A învăta să ne bucurăm de viaţă

Autor: AstroCafe.ro - joi, 22 noiembrie 2018, 2059 vizualizari

Trebuie să trecem de la speranţa fericirii la dragostea de viaţă, chiar dacă viaţa nu este întotdeauna demnă de a fi iubită. Şi de ce ar fi? Nu valoarea vieţii justifică dragostea pe care i-o purtăm; dimpotrivă, dragostea pe care i-o purtăm conferă valoare vieţii. Dragostea nu depinde de valoarea obiectului său: ea este cea care creează valoare. "Nu dorim un lucru pentru calităţile sale", scrie Spinoza, "ci pentru că îl dorim îi găsim calităţi".

Astfel încât efectul filosofiei este un efect al gândirii, prin conţinutul său teoretic, dar şi un efect al dorinţei, prin conţinutul său practic şi afectiv: trebuie să învăţăm să trăim, să apreciem ceea ce ni se oferă şi să ne bucurăm, adică să învăţăm să iubim. Deci, atunci când ne punem întrebări asupra sensului vietii, ne aflăm deja în afara fericirii. ,,Atunci când ne punem întrebări asupra sensului vieţii", spunea Freud, "suntem bolnavi. " N-aş merge până acolo. Nu e cazul, fireşte, să evităm a ne pune problema sensului.

Important este să înţelegem, cât mai repede posibil, că fericirea există în momentul în care această problemă nu se mai pune. Poate fi un moment de iluminare, de fericire fulgurantă, de extaz uneori, dar poate fi de asemenea – şi cel mai adesea - o experienţă foarte simplă. Facem o plimbare care ne încântă, trăim o experienţă erotică sau amoroasă care ne împlineşte, petrecem o seară cu prietenii şi, deodată, ne dăm seama că această experienţă - plimbarea, dragostea, sexualitatea, prietenia - se justifică prin ea însăşi, şi nu în funcţie de un sens ce ar trimite mereu la altceva.

Această experienţă este atât de plenară, atât de fericită, atât de simplă, încât nu mai are nevoie de altă justificare. Din acest moment, nu mai suntem în căutarea sensului, ci în experienţa realului, a adevărului, a prezenţei. Căutarea sensului conduce întotdeauna la religie, pentru că nu există un sens decât al alterităţii: sensul vieţii nu poate fi decât o altă viaţă (după moarte), sensul lumii poate fi doar altceva decât lumea, adică Dumnezeu. Cu atât mai bine pentru cei care cred!

Dar filosoful nu este un hermeneut. El nu caută sensul, ci adevărul. Şi ceea ce a găsit înţeleptul sau mai degrabă ceea ce simte el, aducându-i bucurie, nu este nicidecum sensul, mereu absent, ci un pic de real, mereu prezent, sau de adevăr, care este etern - realul şi adevărul care îl cuprind, îl traversează, îl poartă de ici-acolo şi care, în prezent, se contopesc . . .

Nu avem, oare, tendinta să credem că viata nu merită trăită decât dacă ne aduce fericirea? Viaţa nu are valoare decât pentru cel care o iubeşte. Din fericire, acest lucru se întâmplă aproape întotdeauna. Există în noi o pulsiune de viaţă, cum spune Freud, ceea ce stoicii numeau tendinţă (horm!), ceea ce Spinoza numeşte conatus (tendinţa oricărei fiinţe de a persevera în fiinţa sa) , ceea ce face viaţa plăcută. O altă formulă a lui Alain: "Viaţa e minunată prin ea însăşi şi dincolo de toate inconvenientele . . . "

Există o experienţă fundamental pozitivă a vieţii, care ne face să considerăm - în ciuda nenorocirilor şi a grijilor - că ea nu este un inconvenient, orice ar spune Cioran, ci un cadou formidabil. Viaţa nu este un spaţiu gol care trebuie umplut. În primul rând pentru că viaţa nu e niciodată goală: chiar dacă stăm degeaba, constatăm nu o absenţă, ci prezenţa vieţii înseşi. Este spiritul filosofiei zen. A contempla viaţa aşa cum este, aşa cum trece, nu înseamnă întotdeauna a trăi experienţa unei absenţe, spre deosebire de ceea ce pretinde Pascal, înseamnă, uneori, şi a trăi experienţa unei plenitudini.

Atâta timp cât suntem în viaţă, atâta timp cât atenţia ne este trează (şi nu suntem numai în aşteptare) , nu putem vorbi de vid, deoarece viaţa este prin ea însăşi autoexperienţă de sine, iar ceea ce i se confirmă în această experienţă este propria sa putere de a exista şi de a acţiona, cum spune Spinoza, care face parte din puterea infinită a naturii. Lipsă? Oare a cui, din moment ce totul este lângă noi?

Numai în momentul în care dorim altceva decât ceea ce este (altceva decât tot!) apar sentimentul de vid şi lipsa. Numai atunci când aşteptarea înlocuieşte atenţia, apare plictisul. Dacă dorim bogăţia, când nu o avem, vom constata vidul bogăţiei care ne lipseşte; dacă sperăm o poveste de iubire pe care nu o trăim, viaţa noastră e lipsită de acea iubire şi ne plictisim. Nu vă reproşez nimic: mi se întâmplă şi mie. Dar încerc să înţeleg. Nu viaţa este vidă; devine vidă ori de câte ori dorim altceva decât viaţa însăşi.

Andre Comte Sponville

Sursa: Cea mai frumoasă istorie a fericirii - Editura ART

Imagine: pexels.com

viata iubire lipsa vid implinire


Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole