Cine sunt eu?

Autor: AstroCafe.ro - marti, 25 mai 2010, 4532 vizualizari
Cine sunt eu?

Nu pot începe povestea vieţii mele cu o întâmplare, fiecare eveniment din viaţa mea a avut un rol important pentru definirea mea ca om. Un traseu plin de încercări fizice şi psihice.  Acum, privind în urmă spun cu certitudine : NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR ! Copilăria mea a fost petrecută mai mult prin spitale, arsură de grad 3 pe mână şi picior,transplant de piele.

Dar, privind în urmă mă uimesc şi râd cu câtă detaşare priveam durerea, eram un copil vesel, plin de viaţă, dornic de năzbâtii. Rochiţa o îmbrăcam doar în zilele de sărbătoare când mama îmi pieptăna părul şi mă îmbrăca cu rochiţa apretată, în rest… eram foarte băieţoasă. Se spune că sufletul meu , felul meu rebel de a fi m-a salvat de la moarte. Eu nu doream să mă vait, mereu găseam ceva care să mă îndepărteze de durere, o ignoram. Fugeam adeseori în pădure cu o carte şi o pătură , citeam şi scriam poezii. Tot timpul aveam versuri în minte. Dar… în mijlocul copiilor eram copil. Conştientizam că este o perioadă ce trebuie trăită, conştientizam că va veni o vreme în care copilul meu se va juca în locurile unde mă joc eu ( ceea ce aşa s-a şi întâmplat mai târziu).
 
Apoi,  am păşit cu noroc în familie. Dragoste la prima vedere, cerută în căsătorie a treia zi din momentul în care ne-am cunoscut. Naşterea unui copil minunat. Au trecut repede anii peste mine. Greutăţile materiale nu mi-au permis sa fac facultatea la vârsta adolescenţei. Visul de a studia psihologia încolţea în mine  zi de zi. Niciodată nu am încetat să mă cunosc, să mă înţeleg, să scriu, să cunosc lumea. Gândeam că numai cunoscându-mă îl pot cunoaşte pe celălalt. Ceva mai presus de mine îmi arăta drumul. Tot timpul am avut sentimentul că cineva îmi îndrumă paşii şi că tot ce îmi este dat ca fiind greu …trebuie să depăşesc căci urmează ceva mai bun, că trebuie să am încredere.

Am avut încredere să plec în Spania să culeg căpşuni pentru a avea bani să pot cumpăra apartamentul în care locuiam cu chirie. În  Spania a fost un moment de cotitură în viaţa mea. Până în acel moment simţeam că stagnează tot ce ţinea de realizare profesională . Nu mergea nimic. Nu găseam servici, orice concurs dădeam eram păcălită, furată. Studiasem contabilitatea. Nu mă ajuta deloc acest lucru. Simţeam că trebuie să fac ceva, să schimb ceva în mine, în felul meu de a fi. Un soţ minunat, bun, inteligent m-a ajutat tot timpul,  aveam un confort moral deosebit. Copilul crescuse, avea 10 ani. Eu simţeam că mă sufoc, nu ajungeam acolo…(unde?) Sună ciudat. Există acel sentiment că trebuie să faci ceva, că trebuie să apară un declic, numai când ajungi să-l împlineşti spui “ Da, despre asta era vorba!” ,apare ca o iluminare. Ei bine, aşa a fost cu mine. Plecarea în Spania a însemnat nu doar câştig material, ci o imensă transformare , descoperire a propriei persoane, drumul găsit în mine şi prin mine.

Mmm, privesc în urmă. Nu mi-a plăcut absolut deloc modul în care se muncea acolo. Pot compara cu un lagăr de concentrare ce am trăit acolo. Riscam în orice moment să fiu violată şi omorâtă. Au fost multe cazuri de acest fel ( nu au fost date publicităţii , din păcate). În ferma respectivă în loc de ferestre aveam gratii cu uşi şi ferestre din metal, ca la puşcărie. Ne spălam rufele la jgheab cu apă rece . Acolo fusese iniţial locul de unde se adăpau animalele. Autorităţile române habar nu aveau de acest fapt. Am plecat cu contract de muncă şi cu viză.(în anul 2004) Dar nu despre condiţiile de acolo vreau să vorbesc, nu asta este important acum, ci rezultatul obţinut, starea mea , transformarea mea interioară la care s-a ajuns .

