Mesajul Îngerilor pentru luna FEBRUARIE 2026
Călăuzire intuitivă pentru luna FEBRUARIE cu ajutorul cărților oracol. Am folosit 5 seturi: Îngerii te iubesc cărți oracol – Delia Mureșan, Angel Dreams Oracle Cards – Melissa Virtue, Divine Abundance – Tosha Silver, Magical Mermaids & Dolphins – Doreen Virtue și The Shaman’s Dream – Alberto Villoldo & Colette Baron-Reid.
Atmosfera generală
În februarie avem o carte de APĂ, chiar Asul de Apă care ne ajută să mai stingem focul și mai ales conflictele. Luna aceasta ne susține să ne activăm intuiția și de asemenea vom simți nevoia de a evolua din punct de vedere spiritual.
Apa ne vorbește întotdeauna despre emoții, dar și relații așa că se va crea contextul perfect să ne îndrăgostim sau să resuscităm o relație. Va putea fi vorba și despre o ocazie fantastică să ne îndrăgostim de viață, să facem ceva ce iubim, să atragem oamenii potriviți în jurul nostru. Va fi un moment perfect, dacă avem o relație, să trecem la nivelul următor, mutarea împreună sau chiar declararea iubirii.
Luna februarie vine cu multe emoții, dar emoții pozitive, emoții legate de un viitor apropiat care se întrevede, emoții pentru că în sfârșit ceva ce ne-am dorit se întâmplă. Este o lună care va aduce multe noutăți în viața noastră, o lună plină de entuziasm. Simțim că așteptarea a luat sfârșit.
Arhanghelul Mihail, în cartea completare, ne vorbește despre inocență. Este clar acel moment când ne bucurăm, ca niște copilași, de tot ceea ce ni se întâmplă. Să ne păstrăm această seninătate, inocență și să fim conștienți că tot ceea ce experimentăm acum merităm pe deplin.
Cartea din setul The Shaman’s Dream (Visul Șamanului) ne vorbește despre Cântecul Balenei, adică despre rezonanță. Mesajul este să ne aliniem cu tot ceea ce este important pentru noi, să ne punem intenția de a atrage acei oameni cu care rezonam și suntem pe aceeasi lungime de undă. Ne ascultăm sufletul, și acum, în sfârșit, unele lucruri fac sens. Toate par să se așeze așa cum ne-am dorit și simțim o stare de magie, împlinire și entuziasm.
Este o lună în care vom avea nevoie să renunțăm la nevoia de a ne sacrifica pentru a ne putea bucura. De asemenea nu va mai ține orice energie de victimizare pentru că ni se arată clar ce avem de făcut. Nu mai putem da vina pe nimeni, devenim conștienți de iluziile, obsesiile, dependențele noastre și avem ocazia să facem alte alegeri. Este un moment prielnic să curățăm terenul de buruieni și să plantăm ceea ce ne dorim. Putem simți o energie care ne alimentează cu iubire, entuziasm dar și putere de a face schimbări acolo unde este necesar. Avem capacitatea de a manifesta mai ușor în această lună și trebuie să ne adaptăm, să renunțăm la control și evident să curgem, ca apa.
În prima parte a lunii
În prima parte a lunii, până pe 10 februarie suntem destul de testați. Este important să facem lucrurilor dintr-o altă energie. Nu din frustare, nu din energia lui TREBUIE, nu din energia lipsei, nu din compromis. Va fi esențial să activăm observatorul din noi și să reperăm aceste moduri de a acționa. Așadar poate ne plângem că nu avem timp, bani, energie etc. dar ce facem să schimbăm asta? Poate ne plângem că suntem împrăștiați, dar cum putem avea mai multă claritate și ce e nevoie să facem să ne organizăm? Poate nu avem încredere și curaj să acționăm, dar ce facem să schimbăm acest lucru? Suntem testați să facem un salt în modul în care facem lucrurile, să fim mai asumați, să ne deschidem inima și să avem curajul să facem schimbările necesare. Acum doar facem loc, însă tot ceea ce vom face în această perioadă va da roade în vară.
În partea doua a lunii
Din 11 până pe 21 februarie e o perioadă în care suntem călăuziți să facem alegeri sănătoase, asta înseamnă să punem limite, să ne facem analize, să facem activiăți care ne încărcă, să fim în preajma oamenilor cu care rezonăm etc.. De asemenea suntem încurajați să primim, să ne lăsăm ajutați, putem începe o practică spirituală care ne va ajuta mult și în viitor. Evident va fi nevoie să învățăm să lăsăm în urmă sau să purificăm orice ne trage în jos sau ne ține pe loc.
În ultima parte a lunii
Din 22 februarie până la finalul lunii avem o perioadă în care avem nevoie să socializăm, să ne bucurăm de prietenii adevărați sau să ne facem prieteni noi. Același lucru se aplică și cu celelalte relații, este momentul să ne întărim anumite parteneriate sau colaborări sau să facem altele. Să avem mereu la noi un carnețel și un pix pentru că ne pot veni tot felul de idei pe care apoi le vom putea pune în practică. Suntem ca într-o bucătarie unde adunăm toate îngredientele pentru o rețetă originală. Foarte important în această perioadă este să fim concentrați, prezenți la ce avem de făcut să nu ne scape nimic. Iar cu cât avem intenții cât mai clare cu atât vom reuși în ceea ce ne propunem. Învățăm că suntem în siguranță să fim noi și renunțăm să mai facem compromisuri.
Ne așteaptă o lună plină de teste și emoții, însă, dacă ținem cont de călăuzirea Îngerilor va fi o lună în care ne câștigăm pe noi, o lună în care ne revine entuziasmul, energia, aflăm cum este să fim de partea noastră.
Aprind lumina în întuneric și pășesc spre noi orizonturi.
Doamne ajută!
Delia - www.deliamuresan.ro