INTERVIU CU MOOJI: TREZEȘTE-TE LA ADEVĂRUL CARE EȘTI

Autor: AstroCafe.ro - sambata, 19 decembrie 2015, 25968 vizualizari
INTERVIU CU MOOJI: TREZEȘTE-TE LA ADEVĂRUL CARE EȘTI

Categoria INSIGHTS, autor Erling Jensen, 11/14/2015

Site-ul LEVEKUNST, Arta vieții, l-a trimis pe Erling Jensen să îl întrebe cinci întrebări pe Sri Mooji.

Suntem privilegiați să prezentăm răspunsurile sale despre natura iluminării, a experiențelor, neliniștii, ignoranței și a garanțiilor. 

1. Mooji, cum definești tu starea de iluminare? 

În cuvinte simple, iluminarea înseamnă să te trezești la Adevărul absolut a ceea ce ești. Nu este o înțelegere intelectuală, teoretică sau mentală a Adevărului - nu este ceva ce putem dobândi. Este o recunoaștere sau descoperire a faptului că noi suntem însuși Adevărul și am fost asta dintotdeauna. Termenul iluminare înseamnă a aduce la lumină și astfel a înlătura ceea ce în mod aparent blochează Adevărul astfel încât noi ne întoarcem la recunoșterea naturală a adevăratei noastre naturi. Așa că atunci când folosim termenul iluminare, înseamnă într-adevăr reîntoarcerea la ființa noastră originară, la mintea noastră originară, la starea noastră naturală - cea care este deja permanent și atemporal aici.

Majoritatea oamenilor au o percepție falsă despre viață și despre ei înșiși, în primul rând pentru că cred într-o identitate limitată, aceea de a fi doar simple "persoane". Însă noi suntem mult mai mult decât ceea ce implică termenul "persoană".

Noi suntem conștiința, care deși fără formă, se manifestă sub nenumărate forme, inclusiv ca această minte-corp din prezent, împreună cu toate condiționările, gândurile, emoțiile, conceptele și proiecțiile dobândite de aceasta. Cumva conștiința se identifică pentru o vreme cu corpul și cu condiționările care au apărut în corp, apoi crede că acest construct minte-corp este chiar ea. Aceasta se numește ignoranță, și ea dă naștere iluziilor deoarece aduce cu sine o noțiune foarte limitată a conștiinței, când de fapt conștiința este infinit mai mare decât orice construct. Astfel încât, recunoașterea greșelii și "trezirea" din această stare de limitare la starea noastră naturală, liberă, se numește iluminare.

2. Este în prezent toată lumea capabilă să aleagă calea înțelepciunii, dacă nu, de ce nu? Dacă da, de ce sunt totuși atât de puțini cei care o aleg?

E bine de clarificat că atunci când spunem "calea înțelepciunii" ne referim la calea spre adevărata cunoaștere de Sine, care înseamnă să știi cine ești cu adevărat. Acel lucru spre care duce calea înțelepciunii este ceea ce este deja în noi; este ființa noastră cea mai profundă - singura Realitate. Toți căutătorii autentici ai Adevărului trebuie să devină conștienți că noi suntem deja ceea ce căutăm în acest moment, că Adevărul este înăuntrul nostru ca singura Realitate indivizibilă. Aceasta este, după părerea mea, cea mai importantă căutare a omenirii: căutarea înțelegerii ultime care duce la sfârșitul întregii suferințe.

Mă întrebi, "Este în prezent toată lumea capabilă să aleagă calea înțelepciunii?" Aș spune nu toată lumea în același timp. Asta pentru că noi ne aflăm în diferite stadii de maturitate întru recunoașterea Sinelui nostru absolut. Deși în esență suntem deja compleți ca și conștiință, pare că am uitat acest lucru și că într-un fel am fost constrânși să trăim ca o imagine de sine, am putea spune, ca persoană. Simțământul de persoană este tot conștiință, dar este o formă foarte contractată și limitată a întregului. 

