Alaturi de tine
Traim cu oameni, langa ei, uneori chiar prin ei, sunt langa noi sau la distanta, iar felul in care cream sau intretinem aceste relatii depinde de fiecare dintre noi.
Natura relatiilor interumane este foarte variata, cu valente neobisnuite, surprinzatoare si, de cele mai multe ori, greu de inteles la nivel mental.
Mie imi place sa ma raportez la oameni ca la o sursa inepuizabila de trairi, stari, emotii, precum imaginea colorata si mereu diferita a unui caleidoscop. Le ascult povestile cu inocenta si curiozitatea unui copil care descopera lumea inconjuratoare, fara a incerca sa le trec prin filtrul omului matur, cu o oarecare experienta de viata…
De fapt, in fiecare persoana cu care interactionez ma vad pe mine, vad lucruri pe care le-am facut, le-am gandit, mi le-am dorit sau nu, incertitudini si framantari prin care am trecut, trupuri, fiinte, vise si zbateri. Si, atunci cand ma aflu in fata unei persoane, sau interactionez cu ea, ma intreb: eu ce as vrea? Cum as vrea sa fiu tratata, ascultata, inteleasa? Imi place exprimarea franca, uneori dura, sau cea blanda? Am nevoie de un sfat sau doar sa imi impartasesc trairile, fara a fi judecata? Am nevoie de aprobarea alegerilor mele sau doar de niste intrebari, care sa scoata la iveala raspunsurile din interiorul meu? A fi langa cineva inseamna sa respect anumite reguli, tipare, despre ce inseamna asta, sau sa-i dau celuilalt spatiul si libertatea de a fi, exact asa cum alege?
Pana la urma, fiecare om are un fel unic de a fi, a interactiona si a se manifesta in raport cu ceilalti, iar eu consider ca oamenii din viata mea reprezinta o multitudine de variante si fatete ale fiintei mele, si prin ceea ce ei sunt, traiesc, si aleg, eu simt si experimentez viata altfel, dintr-o alta perspectiva, complet diferita. Si, da, fiecare este valoros in felul lui, fiecare imi imbogateste cu cate ceva aceasta scurta experienta in planul fizic, indiferent de timpul petrecut impreuna.
Pana acum am invatat sa ne raportam la oameni ca la o unitate de masura, un potential maxim la care trebuie sa ajungem, fie ca este vorba despre frumusete, bani, cunoastere sau ca la o “varianta” ce trebuie evitata. Cum ar fi daca am alege sa vedem in ceilalti doar o paleta infinit de variata a ceea ce am putea fi, a felului in care am putea arata si, de ce nu, a vietii pe care putem sa o avem, daca alegem asta?
Cristina Ciobanu