Atmosfera astrala a lunii AUGUST 2013. Emoție și ancorare în realitatea cotidiană

Autor: Cristina Ciobanu - joi, 01 august 2013, 1271 vizualizari
Atmosfera astrala a lunii AUGUST 2013. Emoție și ancorare în realitatea cotidiană

Foarte interesant se îmbină luna aceasta emoția profundă cu realismul vieții cotidiene. Cele mai locuite de planete sunt Semnele de Apă, apoi Semnele de Pământ, cele de Foc și doar două accente planetare avem pe Semnele de Aer. 

Scorpionul găzduiește în continuare Nodul Nord Lunar și pe Saturn. Racul se bucură de prezența lui Jupiter, acompaniat discret, în umbră, de Luna neagră. Mercur tot în Rac hoinărește în primele opt zile ale lunii, iar Marte își urmează cursul stingher în Rac până în preajma datei de 29 august. În Semnul Peștilor îi avem în continuare pe Neptun și pe Chiron, ambii aflați în mișcare aparent retrogradă.

Accentuarea Semnelor de Apă ne scoate în evidență faptul că trebuie să insistăm mai mult pe nevoile sufletulului nostru. Avem nevoie să ne disciplinăm trăirile interioare și sentimentele. Pe de altă parte este o perioadă favorabilă de a ne amenaja spațiul locativ, de a achiziționa bunuri patrimoniale sau de a relaționa mai mult cu rudele neamului din care provenim. Nostalgia si emotivitatea vor fi la cote înalte, aspecte care impun prudență și discernământ pentru că foarte ușor putem cădea pradă șantajului emoțional și subiectivismului.

Semnele de Foc îl găzduiesc pe Uranus, aflat în Berbec, în mișcare aparent retrogradă, iar Semnul Leului este vedeta lunii, pentru că se bucură de prezența Soarelui până în preajma datei de 22 august. Mercur este şi el în Leu în intervalul  8 – 23 august, iar după 29 august Marte intră fericit tot în Leu. Aspectul de Lună nouă se va forma în Leu pe 7 august, ora 0,50, ora României. 

Harta momentului de Lună nouă accentuează importanța relațiilor familiale și a spațiului în care locuim. De unii membrii ai familiei ne vom apropia mai mult, însă de alții ne vom îndepărta, din varii motive. Pe de altă parte vom avea idei noi legate de îmbunătățirea spațiului în care locuim sau poate chiar ne mutăm într-un loc nou. Se recomandă atenție sporită la sursele de foc, pentru că se pot produce avarii greu de controlat și remediat. Eneriga vitală a fiecăruia dintre noi va cunoaște fluctuații deosebite, astfel încât ar fi bine să evităm spațiile aglomerate, expunerea la razele solare și eforturile mentale sau fizice. Combativitatea, dorința de a începe activități noi, dar și un grad mare de agresivitate se vor resimți din plin.   

În Semnul Capricornului îl avem în continuare pe Pluto, aflat în mișcare aparent retrogradă. Semnul Fecioarei este locuit de Venus care va sta până în prejma datei de 17 august, iar Soarele și Mercur se vor muta tot în Fecioară în preajma datei de 23 august. Venus în Fecioară ne va da tendința de a fi prea pretențioși în relațiile cu ceilalți. Atenție că se pot isca conflicte din te miri ce și de aici se pot rupe ireversibil relații bune!

Totuși, spre finalul lunii, Mercur aflat în Fecioară ne va îmboldi să devenim mai realiști, mai pragmatici și cu picioarele pe pământ. Neptun aflat peste drum în Semnul Peștilor va încerca să contracareze pragmatismul și meticulozitatea tipice Zodiei Fecioară, însă cu efort susținut și ancorare permanentă la viața cotidiană vom reuși să depășim totul cu bine.

După 17 august, Venus se mută în Balanță, aducându-ne ceva armonie în relații. Dar și aici vom avea de înfruntat indecizia tipică zodiei, balansul între dulce și amar!

Aspectul de Lună plină se va forma pe 21 august, ora 4,44 ora României, în Semnul Vărsătorului. Și acest moment este marcat de agresivitate și dorință de a ne implica în mai multe treburi deodată. Conflictele ascunse vor fi bine țesute în umbră, mai ales cele din domeniul socio-profesional. De asemenea sănătatea aparatului circulator este vulnerabilă, existând riscul accenturăii unor disfuncții cordiovasculare. 

Sfatul astrologului pentru luna august: chiar trebuie sa ne luăm măcar o minivacanță și să ne ocupăm pe îndelete de nevoile noastre sufletești și trupești!

Anca Gordin Stoica

Aboneaza-te la newsletter pentru a afla despre evenimentele si noutatile Astrocafe. Multumim!



Astro Shop

Cele mai noi articole