Atâta vreme cât conștiința rămâne puternic atașată și canalizată către viața imaginii sale ca persoană, nu va fi atrasă de calea directă a înțelepciunii care duce la recunoașterea de Sine.  Va fi, pentru o vreme, mai atrasă de obiectele simțurilor și de manifestarea materială pentru că se ia pe sine ca fiind acest corp. De aici, tot ceea ce corpul are nevoie pentru a se susține, și ceea ce mintea vrea ca să se bucure sau să experimenteze prin corp va deveni motorul principal al motivației și punctul de atracție al atenției. La început, așa-zisa "persoană", fiind trecătoare prin natura sa, va fi în principal atrasă de bucuriile pasagere ale manifestării trecătoare. Aceasta este o zonă în care va încerca să manipuleze lumea fenomenală în speranța că ar putea obține aici o formă de stabilitate și de satisfacție.

Cu toate astea, de fiecare dată se va dovedi în cele din urmă a fi o zonă plină de frustrări din cauza faptului că toate lucrurile din lumea manifestată au o natură impermanentă. Pentru o vreme, acest impuls sau joc este de neevitat pentru toate ființele simțitoare, până când ajung la un anumit nivel de maturitate interioară de la care devin atrase de stări mai înalte de conștiință.

Întrebarea continuă: de ce sunt atât de puține ființe iluminate? Întotdeauna sunt mai multe decât am crede noi. Nu toate ființele iluminate sunt maeștri sau în vreun fel remarcabile în această lume. Dar totuși, de ce atât de puține ființe? Cumva expresia umană a conștiinței este foarte mult atrasă de caracterul fizic al universului și de simțământul său de existență personală sau materialitate. Simțurile sunt percepute ca fiind foarte puternice iar invitația de a urma plăcerile senzoriale va fi de asemenea foarte puternică. Mintea și capacitatea sa de a crea, de a inventa și de a imagina este de asemenea foarte puternică atunci când conștiința se imaginează ca și persoană. Dar atunci când conștiința începe să se trezească la Adevăr - care este infinit mai curpinzător decât modul de persoană - va începe să iubească acea stare autentică de a fi. Va experimenta o extindere, o aprofundare, o intensificare a potențialului său, și va fi din ce în ce mai mult împinsă să recunoască și să fuzioneze cu Adevărul absolut.

Nu este atât de important de înțeles de ce nu mulți oameni sunt iluminați, deși pot înțelege curiozitatea din spatele întrebării. Mai important este să înțelegem că iluminarea completă și autentică este atât de puternică încât atunci când aceste ființe se iluminează, lumina din ei este atât de puternică încât va deveni ca un far pentru foarte multe alte ființe. Acela care simte atracție pentru Adevăr va găsi acea lumină, și aceasta îl va ghida în interior, către sursă, înăuntru, până când va găsi acea lumină doar în el, sau cumva îi va ridica nivelul conștiinței până la cel mai înalt nivel. În prezența unei ființe iluminate, toate ființele beneficiază, chiar dacă la început simt rezistență sau fug de ea. Lumina îi va binecuvânta și îi va inspira și de asemenea va dezvălui tot ceea ce rămâne de scos la suprafață. Prezența unui înțelept lucrează mereu spre binele tuturor, dar în cazul căutătorilor adevărați, îi va ghida spre lumina interioară din ei înșiși.

