Vibrația anului 2024 – 8

Autor: Delia Muresan - duminica, 31 decembrie 2023, 3788 vizualizari

De la bun început vreau să precizez că NU sunt numerolog sau astrolog, acest mesaj se referă STRICT la perspectiva îngerilor legată de 2024, lăsându-mă călăuzită de cărțile despre numerele de îngeri atât a lui Doreen Virtue cât și a lui Kyle Gray.

Energia anului 2024 vine ca o probă practică, o perioadă de experimentare, salturi pe care nu le mai putem amâna, intenții pe care avem nevoie să le manifestăm în realitate. După 2 ani de trezire este momentul să ne asumăm lecțiile, să ne decidem ce vrem cu adevărat și să trecem la acțiune. Scuzele nu mai țin și ar fi bine să ne punem centura de siguranță.

Vom atrage tot felul de situații pentru a vedea unde nu am trecut examenele și să punem osul la treabă.

Dacă în 2023 am observat o trezire la nivel macro acum intrăm pe rafinament, pe specializare. Da, ne-am trezit dar nu putem să predăm un curs doar pentru că am citit o carte sau am participat la rândul nostru la un curs.

Trebuie să ne clarificăm care este misiunea noastră, care este bucățica noastră și să ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce dăm mai departe. Se dau jos multe măști în continuare, nu ne mai putem ascunde, nici măcar de noi.

O altă temă importantă în acest an este îmblânzirea ego-ului pentru a face alegeri care ne onorează, nu doar pentru a căștiga ceva. De asemenea nu trebuie să uităm că “una suntem” și împreună vom reuși. În lumea aceasta nouă fiecare trebuie să contribuie și să ne gândim la binele suprem. Însă pentru a face asta vom simți energia lui “totul sau nimic”, asta ne mai învață cifra 8.

Să fim cu totul acolo sau să ne vedem de treabă, măcar să nu încurcăm dacă nu vrem să ne asumăm nimic. Se știe că este nevoie doar de un măr putred să strice toate merele din coș.

De asemenea este important să fim atenți și la mediul nostru, la oamenii din jur și să decidem ce merită și ce nu merită atenția noastră.

Vibrația anului 2024 este: 8. 

Ultimul an semnificativ cu vibrație 8 a fost 2015.

În cartea lui Doreen la numărul 8 mesajul este acesta: Numărul 8 semnifică abundenţă şi prosperitate. 
Buclele infinite ale acestui număr simbolizează un flux continuu al banilor, timpului, ideilor sau oricărui alt lucru pe care îl soliciţi (îndeosebi pentru menirea ta în viaţă).”

În cartea lui Kyle Gray găsim acest mesaj la numărul 8:

„Se repetă acum un ciclu sau un tipar în viața ta pentru a înțelege o anumită lecție. Acordă-ți un răgaz pentru a reflecta la asta.”

Numărul 8, din mesajele pe care le-am primit eu de la îngeri, înseamnă: să fim cu totul în tot ce facem, nu cu jumătăți de măsură, nu multitasking, nu mai putem merge la un job fără să contribuim, doar să primim un salar, nu mai putem face orice muncă fără asumare. Dacă nu știm ce vrem putem să ne luăm o pauză, un an sabatic până reușim să ne clarificăm. Deci este totul sau nimic, nu merge fără bucurie, fără a hrăni cu energie. Orice lucru pe care îl facem să fie făcut “se plătește.”

Cea de-a opta zodie este zodia Scorpionului - Arhanghelul Ariel ne îndeamnă să facem ce avem de făcut în forță, în trombă. Dacă știm ce avem de făcut să facem salturile, dacă avem blocaje să le alchimizăm însă nu este cazul să ne victimizăm sau să căutăm vinovați în exterior. Putem simți o exorcizare a tot ceea ce ne ține pe loc, o coborâre în miezul ego-ul pentru a-l putea îmblânzi, vom plăti acele datorii karmice pe care nu le mai putem amâna.

