SCORPION: mereu e loc de mai mult

Autor: Nicoleta Svârlefus - luni, 21 noiembrie 2016, 144709 vizualizari

Scorpionul este un semn atât de misterios, intens și  ermetic din multe puncte de vedere, încât aproape că mi se pare un act de eroism să mă apuc să scriu depre el. E o energie aparte, un fel de cunoaștere permanenta a ceea ce poate fi experimentat în strafundul ființei, cu o intensitate greu de imaginat și, deseori, greu de suportat până și de cei care se presupune ca sunt familiarizați cu asta: scorpionii.

Energia de tip Scorpion, pe care toți o avem undeva în harta noastră, este incomodă, transformatoare si aducătoare la suprafată de comori neștiute și nebănuite. Acolo unde avem Scorpionul in profilul astro-energetic, putem să fim siguri că nu va fi comod sau ușor, dar cu siguranță vom cunoaște minunate fațete ale vieții si vom da cu ochii de nebănuite daruri.

Scorpionul înseamna dorință. Acesta este instrumentul său, e bagheta magică, în felul acesta creează, evoluează si merge mai departe: dorindu-și mereu câte ceva. Apoi dorind mai mult și mai mult din acel lucru... Merge din aproape în aproape, din ce în ce mai adânc, în orice experiență care îl atrage ca un magnet, mai ales daca  aceasta e neobișnuită, rară, chiar periculoasă.

Parcă niciodată nu e destul pentru Scorpion, parca ar vrea să atingă limita oricărei cunoașteri, a oricărui lucru pe care-l află, a oricărui sentiment. Și cu cât se adâncește mai mult, cu atât limita e mai puțin tangibilă... pericolul mai mare iar el tot mai interesat de "și mai ce poate fi descoperit". Pe principiul "daca tot am mers până aici, de ce să nu continui?" Desigur, granița între dorință și obsesie e foarte fină, acesta fiind punctul vulnerabil al Scorpionului, de fapt. Si sursa de suferință, în definitiv. Suferință pe care parcă și-o provoacă singur, cu un stoicism și o rezistență greu de egalat de oricare alt semn.

Scorpionul înseamnă putere. O putere pe care o ține în seif și apeleaza la ea mai ales în situatiile de criză, atât de prezente în viața oricărui Scorpion. Scorpionul este unul dintre semnele de putere, alături de Berbec, Leu și Capricorn. E unul dintre semnele cele mai determinate, tenace și extrem de rezistente. Drumul către victorie, odată ce și-au propus ceva, este calculat pas cu pas și e greu de crezut că va renunța înainte să ajungă la destinație, înainte să-și atingă țelul.
Puterea, pentru cei mai mulți Scorpioni, consta in cunoaștere, în informație. Dar nu orice fel de cunoaștere, ci una pe care să o poată folosi la nevoie, fie pentru a se apăra, fie pentru a câștiga o bătălie. De exemplu, într-un mediu în care nu se simte în siguranță, un Scorpion va căuta să afle secrete ale celor de acolo, mai ales dacă îi percepe mai puternici sau capabili să atace la un moment dat. Ca și cum ar avea nevoie de întocmirea unui dosar secret, pentru că nu se stie când va fi nevoie de el...

Pasiunea Scorpionului, intensitatea cu care trăiește viața, profunzimea sentimentelor sale, atașamentul față de ceea ce iubește, senzualitatea, cumulul de emotii deseori paroxistic, toate acestea fac din Scorpion o energie, pe cât de greu de înteles, pe atât de atrăgătoare și magnetică. Această energie este practic inconfundabilă odată ce ai ajuns în apropierea ei sau când, într-o formă sau alta, ai de-a face cu ea sau chiar o manifești.

Se spune că Scorpionul e periculos, răzbunător... și alte asemenea. De fapt, el nu e periculos deloc pentru cei care au curajul să se apropie și pentru cei care nu obisnuiesc să atace. Scorpionul atacă când e atacat, ca apărare. Când frica devine atât de intensă, când ajunge la limită în urma atacurilor repetate, mai ales când se confruntă cu posibilitatea de a pierde  ceva important, abia atunci se hotarăște Scorpionul să atace. Dar nu o va face în felul și în momentul așteptat de ceilalți, ci atunci când vine momentul perfect.

Un Scorpion are tendința de a controla absolut tot ce crede că-i apartine, mai ales dacă pentru a obține și păstra ceva a suferit, s-a chinuit, a trecut prin focurile purificatoare și transformatoare ale durerii profunde. El nu știe ce înseamnă jumătățile de măsură, nu înțelege rostul negocierii sau al diplomației, e destul de brut în manifestare și înțelege să trăiască viața cu intransigență, vigilență și adevăr, orice ar însemna asta ca risc.

Nimeni nu poate cunoaște cu adevărat un Scorpion, pentru simplul fapt că el însusi esre într-o continuă transformare și într-un clocot interior pe care-l tine departe de ochii lumii. Își controlează extraordinar de bine emotiile, pentru a nu se vulnerabiliza. Mai curând ar muri, decât să fie vulnerabil. Iar a-i ști altcineva dedesubturile, suferințele, sentimentele și dorințele cele mai intime, pentru el e ca și cum ar muri.

Scorpionul înseamnă transformare. Regenerare. Renaștere. El este chirurgul fizic sau emotional. Este, dacă vreți, "dușmanul" necesar. Vindecă prin durere. Periodic, Scorpionul trece printr-un astfel de proces profund de transformare.  Și noi, ceilalți, când avem activată aceasta energie în hartă, avem de făcut astfel de salturi în conștiință și in viață, de transformări uriașe pe mai multe paliere.

Scorpionul este precum zăcământul prețios al acestui pământ. Dacă nu ar exista, noi nu am ști niciodată cât de valorosi suntem. Odată cu disconfortul pe care un Scorpion îl genereaza fără să vrea în cei din preajma lui, de fapt el aduce și multa cunoaștere și transformare. Aduce la suprafață comori de care nu suntem conștienți. Apasă pe butoanele cele mai sensibile ale celor din jur, lăsând impresia că vor să rănească si ca o fac cu bună știință și chiar cu plăcere. De fapt, ei mor de plăcere sa testeze limite. Să patrundă acolo unde altora le e teamă... Să plonjeze în intuneric și să ducă acolo o lumină cât de mică. Oricât de înfricoșator ar fi. Pentru ei și pentru ceilalți.

Nicoleta Svârlefus 
https://www.nicoletasvarlefus.ro/programe

---- 
🌐 Facebook 🌐 Instagram 

Imagine: Jennifer Beals



Astro Shop

Cele mai noi articole