3. Care este, din experiența ta, principala cauză a neliniștii interioare?

Neliniștea interioară va fi acolo pentru că în noi există o sămânță plantată adânc, un impuls de a căuta Adevărul. Sămânța divină, odată încolțită, ne aduce pace eternă, tăcere, liniște, bucurie și iubire, dar cel mai mare dar al său este acela de a ne trezi la Realitate. Cu toate acestea, câtă vreme funcționăm în modul de persoană, senzația de pace nu va fi constantă; va fi doar un vizitator deoarece este bazată pe recompensă în lumea fenomenală. Va părea că mereu este ceva care lipsește. Ființa umană va resimți nenumăratele posibilități și alegeri pe care le are în fața lui, dar indiferent ce va obține, nu va fi pe deplin satisfăcut.  Satisfacția va veni în sfârșit atunci când se va trezi la Adevărul despre natura sa originară. Atâta vreme cât va trăi în înțelegerea greșită a naturii sale fundamentale, nu va simți bucuria deplină. Văzută în ansamblu, această neliniște este doar un fel de stimulent, o explorare, o încurajare în cele din urmă, de a merge mai adânc. Omul nu va fi capabil să aprecieze această neliniște până când nu va decoperi acel lucru care pune capăt acestei neliniști, iar aceasta se va întâmpla doar atunci când va descoperi Adevărul în interiorul său.

De multe ori ne dăm seama că stări pe care inițial persoana le trăiește ca fiind neplăcute îl ajută de fapt să își găsească adevărata natură. Dacă ar fi posibil să găsim pacea prin intermediul naturii noastre false, nu am fi niciodată capabili să descoperim adevărata noastră natură.  Dar din fericire nu vom găsi o pace de durată în natura noastră falsă; pur și simplu nu merge așa. Veți găsi o pace pe moment, o bucurie pe moment, dar nu bucuria absolută sau ultimă, pentru că tot ceea ce se găsește în tărâmul minții și al persoanei este la cheremul dualității. Totul este temporar, totul este trecător. Nimic de aici nu este etern. Această viață a corpului-minte nu este permanentă, precum nici acest rol pe care îl jucăm în viața de zi cu zi nu este permanent. Cu toate astea, cât timp acest corp este cald încă, trebuie să profităm la maxim de această oportunitate extraordinară și să găsim acel lucru care nu se află în timp, care nu este trecător.

4. De ce tot dispare acel moment în care ne-am simțit naturali și liberi?

Bună întrebare! Deoarece chiar acela care este conștiința pură și eternă în adevărata lui natură crede că este o ființă umană care trăiește în timp și într-o stare impermanentă. Așa cum am spus și mai devreme, va avea momente din acea bucurie și pace profunde. Și e normal să mă întrebi: de ce doar momente? De ce tot dispare acel moment în care ne-am simțit naturali și liberi? Pentru că de fapt, deși omul este conștiința însăși, el se crede a fi o persoană, iar în acea stare personală, care este schimbătoare în mod inerent, el nu are capacitatea să stabilizeze nimic. Toate lucrurile de care el ține vor dispărea într-o zi. Pentru o vreme, bâjbâie prin întunericul ignoranței să vadă dacă va găsi ceva care să rămână și care să îi aducă satisfacție durabilă. Dar de unul singur nu poate face nici măcar asta. Este grația cea care manifestă aceste momente de ființare naturală, de lejeritate și libertate, pentru a încuraja ființa omului să caute ceea ce este permanent.

Un astfel de moment în care omul este natural și liber vine și îl sărută din interior, tocmai pentru a-l introduce cumva și a-i da o fărâmă din ființa infinită, pentru a-i stimula apetitul pentru Adevărul etern. Așa că e bine că vine doar pentru scurtă vreme. Trezește în el aspirația pentru o pace de durată pe care nu ar putea-o avea în timp ce se ține legat în acest nod al persoanei. Starea de persoană este o stare de mare neliniște, pentru ca nu este nici constantă, nici permanentă - chinuită de atâtea dorințe pe care nu le poate împlini, cu toate astea dorind ceva care să îl împlinească dar pe care nu-l găsește.

