Luna nouă in Capricorn, 29 decembrie 2016. O promisiune divină

Autor: Nicoleta Svârlefus - miercuri, 28 decembrie 2016, 68686 vizualizari
Solitude

Ultima Luna nouă din acest an are loc în semnul Capricornului, pe 29 decembrie, la ora 8:51. Cu ascendentul in acelasi semn, Capricorn, si fiind situata în casa a XII-a astrologica, vorbim despre o incheiere, un final, o etapa lunga din viata noastra care se afla la momentul bilantului, al evaluarii si ajustarilor. E un moment in care, vrem sau nu, privim mai mult inapoi decat inainte, ca si cum inca mai avem ceva de vazut, de inteles si de invatat, inainte sa ne vedem de drum.

Contextul astral este unul destul ambiguu si genereaza in noi dorinta de a cauta ceva, de a scormoni, a cauta de fapt intelesuri diferite si mai adecvate pentru ceea ce se intampla si mai ales pentru ceea ce s-a intamplat deja in viata noastra. Suntem spectatori ai propriilor povesti ecranizate in minte, a propriilor amintiri care se deruleaza cu incetinitorul pentru a vedea ce a lipsit, ce a fost prea mult, ce am gresit si la ce nu am fost atenti. E un moment caruia putini ii vor da curs, pentru ca necesita multa introspectie, liniste, chiar izolare o vreme. Iar unii probabil se vor lupta, vor incerca sa scape de intrebarile pe care propria constiinta le sadeste in interior, si vor obtine durerea inadecvarii si probabil multa mahnire si sentimentul neputintei.

Luna noua in Capricorn conlucreaza cu Mercur retrograd(conjunctie) si este sustinuta de Marte si de Neptun (in Pesti). Intr-un fel, acest moment este despre reevaluare, repetitie, reluare, revizuire si cam tot ce incepe cu "re". In acelasi timp, e vorba de energia Pestilor, activata atat prin prezenta planetelor Marte si Neptun aici, cat si prin pozitionarea Lunii noi in casa a XII-a (corespunde semnului Pesti), ceea ce ne duce cu gandul la un mesaj esential pe care ni-l transmite aceasta Luna noua si care este legat de CREDINȚĂ. Nu de religiozitate, cat de credinta. Incredere. Sa ai curaj sa te afunzi in tine si sa asculti, indiferent ce descoperi. Sa ai curajul sa inaintezi, chiar daca esti legat la ochi si ai impresia ca nu intelegi nimic. Pentru ca da, exact acesta este sentimentul acum, in aceste zile, ca nu intelegem nimic, ca suntem intr-o confuzie totala, ca nu stim incotro ne indreptam si de ce. Atat la nivel personal cât și la nivel macro.

Și cu toate acestea, Luna nouă din 29 decembrie este ca o promisiune divină, e ca și cum Dumnezeu, Universul ne asigură că, dacă avem încredere, vom vedea în sfârșit drumul potrivit, vom identifica darurile pe care să le pastram și să le luam mai departe in calatoria noastra.Vom avea revelatii extrem de pretioase, intelegeri diferite, momente de iluminare...

Este un moment de incheiere, de clarificare, completare, împăcare poate, chiar daca numai clar nu ne e acum...  E ca și cum s-ar aseza ceva, s-ar sedimenta, structura, sorta... Dar e si un repaus fortat, dupa ani de cautari, alergare, inversunare, schimbare, pierdere a reperelor. Au fost perioade extrem de epuizante, iar acum, acest moment, ne cere sa stam si sa cugetam. Sau doar sa stam. Sa meditam si poate sa evaluam. Sa ne adunam fortele, sa intelegem ce pas avem de facut mai departe. SI mai ales sa intelegem ce ne dorim si poate si de ce. Un moment de non-actiune si contemplare a propriei vieti.

E nevoie, pe lângă credință, de SMERENIE in aceste zile. Și RECEPTIVITATE. E important să fim in stare să acceptam orice posibilitate ca fiind pur si simplu parte din ceva mai mare, în fond să acceptăm fiecare alegere, fara sa o judecam, fara sa o catalogam ca buna sau rea. Sa acceptam alegerile tuturor, sa renuntam la lupta, sa ne abandonam in infinita intelepciune universala si sa apelam la cunoasterea pe care o avem inca dinainte sa venim in aceasta existenta. Sa ne ingrijim doar de propriul drum... Pentru ca acest semn, Capricornul, este un semn al solitudinii, el ne invata sa avem incredere in propria intelepciune si in darurile personale, amintindu-ne ca in definitiv fiecare merge singur pe drum. Drumul sau. Si de aceea nu functioneaza nici sa asteptam sa traiasca cineva in locul nostru, pentru a avea cui sa-i pasam responsabilitatea in caz de esec sau nemultumire. Nu functioneaza nici sa traim noi in locul altora.

Singura posibilitate este, deci, sa ne asumam fiecare propriile alegeri. Si sa mergem cu demnitate pe drumul ales. Fiecare individual, cu responsabilitate, disciplina, seriozitate si asumare. Caci numai asa suntem cu adevarat impreuna in aceasta lume.

Si când nu mai vezi niciun în sens în ce ești sau ce faci, când nu vezi clar sau destul, ridică-te mai sus. Mai urcă o treaptă. În conștiință. În tine. În Dumnezeu. Și atunci vei vedea mai mult... Apoi mai urcă una. Și nu te opri niciodată.

Lună nouă in tihna, bucurie și intelepciune! Fie primit!

 

Astro Shop

Cele mai noi articole