Mesajul îngerilor pentru luna SEPTEMBRIE 2021. Privește dincolo de aparențe!

Autor: Delia Muresan - vineri, 03 septembrie 2021, 14663 vizualizari

Călăuzire intuitivă pentru luna SEPTEMBRIE cu ajutorul cărților oracol. Am folosit 5 seturi:  Archangel Michael – Doreen Virtue, The Power of Surrender Cards – Judith Orloff, MD, Angel Dreams – Melissa Virtue, Magical Mermaids and Dolphins – Doreen Virtue și Mesaje de la Arhangheli – Delia Mureșan.

 

Atmosfera generală

În această lună continuăm cu energie de apă, pe plan emoțional (Pajul de apă). Vorbim de persoane cu energie feminină în această lună – intuitive, sensibile, prietenoase, cu simț artistic – care pot să intre în viețile noastre, care pot să ne ajute să ducem relațiile noastre la un nou nivel sau care pot să ne susțină în dezvoltarea abilităților noastre extrasenzoriale. În septembrie această energie ne susține pe noi cumva să primim un ajutor, ni se va trimite pe cineva în cale sau o anumită persoană care este în viața noastră va lua un rol mult mai pregnant – ne va da această mână de ajutor, ne va invita să înțelegem lucrurile și altfel. Poate participăm la un curs, poate pur și simplu este vorba despre prietena noastră sau despre o anumită persoană pe care o întâlnim „întâmplător”. Să fim atenți la intuiție, la mesaje bazate pe intuiție, să lucrăm mai mult cu tot ce înseamnă intuiția noastră și să lucrăm mai mult pe tot ce înseamnă relații, din nou. 

Toate relațiile vor fi iar supuse unui test și vor trebui să treacă la o nouă etapă. Știm foarte clar că nu toate relațiile noastre sunt menite pe viață – sunt unele cum s-ar zice de sezon iar puține sunt relații de viață și atunci, dacă este cazul, trebuie să le dăm drumul. 

Nu ne vom mai putea preface în relații, vor ieși la suprafață multe aspecte care trebuie curățate și chiar dacă deja am luat decizii în acest sens, ne dăm seama de multe lucruri, spre exemplu ce diferiți eram, ce valori diferite avem, ce ni s-a ascuns, chiar putem să realizăm că am stat lângă un străin. S-ar putea aceste conștientizări să ne doară însă ne dăm seama că este necesar să luăm atitudine. 

Arhanghelul Mihail ne spune – Copiii tăi sunt protejați de către îngeri. Înțelegem aici că noi suntem copiii lui Dumnezeu, că orice s-ar întâmpla, oricât de greu ni se pare că este sau că ne-a abandonat cineva (o să avem această senzație de abandon) – atunci va trebui cumva să ne revenim și să înțelegem ce avem de învățat, ce putem face în situația dată și să înțelegem că persoanele respective ne ajută mai degrabă să fim mai în contact cu noi, cu ceea ce noi avem de dăruit, cu scopul nostru în această viață. De asemenea, dacă avem copilași să înțelegem că ei ne-au ales ca părinți și au ales să experimenteze și lecțiile prin care noi trecem. Important este ca noi să fim bine iar ei vor fi bine, indiferent de ce alegem. Va fi o mai mare nevoie să fim un exemplu pentru ei decât să ne prefacem că totul este bine. 

 

Un alt aspect important în această lună ține de respectul de sine și de a conștientiza ceea ce este important pentru fiecare dintre noi. Aceasta poate însemna să facem un pas în spate, să stăm cu noi și să ne conectăm la adevărul nostru interior. Este clar că ne vor năpădi fricile, că vom încerca să fugim sau să ne ascundem însă nu mai avem unde și nu mai putem face asta acum. Vom fi dezgoliți în fața acelor persoane care contează cel mai mult pentru noi și care ne-au tot apăsat pe butoane. Vom avea parte de conștientizări și vom înțelege că este momentul unei noi etape în viața noastră. Provocarea este dată de a fi sinceri cu noi și de a face alte alegeri care ne onorează. Este un moment cheie de vindecare și noi vom putea permite acum energiei vindecării să curgă și să își facă efectul. Multe tipare se vor sparge, ne vom da seama că multe promisiuni au fost deșarte, mulți își vor arăta adevărata față. 

 

În prima parte a lunii

În prima parte a lunii, până pe 8 septembrie vor veni peste noi valuri de stări și momente pe care va fi greu să le gestionăm. Ne vom trezi în tot felul de povești sau filme și nu vom știi ce căutăm noi acolo. Vom înțelege că ne-am băgat unde nu ne fierbe oala și acum tragem ponoasele, vom conștientiza că ne-am dat puterea iar acum o vrem înapoi. Este clar că trebuie să privim dincolo de aparențe, să vedem ce mesaje ne-au adus acele situații, ce am învățat. Dar este clar că ne pregătim de o nouă etapă și altă cale decât aceea de a o primi cu brațele deschise nu avem. Ne putem agăța de trecut, de ce vor zice alții, inclusiv cei plecați, însă avem nevoie de o resetare, noi intenții și o viziune clară. Și acum este momentul. Să lăsăm grijile, vinovăția și să acționăm în direcția pe care sufletul nostru ne-o arată.

 

În partea a doua a lunii

Din 9 până pe 21 septembrie vom face un pas înainte doi înapoi, ne punem tot felul de întrebări, încercăm să ne agățăm de tot ce putem doar pentru a rămâne în zona de confort, doar pentru a ne justifica. Căutăm mereu scuze, putem face lista cu pro și contra, orice doar să nu ne urmăm intuiția. Mare grijă în această etapă pentru că putem manifesta foarte ușor chiar și aspectele negative. Dacă ne conectăm la intuiție ne vom da seama că știm exact ce avem de făcut, chiar putem avea mai multe opțiuni și este important să ne punem intenția ca ceea ce ne dorim să se alinieze cum este mai bine pentru mine. 

 

În ultima parte a lunii

Din 22 septembrie până la finalul lunii suntem ca la instrucție, avem parte de călăuzire și ni se comunică foarte clar ce avem de făcut. Avem susținerea persoanelor din jurul nostru sau ni se spune care sunt situațiile sau persoanele de care trebuie să ne detașăm pentru a putea merge înainte. Încep să se lege lucrurile, să facă nu doar sens ci să ne aducă acea claritate pe care poate o tot așteptam. Vor mai fi unele îndoieli sau scenarii dar există și multă bucurie și dorință de a ne manifesta așa cum suntem. Nu mai vrem să ne ascundem, nu ne mai pasă atât de mult de părerile celorlalți și credem cu tărie că suntem protejați. Poate un pic trebuie să ne mai aducem cu picioarele pe pământ dar este clar că noul context ne priește și tot ceea ce am făcut până acum dă roade. 

 

Așadar avem în față o lună septembrie cu multe valuri, cu energii care spală, curață versiuni vechi ale noastre dar care lucrează intens și pe relații sau situații care ne țineau pe loc. Da, putem face salturi mari dacă îi ascultăm pe îngeri pentru că aceste valuri sunt cele care ne ridică și ne susțin în tot ceea ce vom face de aici înainte. 

Totul este bine! Magia fie cu noi! Doamne ajuta!

Delia Mureșan

www.deliamuresan.ro 



Astro Shop

Cele mai noi articole