Nu pot începe povestea vieţii mele cu o întâmplare, fiecare eveniment din viaţa mea a avut un rol important pentru definirea mea ca om. Un traseu plin de încercări fizice şi psihice. Acum, privind în urmă spun cu certitudine : NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR ! Copilăria mea a fost petrecută mai mult prin spitale, arsură de grad 3 pe mână şi picior,transplant de piele.
Dar, privind în urmă mă uimesc şi râd cu câtă detaşare priveam durerea, eram un copil vesel, plin de viaţă, dornic de năzbâtii. Rochiţa o îmbrăcam doar în zilele de sărbătoare când mama îmi pieptăna părul şi mă îmbrăca cu rochiţa apretată, în rest… eram foarte băieţoasă. Se spune că sufletul meu , felul meu rebel de a fi m-a salvat de la moarte. Eu nu doream să mă vait, mereu găseam ceva care să mă îndepărteze de durere, o ignoram. Fugeam adeseori în pădure cu o carte şi o pătură , citeam şi scriam poezii. Tot timpul aveam versuri în minte. Dar… în mijlocul copiilor eram copil. Conştientizam că este o perioadă ce trebuie trăită, conştientizam că va veni o vreme în care copilul meu se va juca în locurile unde mă joc eu ( ceea ce aşa s-a şi întâmplat mai târziu).
Apoi, am păşit cu noroc în familie. Dragoste la prima vedere, cerută în căsătorie a treia zi din momentul în care ne-am cunoscut. Naşterea unui copil minunat. Au trecut repede anii peste mine. Greutăţile materiale nu mi-au permis sa fac facultatea la vârsta adolescenţei. Visul de a studia psihologia încolţea în mine zi de zi. Niciodată nu am încetat să mă cunosc, să mă înţeleg, să scriu, să cunosc lumea. Gândeam că numai cunoscându-mă îl pot cunoaşte pe celălalt. Ceva mai presus de mine îmi arăta drumul. Tot timpul am avut sentimentul că cineva îmi îndrumă paşii şi că tot ce îmi este dat ca fiind greu …trebuie să depăşesc căci urmează ceva mai bun, că trebuie să am încredere.
Am avut încredere să plec în Spania să culeg căpşuni pentru a avea bani să pot cumpăra apartamentul în care locuiam cu chirie. În Spania a fost un moment de cotitură în viaţa mea. Până în acel moment simţeam că stagnează tot ce ţinea de realizare profesională . Nu mergea nimic. Nu găseam servici, orice concurs dădeam eram păcălită, furată. Studiasem contabilitatea. Nu mă ajuta deloc acest lucru. Simţeam că trebuie să fac ceva, să schimb ceva în mine, în felul meu de a fi. Un soţ minunat, bun, inteligent m-a ajutat tot timpul, aveam un confort moral deosebit. Copilul crescuse, avea 10 ani. Eu simţeam că mă sufoc, nu ajungeam acolo…(unde?) Sună ciudat. Există acel sentiment că trebuie să faci ceva, că trebuie să apară un declic, numai când ajungi să-l împlineşti spui “ Da, despre asta era vorba!” ,apare ca o iluminare. Ei bine, aşa a fost cu mine. Plecarea în Spania a însemnat nu doar câştig material, ci o imensă transformare , descoperire a propriei persoane, drumul găsit în mine şi prin mine.
Mmm, privesc în urmă. Nu mi-a plăcut absolut deloc modul în care se muncea acolo. Pot compara cu un lagăr de concentrare ce am trăit acolo. Riscam în orice moment să fiu violată şi omorâtă. Au fost multe cazuri de acest fel ( nu au fost date publicităţii , din păcate). În ferma respectivă în loc de ferestre aveam gratii cu uşi şi ferestre din metal, ca la puşcărie. Ne spălam rufele la jgheab cu apă rece . Acolo fusese iniţial locul de unde se adăpau animalele. Autorităţile române habar nu aveau de acest fapt. Am plecat cu contract de muncă şi cu viză.(în anul 2004) Dar nu despre condiţiile de acolo vreau să vorbesc, nu asta este important acum, ci rezultatul obţinut, starea mea , transformarea mea interioară la care s-a ajuns .
Dimineaţa, înainte să încep lucrul în câmp priveam cum răsare soarele şi spuneam:“Multumesc Doamne pentru minunăţia asta! Dă-mi şi azi putere să muncesc!” Într-o zi, după ce am leşinat (de epuizare fizică şi psihică), am simţit o pace imensă în mine şi o decizie fermă, ceva ca o viziune. Priveam solarele, tot culoarul acela care părea imens şi sufocant, îmi apar şi acum cuvintele de atunci ce mi-au traversat mintea
“Când ajung acasă iau permisul, mă înscriu la facultate, îmi cumpăr casa !“ Aveam o putere imensă din acel moment. Zilnic mergeam la un salon cu computere conectate la internet şi scriam poezii pe un site din România. Am avut foarte multă inspiraţie în acea perioadă, cred că am scris cele mai frumoase poezii de până atunci.
