Teoria reciprocităţii în iubire
Iubirea este acel sentiment puternic pe care il nutrim faţă de persoane, animale sau lucruri care ne-au satisfăcut, ne satisfac sau ne vor satisface cele mai profunde dorinţe şi nevoi. Fraza nu sună prea original, dar vă pot garanta că dacă o analizăm mai indeaproape, vom găsi in ea o sumedenie de lucruri care nu sunt uşor de acceptat.
De exemplu, potrivit acestei definiţii, noi iubim nu oamenii, ci ceea ce ei, sau animalele, sau lucrurile ne oferă. Dacă persoana pe care o iubim nu ne satisface in privinţa celor mai importante dorinţe, atunci, sunt convins, vom inceta pur şi simplu să o mai iubim. Dacă nu rezultă satisfacţii, foloase sau plăceri din acea relaţie, iubirea se stinge. Dar şi contrariul este adevărat. Dacă cineva ne satisface tot mai mult dorinţele şi nevoile, vom fi tentaţi să-l şi iubim.
Dar să nu uităm, nu pe individ il iubim, ci ceea ce face el pentru noi. Dacă vom inţelege şi vom accepta acest fapt simplu, atunci vom reuşi mult mai uşor să fim iubiţi de către alţii. E bine să privim in mod realist aceste lucruri, altfel am putea da greş. Dacă acceptăm realitatea şi inţelegem care este sensul adevăratal iubirii, nimic nu va trebui să mai facem impotriva voinţei noastre, pentru ca alţii să ne iubească.
Dacă, de exemplu, partenerul doreşte să acordăm mai multă atenţie vestimentaţiei şi ingrijirii trupului, cu cat ne vom ocupa mai mult de aceste lucruri, cu atat mai mult ne va iubi. Dacă este important pentru el să manifestăm mai multă afecţiune, va trebui, evident, să-i satisfacem această nevoie; să ne apropiem mai des de el, să-i luăm mana, să ne aşezăm alături, să-l imbrăţişăm spontan, şi el ne va iubi mai mult.
Dar fizicul, averea, caştigul şi stilul de viaţă? Iubim, oare, pe cineva pentru că este bogat, dansează bine sau este cinstit? Totul depinde de scara de valori a persoanei care trebuie să decidă. Cel care pune preţ pe anumite calităţi se va indrăgosti, desigur, de cineva care are acele calităţi. Pot avea şi alţii insuşiri extraordinare şi totuşi să nu prezinte interes pentru cel in cauză, din simplul motiv că, pentru el, calităţile importante sunt altele.
In acest sens, dacă pentru cineva siguranţa materială prezintă importanţă, sau dacă visul pe care ar dori să şi-l realizeze este o viaţă luxoasă, atunci se va indrăgosti, probabil, de un om bogat. S-ar putea obiecta că aceasta nu este dragoste, ci lăcomie de bani. Cu alte cuvinte, iubirea se indreaptă nu către o persoană, ci către banii ei. Cei care gandesc astfel, nu au inţeles teza mea iniţială.
Nimeni nu iubeşte necondiţionat pe cineva, contează intotdeauna ce face cel in cauză pentru noi. Cel pentru care banii prezintă importanţă, iubeşte nu numai persoana, ci şi banii acesteia, respectiv faptul că este dispus să impartă aceşti bani cu el. Aşa incat, printre raţiunile care motivează dragostea pentru cineva, banii nu au mai puţină legitimitate decat au infăţişarea, prezenţa plăcută, performanţa sexuală sau orice alt element de comportament care prezintă importanţă pentru cel in cauză.
Dar ce se va intampla dacă siguranţa financiară se va diminua? Greutăţile materiale pot distruge, oare, dragostea intr-o familie? Mai mult ca sigur. Sentimentul de dragoste poate scădea o dată cu sumele din contul bancar. Şi de la această regulă nu fac excepţie nici celelalte dorinţe. Cu cat sunt mai deplin satisfăcute, cu atat mai mult creşte şi dragostea. Şi invers, dacă scade satisfacerea lor, scade şi sentimentul de dragoste.
