Prescripţii practice sufleteşti

Autor: AstroCafe.ro - joi, 29 martie 2018, 4144 vizualizari

Trăim într-un vârtej de senzaţii, cunoştinţe noi, experienţe noi şi, cu toate că am fost convinşi de adevărul lor, ele se pierd prea uşor în banalităţile obişnuite, în cele întâlnite în fiecare zi. Nimeni dintre noi nu poate să se bazeze, în prezent şi în viitor, că va trăi la înălţimea noilor legi, principii şi metode ale existenţei. Chiar dacă avem o deplină încredere în adevărul lor, se ascunde totuşi în noi o doză de încăpăţînare, care se împotriveşte tăcută. Această doză de încăpăţînare este materia, experienţa corpului, a sângelui, a celulelor.

Şi de aceea, nu se pot repeta îndeajuns noile intuiţii (intuition): există "înalta autoritate", forţa dominatoare care pătrunde şi înviorează totul. Noi compunem o parte a acestei forţe. Ca atare, posedăm aptitudinea de a tinde tăcuţi şi neobosiţi, prin rugăciune sau prin dorinţă, să ne îmbibăm cu tot mai multe calităţi înrudite acestei înalte forţe.

Fiecare gând al nostru este o realitate, o forţă. (Rog repetaţi de două ori aceasta). Fiecare gând reprezintă piatra pentru construcţia soartei noastre, fie în bine fie în rău.

Omul obligat să locuiască într-o casă urâtă, să se hrănească rău, să trăiască cu oameni grosolani şi banali, trebuie ca în fundul imaginaţiei sale să se opună la tot ce este umilitor! El trebuie să-şi imagineze că locuieşte într-o casă frumoasă, că se hrăneşte cu mâncări alese, la o masă cu oameni distinşi; o asemenea stare sufletească îl va îndrepta către mai bine, fără amărăciuni, fără sforţări. Fii bogat cu duhul, cu imaginaţia şi conştiinţa, după ele va urma şi bogăţia materială. Omul care se vede mereu pe treapta de jos a scării va rămâne pentru totdeauna pe ea. Starea predominantă - apăsătoare sau învingătoare - formează din timp toate condiţiile fizice ale vieţii.

Nu pune niciodată graniţe posibilităţilor viitoare. Niciodată nu spune: "Mai departe nu pot merge. Întotdeauna voi fi mai jos decât cutare sau cutare om!". Sau: "Corpul meu trebuie să se ruineze şi să piară, fiindcă în trecut, multe corpuri omeneşti s-au ruinat şi au pierit." Nu gândi: "Capacităţile şi talentele mele sunt mediocre - eu voi trăi şi voi muri ca şi milioanele de oameni din jurul meu!".

În felul acesta, fără cunoştinţă de cauză, găsesc mulţi şi nimeresc în sclavia înşelăciunii. Ei se încarcă cu toate relele şi consecinţele lor chinuitoare. Ei distrug posibilitatea de a trece cândva limita lumii actuale. Ei pleacă de pe cărarea înaltelor adevăruri, fără a avea nevoie. În fiecare om este împlântat germenul unei oarecare capacităţi, unui oarecare talent; fiecare are o vocaţie bine determinată, tot aşa exclusivă ca şi vieţuirea sa; căci în creaţia fără sfârşit, nesfârşită este şi variaţia manifestărilor, fie că e vieţuirea, apusul soarelui sau creierul omenesc.

Să doreşti câteodată să fii eliberat de orice frică. Fiecare secundă consacrată unei asemenea dorinţe ajută puţin eliberarii tale din robia fricii. Conştiinţa nesfârşită nu cunoaşte frica, dar vezi că veşnica ta succesiune constă într-o apropiere tot mai mare de conştiinţa infinită. Noi absorbim gândurile oamenilor simpatici nouă şi ale celor pe care îi vedem mai des. Dacă aceşti oameni sunt inferiori şi trăiesc mentalmente în sferele inferioare, atunci faptul acesta se reflectă în rău asupra noastră, căci într-o relaţie inegală este învinsă totdeauna mintea subtilă şi superioară.

Norocoşii ne întind gânduri despre succese, ca nişte fire. Acei fără noroc, cei ce nu reuşesc, emană dezordinea, lipsa răbdării sistematice sau lipsa puterii credinţei; noi absorbim toate acestea ca buretele apa. Este mai bine să nu ai cu nimeni nici un fel de raporturi, decât să întreţii relaţii cu oameni stupizi şi proşti, ce trăiesc fără nici un ţel; curentul lor mental ne izolează de fiinţele asemănătoare nouă, adevăraţii noştri prieteni.

Când în vreo acţiune sau afacere, cădem într-o situaţie fără nici o ieşire, nu se cuvine a acţiona prompt, ci se cuvine a aştepta, îndepărtând chiar şi gândul de la chestiunea dificilă. Numai aceasta îţi va întări energia şi iniţiativa. În acest mod, se adună forţele care curg din toate părţile. Ele se manifestă sub forma combinaţiei, inspiraţiei, circumstanţei afluente sau întâmplării. În timpul aşteptării nu ne-am oprit. Cererea noastră ne duce în curentul mental la întâlnirea cu chibzuinţa, cu ocazia! Omul care se bizuie în vreo acţiune exclusiv pe oameni, înseamnă că a şi alunecat de pe calea bună care ducea la izbândă.

Prentice Mulford

Sursa: In zarea nemuririi - Editura Dharana

Imagine: Adimir Kush

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole