Miracolul incertitudinii. Eclipsa de Luna în Capricorn, 5 iulie 2020

Autor: Nicoleta Svârlefus - sambata, 04 iulie 2020, 40084 vizualizari

Ultima eclipsă a verii și a 4-a din cele 6 din acest an are loc duminică, pe 5 iulie 2020 la ora 7:44 pentru România. 

Este ultima eclipsa din familia de eclipse pe axa Rac – Capricorn, care încheie un ciclu de doi ani și ne pune față în față cu consecințe ale alegerilor pe care le-am făcut, într-un moment de final, de bilanț și completare. 

Acum, eclipsa de Lună penumbriala în Capricorn activează însă Nodul Sud în Săgetător și pare-se că temele cu care ne confruntam sunt în strânsă legătură cu convingerile, crezurile, idealurile noastre. Aici e de eliberat, renunțat și încheiat ceva. Facem actualizări ale idealurilor noastre, realizăm că multe nu se mai potrivesc cu noi și/sau cu vremurile. E necesară o ajustare. De destin. Ca și cum un drum se închide pentru a se deschide altul. Intrăm într-o nouă etapă de evoluție, creație și experiență, dar mai avem ceva de rezolvat înainte. Avem ceva de făcut și anume să ne desprindem de ceva ce nu mai e potrivit sau sănătos pentru noi.

Cel mai probabil, capitolul căruia îi punem punct acum este legat de stil de viață, rutină, dar și loc de muncă, serviciu, contribuție pentru noi și pentru alții. Semnale de alarmă sunt în noi, prin corp, de multă vreme și ne anunță că e momentul să o cotim în altă direcție, să fim mai atenți la alegerile pe care le facem, ce muncim, cât de eficienți suntem, dacă există echilibru între efort și relaxare, între profesie și cămin, între viață socială și viață interioară/personală, dacă nevoile sufletului nostru au fost auzite.

În Capricorn, la momentul eclipsei, se află stăpânul său- Saturn (proaspăt întors în ascest semn), Jupiter și Pluto, toate retrograde. În Rac, Soarele este însoțit de Mercur retrograd în casa a XII-a. În fond, de data asta nu mai e doar despre noi, ci despre tot ce există, despre ceva mai mare decât noi. Este despre a căuta soluții practice și colective, adânc în sufletul nostru.

Acest moment vine cu rascoliri emoționale profunde, cu zbucium și chiar revoltă interioară, mai ales că totul este amplificat fiind conectați prin energia Racului la subconștientul colectiv. Nu e exclus să realizăm (Doamne-ajută!) că punctul în care ne aflăm și că tot ce nu funcționează în viață în prezent se datorează unor tipare emoționale dobândite în copilărie în relația cu părinții, iar acum putem transforma, prin acceptare, iertare și conștientizare, aceste emoții distructive. Putem deveni adulți sănătoși emoțional, și asta este ce  e nevoie să urmărim în ultima instanța, pentru că este o condiție de baza pentru a trăi cu încredere, grație și putere.

Energia Berbecului, prezentă și ea în peisaj (prin Kiron, Luna neagră și Marte) intensifica totul și nu mai lasă lucrurile să stagneze, să lancezeasca. Mai bine efort, conflict, luptă și scandal, decât lipsa de progress- pare să spună Berbecul și aspectele care însoțesc această eclipsa dinpre el.

Și totul vorbește despre eliberări karmice, încheieri, vindecări, completări, echilibrări. Indiferent de costuri. Este vorba inclusiv despre dezlipirea unor straturi ale egoului, despre renunțarea la superioritate, la puterea exercitată asupra altora, la abuzuri pe care doar o inima frântă și surzenia în ce privește mesajele sufletului le pot face.

Această eclipsă este, într-un fel, și despre întoarcerea la esență, la spirit, la voia lui Dumnezeu, la sacru și smerenie. Și tot ce este în plus, tot ce ne îndepărtează de asta, e curățat, lăsat la parte, somat să dispară. 

