Dezrădăcinare

Autor: Alexandru Ionuț Bătinaș - joi, 24 septembrie 2015, 2715 vizualizari
Dezrădăcinare

Ce te faci când te simți în aer?

Respiri în primul rând și după cauți, cauți să te agăți de ceva, să te ancorezi cumva pe pământ. “Ești cu capul în nori, trebuie să te aduci cu picioarele pe pământ!”…o expresie deloc străină de Sinele meu și experiența mea. În acel moment începi să cauți rădăcinile, originile, astfel încât să simți că poți să te prinzi de ceva. În toată această căutare, gasești diverse forme prin care o poți face. Una dintre aceste forme și cea pe care am experimentat-o mai des, este căutarea apartenței la un anumit grup. Ea mai poate fi și apartenența la o societate, un stil de viață, o mișcare, religie și altele. Toate aceste forme vin cu niște reguli scrise și nescrise și așa începe dansul. Cât tai din mine ca să pot să mă încadrez și cât taie grupul din el ca să mă primească? Vorbim de o viteză crescută a schimbării în ultimul timp și pot observa apariția, ca și fenomen în cadrul grupurilor și direct proportional cu viteza de schimbare, REZISTENȚA LA SCHIMBARE. De aici urmează tot ceea ce deriva din ea…încăpătânare, rigiditate și o dorință puternică de a păstra normele. 

Atunci vin și mă întreb, cât mai sunt eu dacă intru în acest grup?…Și cât mai sunt ei dacă mă primesc în acel grup? Și autenticitatea...pe unde e? Contaminarea cu reguli, norme și stil de viață se produce foarte rapid în grup, uneori scapă și celor mai vigilenți ochi. 

DA, avem nevoie de o REALITATE! DA, avem nevoie de o NORMĂ! Și cred că ele încep să existe și să se transfome din ce în ce mai aproape de timpul prezent și între doi, nu între 100. Dacă realitatea și norma nu sunt undeva la jumătatea drumului, astfel încât să permită celor doi să se aducă pe ei la întâlnire, așa cum sunt, atunci discutăm doar de o singură realitate și o singură normă, care nu este neaparăt cea congruentă cu Sinele tău. 

Discutam recent cu o ființă dragă mie, că uneori ceea ce scriem, peste ceva timp poate să nu mai fie valabil. Nici măcar de asta nu ne mai putem ancora. 

Ce facem în tot haosul asta?

Cred că o posibilă soluție este tot în noi cu noi. Să ne întrebam cum ne aducem cu picioarele pe pământ…singuri. Ce căi gasim cu noi și prin noi să facem asta. Dacă exista altcineva sau altceva care ne aduce cu picioarele pe pământ, atunci se naște dependența de acel ceva. Și când dispare? Iar cu capul în nori…precum un balon cu heliu care așteaptă să-și ia zborul imediat cum cineva îi dă drumul la ață, îl scapă…sau îl eliberează. Depinde cum vreți să priviți.

Propun să acceptăm eliberarea pentru că este șansa noastră să ne ținem propriul balon! 

Cum îl ținem, cum zburăm cu el, care este călătoria lui? Este un exercițiu de “fine attuning”, între Suflet și Corp. 

Baloanele Sus, Picioarele Jos!  

Alexandru Ionut Batinas

Sursa foto: www.marinagondra.com



Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Astro Shop

Cele mai noi articole