poate fi continuă, căci nu avem în obișnuință să ținem prezentă o emoție și să ne bucurăm de ea cu aceeași intensitate continuu, rezultatul fiind că ne-am obișnui cu ea și nu am mai percepe-o ca pe o emoție hrănitoare, înainte de bucurie vom traversa o perioadă de muncă, de curățenie intensă, care dacă va fi conștiențizată și susținută prin intenții, practici și perseverență - de fiecare în parte, în propriul ritm - va fi binecuvântată cu vindecare, credință și lumină.

Și vom reuși să ne vindecăm pe noi și relațiile noastre, să ne tămăduim rănile care ne-au ajutat să ajungem aici și ne-au trecut prin iarna traumelor noastre! Aprilie e vreme de primenire a sufletului, trupului, a minții, a căminului! A inimii pentru smerenia cu care vom întampina în suflet (Re)Învierea și în trup, lumina! Aprilie este și anul acesta, ca în alți ani, luna în care vom fi chemați să luăm Lumină și indiferent că suntem practicanți sau nu, energia momentului se va naște și va curge, împărtășind în jur lumină. Căci în luna Aprilie, Prier, cum i se mai spune, e un altfel de a ne prii timpul pentru .... Și aici puneți voi, ce simțiți, după cât vă lasă intenția și sufletul!

Citeam zilele trecute că numele lunii Aprilie provine de la cuvântul latinesc aperio, ire”, care înseamnă a deschide. Primenire, deschidere, ce energie puternică pentru pregătire! Să ne deschidem sufletele curățeniei, luminii și speranței și chiar dacă nu vom putea vindeca total aceste răni, să avem credința că le vom putea vedea măcar întremându-se. Să lăsăm să se aștearnă liniștea, siguranța, stabilitatea și mai ales încrederea că suntem susținuți în acest proces, că vom putea gusta din cupa grației divine și vom primi lumină după credința fiecăruia!

Să avem credință pentru o viață mai bună, pentru un ceva autentic și mare, mult mai mare decât sufletele noastre, un copac al tuturor sufletelor vii de pe acest pământ! învățăm de la viață să fim pur și simplu, fără bine sau rău, să savurăm fiecare zi... Să învățăm de la pomi să înflorim fără motiv, fără „de ce" sau „pentru ce/cine" și să contemplăm florile și energia care naște din ele... Și în același timp să învățăm,primim cu admirație curgerea vieții.

Căci este curgere divină!!! Nu cred că este deloc o coincidență că în această perioadă se sărbătoresc Floriile, o sărbătoare cu rădăcini încă de pe vreme romanilor, dedicată Zeiţei Flora. Japonezii celebrează an de an, dăruind un nume, „hanami", acestui proces de înfloririe a cireșilor și caișilor, care în traducere literală înseamnă „privitul florilor”.

Dacă ne uităm și la faptul că piatra lunii Aprilie este diamantul, nu greșim când spunem această lună a primăverii e lună de strălucire, măreție, prosperitate și claritate. Ca diamantul, cu putere și tărie. Iar acolo unde angajamentul și intenția vor face parte din rutină, este imposibil să nu apară strălucirea. Și nu va fi vorba de strălucirea superficială a poleirii cu iluzii, ci de scânteierea durabilă aparte, a lucrului temeinic înfăptuit.

Îmi doresc ca în Aprilie să ne priască strălucirea diamantată a vieții, să ne deschidem inimile cu smerenie pentru a întâmpina Învierea, să fim mai buni și să împărțim lumină, căci în lumină și noaptea parcă se albește, să dăruim, să vindecam și să nu uităm că ne avem!

Să ne amintim că luna Aprilie este sub semnul cifrei 4, o vibrație care aduce cu sine energia fundațiilor stabilite din muncă solidă. Nu peste noapte, ci cu muncă temeinică. Legendele egiptene vorbesc despre patru piloni născuți din Pământ, care susțineau Cerul. Iar în astrologie, 4 este legat de Uranus, planeta reînnoirii, a originalității și a renașterii, despre care aminteam la început.

Aprilie vine după o lună cu multe schimbări pe cer, plină de evenimente astrologice și, pentru că nici o accelerare nu poate fi stopată brusc, se va menține ritmul. Nu de alta, dar, o frână bruscă după ce accelerația a fost la maximum, te poate lăsa cu urmări grave și de aceea este nevoie de o perioadă în care ritmul se domolește gradual.

Se simte în palele de vânt că vor începe noi capitole, pentru care, dacă există intenție se va găsi energia de a munci, de a le dezvolta, de a acționa. Și de aceea e important să ținem vie, în fiecare clipă, viziunea avută la începutul anului, să ne pregătim să primim din nou Darul Vieții prin Renaștere, să vindecăm rănile devenirii noastre, să nu uităm că ne avem unii pe alții și evident, să ne antrenăm în manifestare, căci de aceea suntem aici!

Ziua în care Dumnezeu a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara – Bern Williams 

Sursa foto: Gîlmeanu Răzvan  
-----

🌐 Facebook 🌐 Instagram 



Astro Shop

Cele mai noi articole