Abundența și fertilitatea

Autor: AstroCafe.ro - joi, 03 septembrie 2015, 4838 vizualizari
Abundența și fertilitatea

Poate ai auzit de multe ori în jurul tău vorbindu-se despre abundență și cu toate astea să nu o poți simți în viața ta, pentru că mintea ta o asociază instant cu partea financiară. 

Ei bine, partea financiară nu e decât un efect al modului în care noi ne raportăm la fenomenul Abundenței și care ne arată realitatea, întrucât banii sunt întotdeauna măsurabili. 

Însă așa cum intuiești deja, abundența e mult mai mult decât un cont gras în bancă sau acumulare de bunuri materiale. Abundența e modul în care te raportezi la ceea ce ai și la ceea ce este în univers. 

Un semnal că nu ne raportăm corect la tot ceea ce Universul ne furnizează este focalizarea minții pe ceea ce lipsește, printr-o constantă stare de nemulțumire. Cu siguranță ai întâlnit oameni de la care te-ai fi așteptat să fie foarte mulțumiți cu ceea ce au dar, din contră, să observi că nu apreciază ceea ce au realizat sau ceea ce viața le-a oferit. 

Astfel, o modalitate de a te raporta la abundență este prin starea de recunoștință. Dacă nu poți simți recunoștință, ți se va lua și puținul pe care îl mai ai. Acest lucru este foarte frumos explicat și printr-un pasaj din Biblie:

Celor care au li se va mai da, iar celor care nu au, li se va lua și puținul pe care îl mai au. 

Abundența ca stare de fertilitate 

Dar dacă deja știi foarte bine teoria, vreau să-ți vorbesc în câteva cuvinte despre încă un mod de a te raporta la abundență, folosind de data asta calea energiei feminine creatoare. Eu l-am descoperit în exercițiile mele pentru feminitate și funcționează prin prisma faptului că e ceva foarte practic. 

Astfel, dacă ești femeie, cultivarea stării de abundență se poate face foarte ușor prin prisma fertilității și invers. Cum vine asta?

Unul din aspectele energiei feminine este principiul creator. Universul nu are interes să te priveze de nimic din ce inima ta și-ar dori să primească. Astfel, cu cât ”solul” tău interior este mai fertil, cu atât îți va da mai mult. 

Astfel, una din modalitățile de a te conecta la Abundență este de a cultiva fertilitatea în cel mai amplu sens al cuvântului. Cu alte cuvinte, să fii fertil(ă) în toate aspectele vieții tale, să fii receptiv(ă), să permiți să primești…de la relații la lucruri sau tot ce îți dorești. 

Deloc întâmplător este frecvent folosită expresia „Nu-mi permit” atunci când oamenii se simt frustrați sau vor să-și explice de ce nu fac un lucru. Este mai mult decât evident că tu ești cel care nu îți permiți, nu îți dai voie să primești mai mult, să fii mai mult, ca și cum ar exista niște limite foarte bine stabilite pe care îți e teamă să le încalci. 

De acord că avem limite, dar totuși, cine le-a stabilit și cine le poate restrânge sau extinde? Răspunde-ți la această întrebare ori de câte ori te trezești că folosești expresia ”Nu-mi permit”. 

Dacă însă conștientizezi că doar de tine depinde să pregătești terenul pentru creație, să-l plivești de limitări, să-l ari scoțând rădăcinile vechi din subconștient la suprafață și să-l hrănești cu energia recunoștinței, atunci orice sămânță vei pune în el va da roade. 

Așa vei ajunge să ai o relație fructoasă cu partenerul tău și o viață din ce în ce mai delicioasă. Pentru că fertilitatea în sine este precum pământul proaspăt udat de ploaie, extrem de suculentă și de atrăgătoare pentru a genera tot ceea ce avem nevoie. 

Aceasta este fertilitatea atât la nivel spiritual, cât și la nivel material – pură stare de abundență. Special pentru femeile interesate de fertilitatea lor la ambele niveluri, am pregătit o tabără deosebită – Abundența feminină, mai multe detalii aici http://lifeinbalance.ro/eveniment/tabara-de-toamna-pentru-femei-abundenta-feminina/

Cu drag, 

Adela Haru




Astro Shop

Cele mai noi articole