ZODIAC
Chinezesc
European
Arboricol
Floral
 

ORACOLSCOP
Cartile din Tarotul Zen a lui Osho
 

HOROSCOP
Zilnic
Saptamanal
Lunar
Anual
 

EVENIMENTE
Media
Carti, reviste
Filme
Concerte
Cursuri
Conferinte
Tabere, excursii
AstroCafe
Ne place
Targuri
Harta Vietii- Arhiva
 










Sunteti aici : Evenimente / Tabere, excursii

Tabăra de Astrologie Fidelia

În perioada 16 – 22 august 2010 a avut loc în frumoasa şi vechea staţiune Geoagiu Băi din judeţul Hunedoara, a doua ediţia a taberei Şcolii de Astrologie Fidelia. Evenimentul a fost organizat de către d-l Firicel Ciarnău, directorul singurei şi deja celebrei şcoli de Astrologie din România - Fidelia, împreună cu profesorii şcolii, respectiv d-nii Laszlo Fulop şi Adrian Mîndruţă Tănăsescu. Totodată, organizatorii sunt şi membrii fondatori ai Asociaţiei Astrologilor din România, în prezent, d-l Firicel Ciarnău fiind vicepreşedintele acestei Asociaţii.

Invitaţii au fost selectaţi dintre cursanţii şcolii Fidelia, colaboratori, prieteni ai acestei şcoli şi membrii Asociaţiei Astrologilor din România.
Au participat peste 70 de persoane, dintre care mulţi sunt astrologi practicanţi, oameni care studiază Astrologia sau sunt pasionati de aceasta disciplina, iar alţii, prieteni, cunoscuţi, rude. Chiar şi cei care nu aveau nimic în comun cu această disciplină s-au alăturat celor cunoscători, astfel că la sfărşitul sejurului, erau cu toţii simpatizanţi înflăcăraţi. Unii chiar şi-au luat angajamentul, ca până la următoarea tabără Fidelia, să studieze pe îndelete şi să prezinte diverse teme şi studii de caz.

Iată căteva nume dintre cei care au participat, mai cunoscute fie ca astrologi, fie din grupurile de Astrologie: Firicel Ciarnău si Diana Spinean (organizatori Fidelia), Laszlo Fulop şi AdiM, Costel Bobeică şi Dan Gordin (din conducerea SRAE – Societatea Română de Astrologie şi Ezoterism), dr. Sorin Bratoveanu, Minola Bratoveanu, Ionuţ Hristescu, Alina Croitoru, Dioniţa Dajbog, Heide Popa, Adrian Stan, Adina Binder, Elena Mârzan, Ludmila Ungureanu, Antonia Panaitiu, Nicolescu Carmen, George Acu, Oana Niţescu şi mulţi alţii. În ultimele două zile s-au alăturat grupului şi d-na Rodia Tilianu – renumit astrolog şi autor de cărţi de astrologie - şi d-l Viorel Oacheşu – astrolog şi realizator de emisiuni specifice.

A fost o săptămână frumoasă, dar mai ales fructuoasă, cu workshop-uri, studii de caz şi discuţii libere legate de Astrologie, excursii în împrejurimi, multă voie bună, jocuri, dans, în câteva cuvinte: o distracţie pe cinste …
Fiecare participant a plecat cu o experienţă de neuitat, cu mulţi prieteni în suflet şi în gând şi, cu siguranţă, viaţa le va părea cu totul altfel de acum înainte. Cu toţii ne dorim şi deja ne pregătim pentru următoarea ediţie a taberei de anul următor.
Se constată că, în ultimul timp, Astrologia câştigă din ce în ce mai mult teren, iar oamenii încep să vină cu mai mult curaj şi deschidere către acestă minunată ştiinţă oferită de Divinitate.

În fiecare din noi există un Astrolog. Totul este să avem curajul să îi permitem să iasă la suprafaţă. Mai devreme sau mai târziu, cu toţii ne vom îndrepta privirile către stele şi vom fi fascinaţi de ce ne dezvăluie ele, dar mai ales de cât de mult ne pot ajuta …

PS: AdiM a scris si un jurnal de tabara, pe care-l poti citi aici.

Anca Stoica


Share |

VA RECOMANDAM


Comentarii

1. Linkuri utile de AdiM, din 05/09/2010
buna, Anca, poti sa adaugi la articol si linkuri unde se gasesc detalii despre tabara, de ex. eu am scris un mic jurnal in situl meu la http://adim.astrele.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=188:tabara-fidelia-2010&catid=35:evenimente&Itemid=58

2. Felicitari de Constantin BOBEICA, din 06/09/2010
Felicitari Anca pentru articol.
Mi-ai trezit o amintire foarte placuta, precum o adiere racoroasa de vant in mijlocul unei zi toride de vara!

3. TABARA FIDELIA de JENI AGHINITA, din 08/09/2010
Felicitari pentru articol, chiar ma gandeam ca nu ai aparut la rampa deloc dupa tabara :)abia astept sa ne vedem la congres! (sper, cu o colectie noua de bancuri).
Un septembrie minunat si nu uita la ascendent balanta- doar de bine, ai promis!

Adauga comentariul tau (toate campurile sunt obligatorii)
Nume E-mail

Introduceti codul afisat in dreapta
CAPTCHA Image

Subiect

Comentariu

User
Parola



Previziuni astrale pentru 2012, material video.

Previziuni astrologice 2011- Harta Vietii, 31 dec. 2011
Revolutie solara
Portret astrologic
Sinastrie

 Calendar cursuri
 Workshops
 Articole
 Consiliere
 Tabere
 Inspiratie
 Gandul zilei

 Lectia de astrologie
 Evenimente astrale

 Bancuri
 Proverbe

 Actori/Actrite
 Personalitati
 Fotomodele
 Oameni de stiinta
 Sportivi
 Muzicieni
 Scriitori
 Astrologi,...
 Pictori, sculptori
 Designeri
 Altele
 Artisti


Preia gratuit horoscopul pentru siteul tau. Poti avea in fiecare zi horoscopul Astrocafe.



 
    Contact | Cum cumpar | Plata si livrare | Termeni si conditii
AstroCafe © 2009-2011. All rights reserved. Un produs Webgreen