Povestea lunii iulie 2026: Poate că lumina pe care o căutăm în afară este chiar strălucirea noastră din interior

Autor: Roxana Alexe - duminica, 05 iulie 2026, 1044 vizualizari

Încet, încet am ajuns în miezul verii, sub lumina care stă mai mult pe pământ și în zilele care par să ne amintească de faptul că viața nu se grăbește să înflorească, ci se deschide, încet, către ceea ce este.

Continuăm și luna aceasta călătoria prin ”părțile” noastre. Nu pentru a deveni altcineva, ci pentru a ne întoarce, iar și iar, către ceea ce am fost înainte să le pierdem prin diferite locuri prin care sufletul nostru a umblat. Pentru că suntem alcătuiți din multe părți, voci, multe istorii și tot atât de multe adevăruri. Iar întregul apare atunci când fiecare parte primește un loc la masă.

Iar luna acesta luăm o cină târzie cu partea care pe vremuri obișnuia să strălucească.

Poate ai cunoscut-o când erai copil. Atunci când râdeai fără să te întrebi dacă e prea tare. Când spuneai ce gândeai. Când dansai, cântai, inventai lumi sau pur și simplu ocupai spațiu fără să-ți ceri scuze pentru asta.

Dar, undeva pe drum, poate ai învățat că lumina atrage priviri. Că strălucirea și succesul poate stârni invidie. Că bucuria poate incomoda. Că o femeie ( dar uneori e valabilă si pentru bărbați, sâc!) care se vede pe sine riscă să fie numită "prea mult".

Și atunci ai început să te așezi puțin mai în spate. Să vorbești mai încet. Să te bucuri mai puțin vizibil. Să-ți ascunzi darurile. Să aștepți să fii aleasă, în loc să te alegi tu. Poate că ai devenit atât de pricepută în a te micșora, încât nici nu ai mai observat de câte ori îți diminuezi lumina înainte să intre cineva în cameră.

Poate că ai învățat (greșit, de altfel, din nou sâc!) că partea care strălucește este aroganță. Dar nu este așa. Și nici superioritate. Și nici nevoie de atenție.

Este partea care știe că a fi văzută nu este un pericol. Că frumusețea nu trebuie ascunsă. Că darurile primite nu sunt făcute pentru a rămâne ferecate. Rolul ei nu este să impresioneze, ci să lumineze.

Ea apare atunci când spui adevărul tău. Când creezi. Când îndrăznești. Când te lași fotografiată fără să te critici. Când porți culoarea care îți place. Când spui „da” unui vis. Când intri într-o încăpere fără să-ți ceri iertare că exiști.

Și când această parte este recunoscută, ceva se înmoaie în interior. Nu mai este nevoie să alegi între a fi iubită și a fi vizibilă. Între a aparține și a străluci.

Poate că lumina pe care o cauți în afară este, de fapt, partea din tine care a așteptat ani întregi să fie lăsată să iasă la soare și iată cum, luna iulie poate deveni despre strălucirea ta.

Dacă aceste rânduri au atins ceva în tine, lasă-le să rămână. Unele părți din noi nu au nevoie să fie vindecate, ci doar privite cu blândețe și chemate înapoi acasă. Ne reîntâlnim luna viitoare, cu o altă parte, același întreg!

Alături de darurile–mesaj pentru luna iulie, te invit să onorezi această parte din tine care strălucește. Poate nu prin gesturi mari, ci printr-un singur act de adevăr: să nu te mai ascunzi acolo unde viața te cheamă să fii văzută.

Roxana Alexe



Astro Shop

Cele mai noi articole