Conform lunilor anului – luna a opt este luna AUGUST, denumită și luna Augustru, Măselar, Gustar, Secerar. Este luna în care începem să culegem roadele, avem sezonul în care se coc și se gustă cele mai multe legume și fructe dar este și luna concediilor, luna în care ne luăm pauză pentru a ne încărca și bucura de viață.

Conform numerologiei biblice numărul 8

Sunt 8 oameni care au urcat pe arca lui Noe, 8 legăminte pe care Abraham le face cu Dumnezeu. 8 este un număr forță, un număr care sugereaza putere, vigoare, noi oportunități și noi începuturi. 8 este și un număr al confirmării. El sugerează abundența și fertilitatea, fiind asociat totodata și cu viața, cu autenticitatea. În același timp, 8 reprezintă evoluția și involuția. 8 ca număr protector divin aduce înțelepciune, forță, speranță, o mare capacitate de rezistență și de îndurare, abilitatea de regenerare și de a o lua de la capăt.

În sens biblic cifra 8 reprezintă noua creație și renașterea. Acest lucru se bazează pe faptul că în Vechiul Testament, Dumnezeu a creat lumea în șase zile și s-a odihnit în a șaptea zi, iar în Noul Testament, prin moartea și învierea lui Iisus, oamenii au intrat într-o nouă creație. De asemenea, cifra 8 mai simbolizează înțelepciunea și judecata.

Nicolae Văleanu spune în cartea sa Aievea… Creația și Creativitatea despre numărul 8: “Misterul numărului 8 este acela al mişcării eterne şi continue în spirală, care este constantă în univers. Curenţii forţei vieţii trec prin corp sub forma unei figuri 8, urmând sistemele cerebro-spinal şi simpatetic, cum ar fi radiaţiile de lumină.

De aceea în momentele de meditaţie profundă se poate vedea o lumină reală. 8 orizontal [simbol ∞], semnifică “ca mai sus, la fel şi jos”. Este un simbol al puterii. În Geneză 17:10 ritul şi legământul circumciziei trebuia realizat în a opta zi de viaţă a unui copil bărbat. Acesta era considerat unul din cele mai importante legăminte între Dumnezeu şi umanitate.”

Numărul opt este și numărul karmei, așa că avem ocazia să ne plătim niște datorii și să facem niște salturi mari, iar vindecarea ne va fi la îndemână.

Dacă luăm și cifra 8 din cărțile de tarot cu îngeri îl vom găsi pe Arhanghelul Raguel, cartea se numește Justiția și este vorba de a ne apăra convingerile, de a lua decize corecte și imparțiale. Este și Arhanghelul relațiilor așa că ne putem aștepta la tot felul de teste în acest domeniu.

Așadar, ne așteaptă un an de experimentare, de descoperire care ne va ajuta să înțelegem care este rolul nostru și cum putem contribui în lumea aceasta nouă.

2024 este un an binecuvântat pentru cei curajoși, pentru cei care fac distincția dintre ego și intuiție și își urmează cu forță misiunea. Să nu uităm că norocul este de partea celor curajoși.

2024 este un an de descoperiri, de dezvăluiri, un an FORȚĂ care ne împinge înainte. Sau mai putem spune: cine nu e gata este luat cu lopata.

2024 va continua să expună persoanele care au intenții rele, care urmăresc doar câștiguri de pe urma celor mai naivi. Este un an plin de demascări pe toate nivelurile și vom fi șocați de cât de mult am fost manipulați sau s-a încercat acest lucru pe toate nivelele.

2024 este acel an de propulsare pentru cei care reușesc să se scuture de toate limitările, un an de cutremure și evenimente care ne aduc aminte că una suntem.

Un an în care trebuie să lăsăm orgoliul deoparte și să ne facem bucățica de treabă cu asumare și prezență. O să fie nevoie de fiecare dintre noi.

Nu suntem singuri, vom pași alături de Dumnezeu, iar Arhaghelul Ariel ne va netezi drumul înainte.

Facă-se Voia TA!
Doamne ajută!
Delia Mureșan -  www.deliamuresan.ro 



Astro Shop

Cele mai noi articole