Responsabilitatea- acces la putere!

Autor: Nicoleta - miercuri, 23 septembrie 2009, 4008 vizualizari
Responsabilitatea- acces la putere!

Traim pe parcursul vietii tot felul de experiente, unele dintre ele dificile, greu de gestionat, pe care le vedem fara iesire. Uneori lucrurile merg bine si suntem multumiti, alteori lucrurile merg aparent rau si suntem nefericiti. Starea noastra de bine pare sa depinda in permanenta de ceva din exterior.

Mai mult decat atat, noi tindem sa credem ca tot ce se intampla isi are cauza undeva in afara noastra. Uneori pasam responsabilitatea oamenilor dragi ("daca el/ea s-ar schimba, as fi fericit"), alteori sistemului ("totul mi se intampla din cauza ca sistemul este defectuos, legile nu sunt in regula"), parintilor ("eu sunt asa acum pentru ca parintilor mei nu le-a pasat de mine"), etc.

A devenit deja un cliseu obiceiul de a da vina pe altii, de a ne uita mereu in preajma dupa vinovati, de a gasi o cauza si a ne varsa tot naduful asupra ei. Mereu cineva este vinovat, mereu cineva trebuie sa se schimbe, cineva trebuie sa ne dea, sa vina spre noi...

Rareori oamenii realizeaza ca de fapt in acest fel isi vand puterea. Cand astepti ca altcineva sa faca ceva ca tie sa-ti fie bine, puterea e acolo, la acel cineva si nu la tine. In acel moment te situezi in afara responsabilitatii si deci in afara puterii. Asta te lasa neputiincios.

Insa in momentul in care iti asumi responsabilitatea, te simti puternic. Cand stii ca intr-un fel ai contribuit la acea stare de lucruri, inseamna ca poti face ceva sa schimbi. Dupa cum se spune "tu faci, tu desfaci".

Dar oare chiar suntem responsabili pentru tot ce avem in viata noastra? Va fac o impartasire: pentru mine a fost foarte greu sa accept asta. Simteam ca se rupe ceva din mine, ori de cate ori ma porneam sa blamez/judec/invinovatesc pe cineva pentru o situatie in care ma aflam. Mi se parea inacceptabil ca eu as putea fi responsabila pentru ca cineva m-a tamponat in trafic, taindu-mi fata.

Deci, cum stau lucrurile de fapt? De ce si pentru ce suntem responsabili?

Sustin si cred cu toata fiinta ca DA, noi suntem responsabili pentru tot ce avem in viata noastra. Noi cream, chiar daca nu suntem constienti, toate experientele p care le traim. Noi atragem toti oamenii pe care-i avem in preajma. Tot ce e in exterior este de fapt o oglindire a ceea ce e in interior.

NU EXISTA NIMIC IN AFARA, TOTUL E INAUNTRU!

Gandurile noastre, atitudinea, cuvintele creeaza, materializeaza experientele pe care avem nevoie sa le traim. Iar asta este o binecuvantare. Pentru ca, practic, vazand ce e in exterior, pot sa constientizez ce e in interior.Altfel spus, orice situatie de viata care apare in viata mea, apare pentru ca ceva din mine a creat-o.Chiar daca nu stiu ce e acel ceva.

NU EXISTA COINCIDENTE!

Nimic nu e la intamplare. Universul este perfect, noi suntem perfecti, totul functioneaza perfect in Univers.

Si atunci, daca stiu ca tot ce traiesc este pentru ca eu creez (constient sau nu), de ce sa ma mai lamentez, de ce sa dau vina pe altii? Mai bine ii privesc pe acei oameni care apar in viata mea (desi imi apasa "butoanele sensibile"), ca si cand apar ca sa-mi arate niste oglinzi in care sa ma privesc.

Stiind si primind acest adevar, totul devine mult mai simplu. Devine usor sa renuntam la furie, la resentimente si tot felul de emotii toxice. Incepem sa binecuvantam orice experienta sau om care trece prin viata noastra. Ne asumam responsabilitatea si castigam putere.

Cand stiu ca eu sunt responsabila, asta imi da putere sa schimb lucrurile si sa ma schimb. Cand accept ca sunt responsabila, imi orientez atentia catre mine si nu catre ceilalti. Si imi cresc nivelul de constiinta. Pot sa spun "multumesc" pentru oerice apare, pot sa dizolv mult mai usor orice tensiune si sa traiesc in armonie cu mine si cu tot ce e in jurul meu.

Daca esti undeva unde se intampla ceva, orice, inseamna ca ceva din tine a creat asta. Nicaieri nu te afli la intamplare, chiar daca ai senzatia ca unele situatii nu au nicio legatura cu tine. Tot ce ai in jurul tau are legatura cu tine.

Prin urmare, una dintre uneltele pe care le putem folosi pentru a accesa libertatea si puterea este asumarea responsabilitatii! Si totul devine mai usor, chiar daca nu pare!

Nicoleta Svârlefus





Astro Shop

Cele mai noi articole