Atmosfera astrală IULIE 2017: Focul purificator

Autor: Anca Gordin Stoica - marti, 04 iulie 2017, 25600 vizualizari
heart of fire

În tradiția populară românească, luna Iulie este denumită luna lui cuptor. Credem sau nu, ne place sau nu, analogia atmosferei acestei perioade cu un cuptor încins este cât se poate de veridică, mai ales în ultimii ani de când Uranus se tot plimbă prin Semnul zodiacal al Berbecului.

Și în această lună Iulie 2017, tradiția populară românească se va menține – poate chiar la cote mai ridicate față de anii anteriori. Deci căldură, foc manifestat sub diverse forme, dar și apă în cantități impresionante. De asemenea vom exersa proverbul/adevărul științific: apa stinge focul și-l va stinge aproximativ până în preajma datei de 23 Iulie.

Focul purifică, Apa curăță, Aerul ne ajută să respirăm și să ne revigorăm creierul, iar Pământul ne asigură stabilitate. Dezechilibrul acestor Elemente se manifestă și în structurile corpului nostru fizic, de aceea, poate mai mult ca oricând, este bine să fim prudenți, atenți la semnalele organismului nostru și nu în ultimul rând să ne îngrijim corespunzător sezonului cald în care ne aflăm din plin și pe care cu siguranță nu-l vom uita.

Dintre Semnele zodiacale, doar Fecioara, Scorpionul și Vărsătorul nu sunt vizitate de planete, astfel că nativii acestor Zodii și cei cu marcaje astrale importante în aceste Semne sunt oarecum lăsați în pace, însă nu ar trebui slăbită vigilența. Din când în când apar influențe puternice de la Semnele zodiacale opuse lor, cum ar fi de la Pești, Taur și Leu.

Crucea cardinală, alcătuită din Berbec-Balanță și Rac-Capricorn rămâne în continuare foarte solicitată, însă în preajma datei de 23 Iulie, cumva tensiunile cardinale încep să se diminueze și vom simți foarte clar o relaxare pe anumite segmente ale vieții noastre, în funcție și de marcajele native ale fiecăruia dintre noi.

Aspectul de Lună plină se va forma în Semnul Capricornului pe 9 Iulie. Jocuri de culise în câmpul muncii, segmentul sănătății reapare în prim-plan prin divulgarea unor informații mai mult sau mai puțin credibile sau utile, dorință de control și dominare greu de stăpânit, agresivitate.

Unul din brațele crucii fixe este foarte solicitat și anume brațul alcătuit din Semnele Gemeni și Săgetător. Revin în atenție copiii și persoanele tinere, iar situațiile, evenimentele în care sunt implicați alături de vârstnici sunt lecții de viață, avertismente în primul rând pentru adulții în vârstă. De aceea este bine să fim foarte atenți la copiii și tinerii din preajma noastră, pe de o parte pentru a-i proteja, ajuta, dar pe de altă parte pentru a-i înțelege și accepta așa cum sunt ei în realitate și nu cum am dori noi să fie.

Începând cu această lună va intra în joc Crucea fixă prin Semnele Leu și Vărsător. În preajma datei de 23 Iulie, Soarele se mută cu surle și trâmbițe în Semnul său de domiciliu Leul și foarte rapid îl urmează și Luna, formând aspectul de Lună nouă. Dinamism, acțiune, agresivitate, relații de prietenie și/sau protectorat revigorate, altele distruse definitiv; orientare spre alte proiecte personale și profesionale de anvergură.

Mercur începe un alt ciclu al retrogradării, ciclu care se va desfășura de această dată pe două Semne zodiacale și anume pe Leu și Fecioară. În preajma datei de 7 Iulie, Mercur pășește în Semnul Leului, unde se va  plimba până în preajma datei de 26 Iulie în mers direct, după care se mută în Semnul Fecioarei și până la finele lunii va avea o mișcare directă în acest Semn. Se va întoarce în Leu luna viitoare. Cât stă în Leu, Mercur ne va predispune la dialoguri purtate pe tonuri ridicate, pe teme elevate, dar ne va da înclinație și spre grandomanie, dorință de a agonisi bunuri scumpe și de a impune celorlalți opiniile personale. În Fecioară ne va predispune la critică, atenție la detalii, preocupări legate de sănătate, nutriție, domeniul muncii în general.

Din 21 Iulie, Marte se mută în Leu, exacerbând Focul și la propriu, și la figurat. Ca și cum avem deja o flacără căreia îi vom mai pune ceva gaz și se face o vâlvătaie în toată regula. De reținut că, pe tot parcursul lunii, focul poate scăpa de sub control, însă din 21 riscul se va accentua și mai mult.

Perioade în care este bine să fim prudenți, înțelegători, toleranți, răbdători, atenți cu noi înșine, dar și cu ceilalți în mod special sunt 1 - 2, 5 – 16, 19 – 27. Energia Lunii este destul de răscolitoare, dar ne putem descurca foarte bine dacă ne propunem conștient să trecem cu bine peste orice situație ivită.

Concluzionând, luna Iulie aduce tot soiul de modificări ale mediului înconjurător în care trăim, distorsiuni ale Focului și Apei atât în Natură, cât și în corpurile noastre fizice. Cu puțin efort și bunăvoință putem dizolva orice neplăcere.  

Cugetarea lunii IULIE: „Un actor înțelept niciodată nu-și va împinge rolul mai departe decât este necesar și în dauna altor roluri.” –   G. E. Lessing

Astrolog Anca Gordin Stoica

Imagine: i1.wp.com

iulie energia lunii purificare atmosfera astrala berbec
Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole