Luna Noua in Leu- 23 iulie, 12:45h. Cum e sa FII EXTRAORDINAR?

Autor: Nicoleta Svârlefus - sambata, 22 iulie 2017, 59960 vizualizari

Este prima din cele 2 Luni noi in Leu, a doua are loc pe 21 aug, când este si eclipsă totală de Soare. In acest rastimp, ne aflam  pe un culoar al transformarii si creativitatii, pe care il vom parcurge trecand prin doua eclipse (una de Luna, pe 7 august si una de Soare, pe 21 august) la finalul caruia nimeni nu va mai fi la fel. Aceasta perioada in care tocmai intram este un start nou curajos in viata noastra.

Pe 23 iulie, vor fi 6 planete in semne de foc + Nodul nord + Lilith, avem de-a face deci cu o energie extrem de puternica, pasionala, arzatoare. Energia inimii, a iubirii a bucuriei. Dar și a purificării, agresivității și determinării.

Marte este insotitorul acestei Luni Noi- se asigura ca actionam, ca facem un salt, un pas inainte in schimbarea care se apropie cu viteza (in august, odata cu eclipsele, vor avea loc adevaratele schimbari).

Marte aduce in ecuatie agresivitate, determinare, ambitie, vointa, chiar furie. Acestea, directionate corect (dupa voia inimii) pot declansa schimbari pe care altfel nu am avea curaj sa le facem si o expansiune fara precedent in viata noastra.

Luna noua se va afla in casa a 10-a: ne intereseaza cum aratam in lume, ce statut avem, ce putere si autoritate. Fiind vorba despre Leu, e de fapt vorba despre a ne urma inima, a ne pune toata inima in ce facem si in cariera noastra. Este o ocazie de a ne imputernici ascultand de vocea interioara a pasiunii si bucuriei de a fi, trai si crea.

Ascendentul in Balanta: e vorba despre relatii, despre ceea ce putem acum crea cu ajutorul relatiilor. Dar si despre echilibru si tot ce e nevoie sa fim si sa facem pt a-l restabili in viata noastra.

Compromisurile ies la suprafata, independenta in relatii este absolut necesara acum, iar acolo unde nu exista, e posibil sa vedem cateva explozii si decizii socante.

Cuvinte cheie:

DESPRINDERE

Exact cum un avion se desprinde de pamant pentru a putea zbura, asa si noi e necesar sa ne desprindem de ceea ce ne e familiar dar nu ne mai foloseste, cel putin temporar. Sa ne inaltam si sa exporam zari spre care demult inima noastra aspira sa ne indrepte. Acum e momentul sa ne ridicam pe varfuri, sa ne desprindem, sa ne luam zborul: din relatii nefolositoare sau care si-au incheiat misiunea pentru noi, din locuri care nu ne mai inspira, din case pe care nu le mai simtim „acasa”, din slujbe in care ne aflam pe un drum infundat si pentru care nu mai avem bucurie. Si nu numai sau nu musai fizic e nevoie sa iesim din acel context, ci mai ales cu mintea. Adica in mintea noastra sa facem o schimbare. Pentru a innoi, pentru a readuce bucuria, pentru a ne invia entuziasmul. Dar daca nu putem face asta sau consideram ca nu e suficient, atunci o schimbare de spatiu e bine-venita.

Uneori, pentru a face schimbarea necesara si benefica, e nevoie sa ne asumam sa nu fim draguti. Sa ne permitem sa dam rau, sa acceptam ca exista posibilitatea ca cineva sa ne urasca, cel putin in prima faza.

Poti pune intrebarea:

Ce e nevoie sa fiu, sa spun sau sa fac, dincolo de dorinta mea de a fi dragut si simpatic, pentru a ma desprinde de tot ceea ce nu-mi mai serveste, din trecutul meu? Sunt eu dispus sa renunt la a fi dragut, daca e nevoie?

IUBIRE- Leul e inima. E iubire. E bucurie de viata si pasiune. Este principiul inocentei in manifestare. Este puterea de a face doar ce ne bucura si a alege doar ceea ce iubim, cat iubim si pe cine iubim. Este curajul de a ne trai inima. Si a ne exprima autentic, cu noblete, stralucire si iubind tot ce putem.

Acum e momentul sa descoperim si sa recunoastem ce iubim. Si sa investim mai multa energie si atentie in acele directii. E momentul sa ne trezim din amorteala si sa facem ceea ce asteptam sa facem de multa vreme, doar doar o veni momentul potrivit. Acum e acel moment. E momentul iubirii de sine, de viata, de creatie.

CREATIVITATE- In urmatoarele saptamani putem descatusa multa creativitate din tolba inimii noastre si e posibil sa inflorim si sa ne expunem, in moduri noi, talentele.

BUCURIE- energia asta infocata ne aminteste ce ne face sa ne simtim bine, ce ne trezeste bucuria interioara, ce ne ajuta sa stralucim din toate incheieturile... sufletului, trupului, mintii si... vietii.

Ce am uitat sa fim, ca daca am fi, totul in viata noastra s-ar schimba in moduri inimaginabil de frumoase?

VINDECARE, intoarcerea catre bucurie, abandonarea suferintei si greului

In sfarsit, avem contextul potrivit pentru a ne razgandi in privinta povestilor si a suferintei cu care le hranim. In sfarsit, putem spune „gata, vreau altceva si altfel”. O luna de zile de acum incolo, avem posibilitati nenumarate pentru a ne aseza pe o noua traiectorie viata, relatiile si destinul. Este poate cea mai potenta perioada din an. Si cea mai intensa, comprimata.

PUTERE, autoritate

Nu mai putem respira fiind doar jumatate din cine suntem. Nu mai putem trai astfel. E timpul sa ne asezam pe propriile picioare si sa ne reintregim. Sa dizolvam orice compromis care ne ia din energie si putere. Sa facem alegeri din inima, chiar si cand nu le gasim logica. Sa avem incredere in noi si sa nu ne mai lasam distrasi de multime. Sa stam in noi, in inima, in constienta, putere si libertate de alegere. Sa ne amintim de stralucirea noastra. Sa ne amintim ca, ce sa vezi, AVEM VOIE orice alegem, asumandu-ne ceea ce creeaza alegerile noastre.

GENEROZITATE

Energia Leului este generozitate si noblete. Prin urmare, avem posibilitatea sa facem un salt si in aceasta privinta. Unii vor face excese inconstiente doar pentru a se grozavi. Dar oamenii constienti pot alege si accesa un alt standard, un alt nivel de viata. Mai elegant, distins, stralucitor prin creativitate si nelimitare.

Generozitate poate insemna sa fim sprijin, sa oferim lucruri, timp, bani sau alte resurse. Dar cel mai inalt nivel de generozitate ar putea fi sa ii lasam pe altii sa fie, sa incetam sa-i reparam si judecam, sa-i acceptam asa cum sunt. Sa ne acceptam pe noi asa cum suntem. Sa ne onoram. Si sa traim din plin, cu adevarat vii, bucurosi si increzatori.

EXTRAORDINAR

E momentul sa alegem sa experimentam energia lui a fi extraordinar, a face lucruri extraordinare, a trai extraordinar, a fi inconjurat de oameni extraordinari... Sa iesim din amorteala, lene, plafonare, lancezeala, confuzie. Sa ne trezim, sa cream, sa iubim, sa putem, sa fim... extraordinari cumva. Pentru ca niciodata nu a fost un prilej mai bun ca acum.

 

Astro Shop

Cele mai noi articole