Oglinzi
Cand am auzit prima data ca toti cei din jurul meu nu sunt decat oglinzile mele, m-am revoltat!!! Cum adica TOTI? Poate cei buni da, cei amabili da, cei saritori si iubareti.... da! Dar cum sa ma oglindesc eu in rautatea, invidia, barfa, si alte nebunii pe care le vad in ceilalti? Asa ca am ramas cuminte si am tinut-o pe a mea... ca am doar doua-trei "oglinzi" pe langa mine.
Ei bine, pasii m-au purtat la aceeasi fiiinta minunata care mi-a spus din nou ca TOTI cei din jur sunt oglinzile mele! Adica ea chiar nu intelege ca nu e asa?
Si ceva s-a deschis, am acceptat posibilitatea ca are dreptate si... am vazut!!!! M-am vazut in soferul care claxoneaza in spatele meu exasperat ca se grabeste desi eu respect limita de viteza, m-am vazut in colegii nervosi si iritati, m-am vazut in sefii agitati, m-am vazut in tot ceea ce renegam in jurul meu!
Am cerut respect pentru mine de la cei din jur, dar eu nu ma respectam! Am cerut iubire, dar eu nu ma iubeam! Am cerut iertare, dar eu nu ma iertasem! Am cerut atentie, pentru ca eu nu mi-o acordam! Am cerut.... ohohoooo... de toate.. dar EU nu mi le ofeream!
Si m-am convins ca ma oglindesc in toti cei din jurul meu! Fara exceptie! In buni si rai, in calmi si nervosi... in toti si in toate!!!
Ei bine, astazi, dupa cateva zile in care mi-am permis sa vad si sa accept ca ma oglindesc in ce e rau in jur, astazi mi-am permis sa ma uit la un trandafir! Si daaaaa, m-am vazut in el! Am multumit ca-l vad, i-am multumit pentru frumusete, mi-am multumit mie ca l-am adus in viata mea! Si pentru asta nu a trebuit decat sa cobor in curtea locului unde lucrez de 8 ani (si unde in 8 ani nu am calcat niciodata, ca doar eram la munca, nu? Cum sa admir trandafirii?!) si sa ma uit la trandafiri! Si l-am gasit pe el, portocaliu si patat cu rosu, perfect asa cum era! Si mi-am permis cateva secunde in care sa ma uit la el, si atat! Si nu i-am facut poza.... pentru ca el este ACUM, exact in clipa in care m-am bucurat de el si el s-a bucurat de mine, si nicio poza din lume nu o sa mi-l arate asa cum l-am simtit!
Multumesc din inima omului care m-a invatat ca toti si toate sunt oglinzile mele! *Multumesc, Nicoleta!
Ce ziceti? Va dati voie sa va vedeti in cei din jur? Si mai mult.... puteti sa acceptati ca va vedeti pe voi?
Diana Teletin
*Diana a participat la workshop-urile "Traieste viata pentru care ai fost creat" si "Traieste miraculos".
Sursa foto: www.boijmans.nl
VA RECOMANDAM
Comentarii
1.
Multumesc! de
Anita, din
21/06/2011
Desigur ca nu a fost usor sa accept ca toti si toate,bune sau mai putin bune,sunt oglinzile mele.Este adevarat,am aflat ca si eu am fost asa,cu mai putin bune uneori si multumesc pentru ca imi este aratat.
Acum,vad cat de perfecta sunt asa cum sunt,acum simt cu adevarat viata cu frumusetea,armonia si iubirea ce ne sunt oferite in fiecare clipa.
Multumesc,Nicolata!
2.
Despre oglinzi de
Dana, din
22/06/2011
Este greu sa accepti ca ceea ce vezi in ceilalti, esti exact tu. Teoretic, multi stim ca asa este, dar practic este greu sa accepti.
3.
Oglinda de
Bogdan, din
09/07/2011
Imi place ca atunci cand imi pregatesc masa imi tai un castravete, pun cateva bucati de branza taraneasca, un ardei iute, eventual ma intind si dupa un schnaps tare, primit de la un prieten sas. In functie de dispozitie adaug si produse din carne, insotite de verdeturi (marar, patrunjel, salata). Functie de preferinte mananc si un fel principal, poate voi continua cu desert. Deci am o masa plina.
Acest preambul se doreste o metafora pentru Viata - aceasta are de toate in ea, fiecare ingredient fiind suport si partener celorlalte alimente, impreuna raspandind efectele care ne coloreaza Viata, dansu-i savoare si placere/neplacere.
Asa si cu aceasta auto-privire in Oglinda: din spectrul nelimitat al tehnicilor de autocunoastere s-a ales ... doar una. UNA si gata! Complementaritatea se reduce la singularitate, aperitivul mesei pe care mi-o pregatesc l-am redus la o bucata de branza taiata grosolan pe care o mananc de zor; sau la o salata pe care nu o mai ornez cu nimic altceva. Raman doar frunzele pe care le rontai ca un iepure flamand.
Deci vad partea (alimentul singular; acum Oglinda), ii inteleg valoarea, dar nu reusesc sa vad intregul. Masa mea a devenit saraca, cei din jur la fel, universul s-a redus la firimituri neputincioase in a oferi aportul energetic pentru intreaga calatorie prin Viata.
Deci ceea ce nu inteleg este utilizarea pana la epuizarea de sensuri a unui limbaj standardizat de moda, diluand contururile unui tablou de Viata integral.
... Abisul cheama abis in glas de cascade.
Bogdan