Din acest spațiu mai profund, din tărâmul divin, aceste energii, aceste daruri, aceste valuri de bucurie, de liniște profundă, vin să îi atingă inima iar el le recunoaște intuitiv. Are nevoie să fie atins de ele ca să-i aducă aminte de realitatea și de puterea pe care o au. Atunci când le simte, omul recunoște în mod natural: "Asta sunt eu, asta este adevărat." Dar dacă rămâne în natura sa carnală, nu va fi capabil să mențină o conexiune continuă cu aceste momente. Doar atunci când va căuta mai adânc în interiorul său - până în punctul în care va afla că el nu este doar această persoană, ci că este conștiința - va atinge starea de bucurie și libertate care durează.

5. Ce garanție avem că ignoranța nu se va reinstala după iluminare? Până la urmă. s-a mai întâmplat asta și înainte.

Nu avem nicio garanție de fapt. Și e foarte bine că nu avem, pentru că nu facem lucrurile cum trebuie când avem garanții. Dacă avem vreo garanție ne punem pe tânjeală; credem că nu avem nimic de făcut. Vă rog să mă ascultați: ce se întâmplă este că pe măsură ce descoperi Adevărul, atracția de a merge tot mai adânc crește în interiorul tău. Pe măsură ce te reîntorci tot mai mult către natura ta de origine, teama că ai putea pierde acest lucru va dispărea la momentul potrivit. Ai spus-o foarte frumos, ce garanție avem că ignoranța n-o să se reinstaleze din nou după iluminare?  Chiar și când ni se spune că nu avem nicio garanție, ce alegere poți avea? Adevărul este cea mai înaltă alegere pe care o ai: trebuie să îl alegi și să îl protejezi.

Câteodată, fără prea mult efort, putem experimenta o stare a absenței egoului și putem simți bucurie întru totul, iar apoi simțim cum mintea se strecoară iar, și în scurt timp ne identificăm din nou cu ea. Dar dacă acum după anumite înțelegeri pe care le-ai avut, mintea se întoarce la o stare mai joasă în care ignoranța pare că a recâștigat o anumită putere, ignoranța nu îți mai poate înșela mintea complet. Asta se întâmplă pentru că de fapt tu ai experimentat starea ta naturală, și acum știi că ignoranța nu există în realitate. Iar grația îți oferă o susținere enormă pentru a te elibera de sub tirania iluzorie a minții psihologice. Așa cum spui și tu: "Până la urmă s-a mai întâmplat asta", și va continua să se întâmple. Dar tu ai gustat din acea bucurie mai presus de toate și astfel dorința profundă, chemarea și focul pentru libertate nu se vor stinge niciodată complet până când nu ești complet vindecat de această iluzie că ești o persoană.

Ce se întâmplă de multe ori este că pe măsura ce mintea re-devine activă, devine atât de dezagreabilă încât nu va mai fi ușor acceptată de către tine. În timp ce în starea veche o tolerai pentru perioade lungi de timp, acum devine intolerabilă. Înainte de trezire, nu făceai diferența. Acum că ai experimentat profunzimea ființei tale, apele superficiale ale personalității nu vor mai fi atractive pentru tine. Atenția este cea care ar putea să oscileze înăuntru și înafară pentru puțină vreme. Câteodată poți simți că se întoarce vreo ambiție lumească sau unele dorințe crescânde dar după scurtă vreme, te întorci în inimă și realizezi că doar Sinele merită urmat. Această derivă, această oscilație, poate continua pentru o vreme, dar în cele din urmă se va estompa și tu vei vedea că ești doar aici în mod natural și spontan în prezență ca prezența însăși. Este atât de frumos încât nu poate fi descris.

6. Te enervează vreodată că studenții nu ascultă, și nu practică nici măcar atunci când înțeleg?

[Râde blând] Un fel de enervare apare din când în când, dar nu e profundă pentru că înțeleg, mi-aduc aminte și știu că atâta vreme cât suntem cuprinși de această stare de iluzie, câtă vreme suntem chiar în mijlocul ei, apare ca fiind total adevărată. Orice stare cu care ești identificat va fi resimțită ca fiind total adevărată până când ieși din ea, sau, am putea spune, până o transcenzi. Pot vedea că suntem atât de identificați cu simțământul că suntem cineva personal, încât chiar dacă de cele mai multe ori această stare aduce cu sine confuzie, instabilitate și suferință, ca un reflex ciudat ținem cu dinții de un fel de loialitate, chiar dependență, față de această stare.

