Ziua in care m-am trezit
Nu am primit vreun semn divin, nu l-am (re)descoperit pe Dumnezeu sau Biblia, dar m-am trezit!
Ma rog, nu pot sa bag mana in foc pentru mine atunci cand dorm, iar trezirea mea cred ca s-a produs in doua etape clare si nu, nu dupa mangaieri divine de mare amplitudine, ci in urma unor lucruri cat se poate de banale.
Primul moment s-a petrecut intr-o vara, acum cativa ani, pe la orele pranzului. Era ziua aia in care te-ai culcat pe la 6, dupa o noapte de bauta cu prietenii, cu acea stare de extra-cald generata atat de gradele din termometru, cat si de alcoolul care simti ca sta sa-ti erupa prin toti porii.
Pe scurt… zaceam, simteam ca se apropie sfarsitul – oasele erau grele si inerte, muschii ma dureau, membrele tremurau, limba avea o tona jumate, capul era de fier forjat… deci starea aia in care te urasti si iti spui in minte – pentru ca altceva nu mai poti misca – ‘gata, pana aici’!
Ei bine, pe fondul asta, din blocul de vis-a-vis a venit un sunet care m-a cutremurat – o voce suava, evident etnica, o zicea cam asa – ‘buzele taleeeeeeeee, doua petaleeeeee’…
Cred ca nici daca prizam cea mai pura cocaina nu obtineam pupilele pe care le-am facut in secunda aia!
Simteam globii oculari cum stau sa explodeze. Acest cosmar s-a repetat de 4-5 ori. A 6-a oara eram jumate iesit pe geamul de la bucatarie si urlam – “da’ mai du-te-n pizda ma-tii cu buzele tale cu tot!”, in cel mai cristalin limbaj dambovitean.
A fost momentul in care am realizat doua lucruri – 1. e inuman sa dormi la ora 13.00 si un bou sa te oblige sa te tarasti prin toata casa in starea aia si 2. daca nu consumam alcool probabil ca eram in cu totul alta parte si mi se rupea de buzele lui…
A fost prima oara cand am spus – ‘ceva e in neregula cu viata mea, trebuie sa schimb’.
M-am gandit mult, recunosc. Cativa ani, timp in care am simtit starea aia – “de extra-cald data atat de gradele din termometru, cat si de alcoolul care simti ca sta sa-ti erupa prin toti porii. Pe scurt zaceam, simteam ca se apropie sfarsitul – oasele erau grele si inerte, muschii ma dureau, membrele tremurau (…) ‘gata, pana aici!” – de zeci de ori.
Al doilea episod s-a produs in acest an, cand m-am trezit din senin cu niste atacuri de panica de toata frumusetea si cu niste probleme digestive aparute parca de nicaieri.
Va rog sa ma credeti ca mi-am varat toate tuburile posibile in toate orificiile si va rog sa-mi dati voie sa rad cand va aud pe voi, doamnelor, cum va e teama de 15 cm de organ… sa va vad cand primiti in matze 1.7 m de tub (sic :) )
Ei bine, in acele momente – zile mai precis – mi-am dat seama ca ceva era in neregula. Eram nefericit! Totul era praf – aveam o relatie naspa, habar nu aveam ce boli am, muzica nu mergea, la munca ma simteam plafonat, ce sa mai… eram complet daramat, iar acele atacuri de panica au fost un soi de clapari administrati intre bucile larg deschise.
‘Ia de aici Vulpescule, ca tot ziceai tu ca esti puternic’ – mi-a spus providenta zambind suav.
Cinica soarta mi-am zis. Ei bine, abia atunci am inceput sa schimb. A durat cateva luni aceasta schimbare – sa nu va inchipuiti ca e simplu sa-ti poftesti demonii la masa, mai ales dupa ce fugi o viata intreaga de ei. Neah, nici pomeneala.
E greu, extrem de greu sa-ti cureti paternurile pe care le cunosti de ani de zile. Incredibil de greu. E nevoie de rabdare si de multa vointa.
Ei bine, dupa ce am terminat-o cu relatia nociva, am inceput sa ma reasez, sa ma reconstruiesc si nu am refuzat ajutorul specializat. Iar o chestiune interesanta – si eu credeam ca daca te duci la psiholog esti usor dus.
Gresit, de multe ori e chiar necesar ca cineva din afara sa te ajute sa-ti gasesti drumul. Tu nu vezi foarte clar de cele mai multe ori.
Si uite asa am inceput sa ma reconstruiesc, sa-mi recladesc sufletul, increderea de sine si cam tot ce a fost castrat in ultimii ani de zile de tot felul de “mici” probleme.
Se schimba multe, incepi sa vezi altfel lucrurile, viata, insa este o schimbare care merita. Habar nu am ce urmeaza pe drumul asta, insa pe cuvant de onoare ca multumesc zilnic acelui moment in care un imbecil a repetat de cateva ori treaba aia cu “buzele taleeeeeeeeee, doua petaleeeee”.
A fost declick-ul – primul! Asa ca ziua in care m-am trezit nu a fost nici mai buna, nici mai rea, nici cu soare, nici cu nori, ci doar altfel, iar acest altfel este vazut cu alti ochi atunci cand reusesti sa-ti cureti cu adevarat lentilele ochelarilor prin care vezi viata.
Acum nu mai sunt un calorifer rece, ci un calorifer prin care patrunde incet, dar sigur, mult-asteptatul agent termic.
Andrei Bogdan Vulpescu
*Imagine: empathicguidance.files.wordpress.com