Luna Nouă în Berbec, 17 aprilie 2026: Începutul unei vieți complet noi
Luna Nouă în Berbec din 17 aprilie, aduce o energie extrem de puternică ce ne susține să punem bazele unor idei, a unor intenții și a unor schimbări ce se pot transforma într-o realitate complet nouă. Conjuncția pe care Luna Nouă o formează cu Chiron în Berbec deschide un moment de maximă intensitate emoțională și de conștientizare. Suntem cu toții invitați să privim direct la rănile noastre legate de propria identitate. Așadar, pot ieși la suprafață vechi nesiguranțe legate de valoarea noastră personală, de curajul de a acționa și de încrederea în propriul drum. E important să conștientizăm toate blocajele pentru a le înțelege și pentru a le vindeca.
Cine am fost și cine devenim
Pentru noi, acest moment marchează o etapă esențială dintr-un proces început în 2018, proces prin care am fost ghidați să ne reconstruim relația cu noi înșine. Odată cu Luna Nouă în conjuncție cu Chiron în Berbec, avem în sfârșit oportunitatea de a integra aceste lecții, de a ne elibera de tiparele limitative și de a păși înainte cu mai multă autenticitate, asumare și forță interioară.
Fenomenul de Luna Nouă în Berbec din 17 aprilie se formează într-un context astrologic extrem de rar, în care șapte planete se află simultan în semnul Berbec. Această concentrare de planete în Berbec creează o energie foarte puternică, intensă și dinamică.
Simți că e momentul să-ți schimbi direcția? Programul sALT 2026 te ajută să lași în urmă ce nu mai este pentru tine și să alegi clar cine vrei să devii de acum înainte. Apasă AICI pentru detalii.
Energia de foc a Berbecului aduce impulsul de a acționa cu mai multă claritate și inițiativă, împingându-ne să ne stabilim o direcție clară și să luăm decizii curajoase. Berbecul vorbește despre „eu sunt”, iar această aglomerare de planete ne ajută să ne reconectăm la esența noastră, să ne afirmăm autentic și să ne trăim viața în acord cu ceea ce simțim cu adevărat.
Se conturează un NOU SINE
Luna Nouă în Berbec vine după o perioadă în care fiecare dintre noi, am trecut prin numeroase experiențe, transformări și procese de creștere din care am învățat și ne-am redefinit în multe feluri. Acum, toate aceste etape prin care am trecut par să se adune și să se contureze într-un NOU SINE. Luna Nouă în Berbec marchează primul pas către o versiune nouă a noastră și către o viață mai aliniată cu cine am devenit. Este un moment de renaștere, cu atât mai mult cu cât Berbecul simbolizează începutul, energia primară, acel „eu sunt” autentic. Iar această concentrare de planete, alături de energia Lunii Noi, ne susține să ne relansăm, să ne așezăm pe baze noi și să ne exprimăm într-un mod diferit, mai sincer și mai apropiat de esența noastră.
Vrei să fii la curent cu toate schimbările posibile în 2026, să știi dinainte pentru ce să te pregătești și care sunt șansele de succes în anumite domenii de viață? Apasă AICI pentru HOROSCOP PERSONAL 2026.
Luna Nouă în Berbec ne cere să ne asumăm direcția în care vrem să mergem și să alegem ce vrem să facem cu viața noastră de acum înainte. Ne putem aștepta la conștientizări puternice legate de modul în care dorim să ne trăim viața pe termen lung. Întrebarea cu care vine Luna Nouă în Berbec este următoarea: “Cum vrem să arate viața noastră cu adevărat?”
Curajul de a ne alege și de a ne urma propriul drum
E important să conștientizăm ca suntem într-o continuă schimbare, că evoluăm, creștem și trecem prin niște etape care ne transformă valorile personale și dorințele. Tocmai de aceea, Luna Nouă în Berbec ne invită să ne realiniem cu ceea ce suntem acum și să alegem conștient direcția care ne reprezintă cu adevărat.
Suntem ghidați să descoperim ce este sănătos pentru noi, ce ni se potrivește și ce simțim că ne împlinește cu adevărat de acum înainte. Acesta este punctul în care putem decide conștient direcția noastră, iar acțiunile noastre încep să se alinieze cu această alegere. Realitatea în care trăim începe să reflecte realitatea noastră interioară și învățăm să facem diferența între ceea ce este al nostru și ceea ce este din exterior. Chiar dacă cei din jurul nostru aleg diferit, pentru noi devine esențial să ne respectăm propria direcție și să avem curajul de a o urma.
Apasă AICI pentru Analiza personalizată a tranzitului lui Uranus în Gemeni (2026 - 2032)
Luna Nouă în Berbec din 17 aprilie, ne susține să alegem conștient ceea ce ne dorim să crească pe viitor în viețile noastre. Este despre semințele pe care le plantăm acum, pe un teren fertil, care ne cere alegeri conștiente ce conturează o viață mai aliniată cu cine suntem noi astăzi.
Nicoleta Svârlefus
-------
Pentru tine astrologia este mai mult decât un horoscop zilnic? Dacă îți dorești un spațiu unde să poți explora idei, să poți învăța alături de alții și să poți pune întrebări reale, te invit într-un cerc restrâns de oameni pasionați și deschiși. Hai în comunitatea "STARLIGHT". Apasă AICI pentru detalii!