Orice enervare e superficială deși câteodată e nevoie să punctez ceva în mod foarte dur. Nu pentru că atunci când sunt dur lumea aude mai bine, dar cumva atunci când sunt foarte clar nu e loc de scăpare și scuze, și asta înseamnă că cel care ascultă se confruntă într-adevăr cu ceea ce trebuie să se confrunte. Uneori fără acea motivație, acel impuls, nu scuturăm apatia care se află înăuntrul programării corpului-minte. Pur și simplu suntem prea comfortabili cu asta.

Câteodată viața te pune de la sine într-o experiență intensă - îți pierzi jobul sau ai un accident sau cineva care îți este foarte apropiat moare. Acestea sunt experiențe foarte puternice care ne ajută să ne îndreptăm atenția către inimă, către înțelegerea mai profundă. Noi nu le cerem în mod voluntar. dar atunci când viața ni le trimite, dacă suntem deștepți vom spune "Da, mulțumesc pentru asta. Nu este o alegere pe care aș face-o dacă nu aș fi forțat, dar atunci când apa rece și limpede a recunoașterii adevărate se arată, sunt profund recunoscător pentru asta. Datorită acestei recunoașteri am șansa să îmi salvez viața." Așa că este foarte, foarte bine.

Pe măsura ce oamenii devin tot mai familiari cu ce le arăt eu, dacă simt că li s-a garantat un anumit spațiu de siguranță, vechile tipare ale minții au tendința să se întoarcă. Ca ființe umane e nevoie câteodată să trăim în alertă. Nu putem să stăm mereu bine și confortabil, pentru că astfel nu creștem, adormim pur și simplu. Câteodată e nevoie ca viața să te plesnească, să-ți dea un șut și să te împingă de la spate. Nu este ceea ce îi place minții, dar câteodată este ceea ce este necesar ca să ne trezim din somn.

Mulți oameni nu se pot trezi fără un ceas deșteptător - unii nu se pot trezi nici cu ceas deșteptător. Unii oameni, chiar dacă îi zdruncini și îi lovești, tot nu se trezesc. Trebuie să-i împingi jos din pat ca să se trezească. Așa că dacă trebuie să te trezești, viața va folosi una din aceste metode - cea care este mai potrivită și care funcționează - ca să te trezească. Nu vei spune niciodată "mulțumesc" în momentul în care ești împins jos din pat. Doar atunci când te trezești și vezi că ce s-a întâmplat te-a readus la viața adevărată, privind în urmă vei spune, "Mulțumesc că ai fost nemilos și nu ai fost prea de treabă, pentru că atunci când ești prea de treabă, eu continui să dorm."

Aceasta este uneori abordarea cea mai plină de iubire, pentru că atunci când suntem prea familiari cu cuvintele - chiar și cuvinte puternice care ne îndrumă spre o înțelegere adâncă și profundă - în secunda următoare ne întoarcem la aceleași nimicuri triviale. Așa că uneori trebuie să-mi pun ochelari de cal, să ma uit în ochii cuiva, ai "Eu"-lui, și să spun, "Trezește-te!" Câteodată nici abordarea asta nu merge - nu pot spune că există o tehnică standard. Aș zice mai degrabă că abordarea mea vine în mod spontan din străfundurile ființei mele. Așa este cel mai potrivit și merge mult mai adânc decât orice experiență trecătoare - merge direct la inima ta și te readuce la Viața eternă.

Sursă: http://levekunst.com

Traducere: Samiya (Raluca Stăvaru)

Sursa foto: www.photoswithmooji.org


Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Astro Shop

Cele mai noi articole