Trăim o perioada karmică, cu eliberări, încheieri de capitole și transformări semnificative. Suntem la examenul final, după doi ani în care următoarele teme au tot apărut: 

*Trasarea limitelor. Aflăm că e sănătos să fim ceva mai atenți cu spațiul nostru și cu ceea ce construim. Să învățăm să protejăm, să hrănim, să valorificăm ceea ce clădim, inclusiv prin stabilirea unui program zilnic care ne onorează muncă, efortul și cunoștințele, dar și înțelepciunea câștigată în urmă experiențelor de până acum. Să învățăm să spunem NU, dacă am spus prea mult DA. Și să spunem mai des DA, dacă am spus prea mult NU.

*Încheierea unor etape și moduri de funcționare. Gata. E destul. E prea mult. Până aici! Vom auzi aceste cuvinte în capul nostru, dar și de la alții. Parcă am ajuns la un capăt al chinului într-o anumită privința. Am făcut sacrificii care nu-și mai au rostul sau pe care, dacă le continuăm, le putem transformă în auto-distrugere. Mai ales atitudinile, comportamentul legat de obținerea puterii, statutului și respectului altora, acum trebuie să se încheie, pentru că începe să primeze altceva: pacea, căminul, armonia.

*Eliberarea a ceea ce este toxic, indecvat, nesănătos. Vor fi schimbări fundamentale în felul în care privim viața noastră de fiecare zii.

*Ieșirea din cușcă. E posibil să realizăm că există prea multă rutină, prea multă plictiseală și constrângeri sau că ne luăm prea în serios în viața noastră. Iar acum putem începe să realizăm ce opțiuni noi există pentru a ne largi câmpul de percepție și a ne înalta mai mult în conștiință și în viziune (Uranus susține energetic și încurajează, din Taur, această nouă viziune). E timpul pentru o abordare nouă și curajoasă, iar această poate fi obținută prin acceptarea și permiterea unor finaluri. Ne vom gândi că nu mai putem în felul acesta, nu se mai poate să trăim ca în ultimele luni, chiar ultimii ani, ci trebuie să schimbăm câte ceva. De exemplu, să punem capăt unor alegeri repetitive care ne-au dus mereu pe același drum. Atât în ce privește cariera, statutul, cât și abordarea familiei și a spațiului personal. Pe principiul “vreau să trăiesc și pentru alte lucruri”.

 

Am fost curioasă ce Cheie a Genelor este activată de eclipsa de Luna în Capricorn și am găsit Cheia 48: Miracolul incertitudinii (umbră: inadecvarea; darul: abilitatea; siddhi: înțelepciune). În acest an epic 2020, este foarte mult despre incertitudine și despre activarea unor frecvente în noi, care să ne ridice deasupra fricii și a iluziei siguranței, într-un spațiu de conștiința al creației și miracolului.

Va las câteva fragmente din descrierea Cheii 48 (Cheile Genelor- Richard Rudd):

"Numai în vremuri de mare restriște colectivă putem vedea potențialul cele de-a 48-a Chei. Se pare că mediul de criză este necesar pentru a uni ființele umane."

"Frecvența pe care a 48-a Umbră o eliberează în celulele din corpul nostru se manifestă sub formă unei profunde incertitudini cu privire la viitor și la propria capacitate de a-i face față. Această Umbră programează ființele umane să încerce să controleze fiecare aspect al vieții.[...] O latura și mai întunecată a acestei Umbre are în vedere manipularea fricii că mod de a-i controla pe alții."

"A 48-a Cheie a Genelor se află, pur și simplu, dincolo de înțelegerea umană. Ea este un portal spre infinit."

"Pe măsură ce înveți să ai încredere că răspunsurile vor apărea la momentul potrivit în viață, sentimentele de frică și anxietate vor începe să pălească."

 

Așadar, o eclipsa care ne pune la treaba și ne muncește serios, așa că e necesar să fim atenți la ce simțim, ce conștientizări avem, ce înțelegeri… etc. Cu cât suntem mai atenți și mai în acceptare cu tot ce apare, cu atât mai clară este viziunea noastră și calea nouă de urmat.

Fie primit!

Nicoleta Svârlefus



Astro Shop

Cele mai noi articole