Dimineaţa, înainte să încep lucrul în câmp priveam cum răsare soarele şi spuneam:“Multumesc Doamne pentru minunăţia asta! Dă-mi  şi azi putere să muncesc!” Într-o zi, după ce am leşinat (de epuizare fizică şi psihică),  am simţit o pace imensă în mine şi o decizie fermă, ceva ca o viziune. Priveam solarele, tot culoarul acela care părea imens şi sufocant, îmi apar şi acum cuvintele de atunci ce mi-au traversat mintea

“Când ajung acasă iau permisul, mă înscriu la facultate, îmi cumpăr casa !“ Aveam o putere imensă din acel moment. Zilnic mergeam la un salon cu computere conectate la internet şi scriam poezii pe un site din România. Am avut foarte multă inspiraţie în acea perioadă, cred că am scris cele mai frumoase poezii de până atunci.

Am ajuns acasă, în săptămâna respectivă m-am înscris la prima şcoală de şoferi ieşită în cale, am luat permisul doar într-o singură lună. Aşa era atunci, puteai să dai repede de permis. Am cumpărat apartamentul doi ani mai târziu. M-am înscris la facultatea de psihologie, în anul doi de facultate am ajuns la inspectorat şi … am ales un profil (nimic nu e întâmplător) la care se cerea psihologie. Era vorba de Şcoala Specială. M-am interesat de ce cărţi îmi trebuie, am învăţat zi şi noapte timp de o lună, am dat examen de suplinire. Am reuşit. Doi ani mai târziu, imediat după licenţă, am luat titularizarea, acum  mă pregătesc de definitivat.

NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR! Ce am învăţat din toate acestea? Că fiecare piedică pe care o aveam în cale era pentru că greşisem drumul. Am avut suficientă înţelepciune să cer ajutor CONŞTIINŢEI INFINITE sau lui DUMNEZEU. La fiecare drum înfundat ceream mai multă înţelepciune. Şi acum am sentimentul  că încă mai am foarte mult de învăţat, enorm de mult. Mă rog  în fiecare zi să îmi apară în cale oameni înţelepţi de la care să am multe lucruri de învăţat. Oameni valoroşi, cu suflet mare, lipsiţi de egoism. Învăţ în fiecare zi de la copiii cu care lucrez, chiar dacă sunt autişti, schizofrenici, ei mă învaţă să fiu mai bună, mai atentă cu cei din jurul meu.

Tot timpul am ştiut că am un rol deosebit în a-i ajuta pe ceilalţi, mai ales pe cei neajutoraţi. Dar pentru a-i ajuta pe ei am nevoie de putere, pentru a avea putere am nevoie de cunoaştere, mai ales cunoaşterea de sine. Propria mea viaţă nu are nici un sens dacă nu mă privesc cu sinceritate, dacă nu dăruiesc necondiţionat celor din jur. E atât de simplu să fii bun, să dăruieşti un zâmbet, să-i faci pe copiii bolnavi să râdă, să se joace, chiar dacă pe ei îi doare tot trupul şi numai un calmant puternic îi poate ţine pe picioare.
 
Da, pot spune cu certitudine că mi-am atins până acum o mare parte din obiective, dar acest lucru a fost posibil din momentul în care m-am privit cu sinceritate, cu dragoste, nu cu milă, nu cu tristeţe, ci cu voioşie şi cu speranţă. Am crescut  printre cei bolnavi , am ajuns să lucrez cu copiii CES . Şi nu  merg  doar să-mi câştig o pâine, caut să-i înţeleg pe aceşti copii ,să fiu aproape de ei, de familiile lor triste şi fără speranţă. În fiecare zi studiez, nu mă pot opri. Simt că voi da multe examene de acum în colo pentru că vreau să învăţ, să cunosc, să mă cunosc.
 
Ce este fericirea ? Oare ce ar putea fi? Ea este în noi, este în zâmbetul pe care îl dăruieşti celorlalţi, în dragostea oferită necondiţionat. Fericirea este infinită, pretutindeni. Întinzi mâna, o iei singur. Trebuie să-ţi deschizi inima şi mintea, să fii bun cu tine şi cu ceilalţi. Când încetezi să te priveşti, când încetezi să cauţi lumina din tine mai moare un înger.

Nu o dată am visat că zbor. Mă trezesc cu o stare de beatitudine. E ceva de nedescris, nu am cuvinte. Chiar zbor şi râd în vis. Adesea primesc sfaturi în vis, când mă trezesc rămâne sentimentul cu ce am de făcut, nu-mi amintesc exact cuvintele.  Da, este o certitudine că …NIMENI NU E SINGUR!
Cine sunt eu ? Un om simplu care caută să trăiască liber şi în armonie cu natura şi oamenii din jur. Un om care se ridică şi merge mai departe cu zâmbetul pe buze, sincer, bucurându-se de lumină, de viaţă.

Gabriela Cernat

(Articolul a participat la concursul AstroCafe  "Cine esti tu?"si a castigat un voucher "Traieste viata pentru care ai fost creat!")



Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Astro Shop

Cele mai noi articole