Dacă o femeie doreşte un soţ puternic, hotărat, in măsură să o apere de familia lui şi constată că el nu corespunde acestor aşteptări, garantez că sentimentele ei faţă de el se vor diminua direct proporţional cu dezamăgirea suferită. La fel, cand un bărbat apreciază o femeie pentru talia ei, iar soţia sa pe zi ce trece se face tot mai durdulie, vă asigur că fiecare kilogram depus va influenţa negativ dragostea lui faţă de ea.
Ştiu că nu pare prea romantic, dar aceasta este realitatea. Ne place sau nu, aşa suntem noi, oamenii. Desigur, se poate obiecta că nu intotdeauna iubim pe cineva numai pentru că se poartă frumos cu noi. Cu siguranţă, se vor găsi exemple şi pentru situaţii cand iubim pe cineva fără a ne aştepta la vreo compensaţie. Dar eu vorbesc despre iubirea intimă, nu despre iubirea aproapelui.
Iubirea intimă este aceea pe care o nutrim faţă de partener, părinţi, copii, rude şi prieteni apropiaţi. Ei sunt oamenii alături de care trăim zi de zi şi pentru care suntem dispuşi să facem uriaşe sacrificii. Atunci cand mă refer la teoria mea asupra iubirii, inţeleg acel proces normal, reciproc, care are loc intotdeauna intre oameni având raporturi intime.
Iubirea aproapelui sau iubirea de oameni este un foarte nobil sentiment uman, care nu cere in schimb un sentiment similar. Poate eşti una dintre acele persoane generoase, care trimit colete pentru ajutorarea familiilor nevoiaşe din ţările devastate de războaie. Poate dai bani la vreo organizaţie şi nădăjduieşti că, prin aceasta, faci fericit pe cineva aflat la mii de kilometri depărtare.
Desigur, nu te interesează cine este acea persoană, nu te aştepţi la mulţumiri din partea ei printr-o scrisoare, un telefon sau pe alte căi. Ai făcut un bine şi te simţi fericit că eşti suficient de bogat ca să dai şi altora din ceea ce ai. Răsplata e sentimentul că ai contribuit la diminuarea suferinţelor cuiva. Aceasta este iubirea non-intimă, iubirea faţă de o altă fiinţă umană. Ea nu presupune că, in schimbul ei, aştepţi "ceva". Intr-un sens, este un sentiment mai nobil decat iubirea intimă, care mai devreme sau mai tarziu are nevoie de răsplată.
Cu toate acestea, iubirea faţă de aproapele nu este completă. Ea funcţionează astfel pentru că facem sacrificii doar temporar pentru oameni pe care, poate, nici nu-i cunoaştem. De aceea, nu contează dacă gestul nostru va fi sau nu răsplătit. Dar dacă aceste sacrificii ar trebui făcute in mod curent sau chiar zilnic, fii sigur că nu ne-am mai gandi la ei ca la nişte oameni aflaţi la mare distanţă care au nevoie de ajutorul nostru, ci ca la nişte oameni importanţi in viaţa noastră, de la care ne-am aştepta la un fel de răsplată.
Aceasta este una dintre diferenţele esenţiale intre iubirea intimă şi cea faţă de aproapele. Prima implică un contact permanent cu oamenii consideraţi dragi nouă, pe cand a doua nu necesită practic nici un fel de contact. Prima reclamă frecvente sacrificii din partea celor ce se iubesc, in timp ce a doua cere, din cand in cand, cate un sacrificiu moderat. De aceea, punctul meu de vedere este că, de fiecare dată cand apare o relaţie intimă in viaţa noastră, trebuie să oferim partenerului atat cat ne este confortabil, şi atat timp cat simţim că in schimb şi partenerul ne satisface in măsura dorită.
Dr. Paul Hauk
Sursa: Cum să iubeşti pentru a fi iubit - Editura POLIMARK
Imagine: wallpaper4pc.com