Am ajuns acasă, în săptămâna respectivă m-am înscris la prima şcoală de şoferi ieşită în cale, am luat permisul doar într-o singură lună. Aşa era atunci, puteai să dai repede de permis. Am cumpărat apartamentul doi ani mai târziu. M-am înscris la facultatea de psihologie, în anul doi de facultate am ajuns la inspectorat şi … am ales un profil (nimic nu e întâmplător) la care se cerea psihologie. Era vorba de Şcoala Specială. M-am interesat de ce cărţi îmi trebuie, am învăţat zi şi noapte timp de o lună, am dat examen de suplinire. Am reuşit. Doi ani mai târziu, imediat după licenţă, am luat titularizarea, acum mă pregătesc de definitivat.
NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR! Ce am învăţat din toate acestea? Că fiecare piedică pe care o aveam în cale era pentru că greşisem drumul. Am avut suficientă înţelepciune să cer ajutor CONŞTIINŢEI INFINITE sau lui DUMNEZEU. La fiecare drum înfundat ceream mai multă înţelepciune. Şi acum am sentimentul că încă mai am foarte mult de învăţat, enorm de mult. Mă rog în fiecare zi să îmi apară în cale oameni înţelepţi de la care să am multe lucruri de învăţat. Oameni valoroşi, cu suflet mare, lipsiţi de egoism. Învăţ în fiecare zi de la copiii cu care lucrez, chiar dacă sunt autişti, schizofrenici, ei mă învaţă să fiu mai bună, mai atentă cu cei din jurul meu.
Tot timpul am ştiut că am un rol deosebit în a-i ajuta pe ceilalţi, mai ales pe cei neajutoraţi. Dar pentru a-i ajuta pe ei am nevoie de putere, pentru a avea putere am nevoie de cunoaştere, mai ales cunoaşterea de sine. Propria mea viaţă nu are nici un sens dacă nu mă privesc cu sinceritate, dacă nu dăruiesc necondiţionat celor din jur. E atât de simplu să fii bun, să dăruieşti un zâmbet, să-i faci pe copiii bolnavi să râdă, să se joace, chiar dacă pe ei îi doare tot trupul şi numai un calmant puternic îi poate ţine pe picioare.
Da, pot spune cu certitudine că mi-am atins până acum o mare parte din obiective, dar acest lucru a fost posibil din momentul în care m-am privit cu sinceritate, cu dragoste, nu cu milă, nu cu tristeţe, ci cu voioşie şi cu speranţă. Am crescut printre cei bolnavi , am ajuns să lucrez cu copiii CES . Şi nu merg doar să-mi câştig o pâine, caut să-i înţeleg pe aceşti copii ,să fiu aproape de ei, de familiile lor triste şi fără speranţă. În fiecare zi studiez, nu mă pot opri. Simt că voi da multe examene de acum în colo pentru că vreau să învăţ, să cunosc, să mă cunosc.
Ce este fericirea ? Oare ce ar putea fi? Ea este în noi, este în zâmbetul pe care îl dăruieşti celorlalţi, în dragostea oferită necondiţionat. Fericirea este infinită, pretutindeni. Întinzi mâna, o iei singur. Trebuie să-ţi deschizi inima şi mintea, să fii bun cu tine şi cu ceilalţi. Când încetezi să te priveşti, când încetezi să cauţi lumina din tine mai moare un înger.
Nu o dată am visat că zbor. Mă trezesc cu o stare de beatitudine. E ceva de nedescris, nu am cuvinte. Chiar zbor şi râd în vis. Adesea primesc sfaturi în vis, când mă trezesc rămâne sentimentul cu ce am de făcut, nu-mi amintesc exact cuvintele. Da, este o certitudine că …NIMENI NU E SINGUR!
Cine sunt eu ? Un om simplu care caută să trăiască liber şi în armonie cu natura şi oamenii din jur. Un om care se ridică şi merge mai departe cu zâmbetul pe buze, sincer, bucurându-se de lumină, de viaţă.
Gabriela Cernat
(Articolul a participat la concursul AstroCafe "Cine esti tu?"si a castigat un voucher "Traieste viata pentru care ai fost creat!")
1. inceputul sfarsitului? de leonidas, din 23/08/2010 Incerc sa scriu ceva,si cred ca nu nimersc bine locul.vroiam sa adaug aceste randuri la povestea mea,dar nu stiu cum.Cu ceva luni in urma,toamna trecuta,intr-o noapte,in vis sa spunem,ca sa nu o numesc viziune,sa par deja nebun,,,,imi apare in fata ochilor,un cap,ca de lup,negru,dar inalt,cat mine,poate putin mai masiv,mai puternic.oarecum ma trezeste si-mi spune sa merg cu el.eu,dormeam in patul meu.il ascult pe acel,animal,fiinta,cum sa-l numesc,si plec.unde? in spatele peretilor,din camera,sub dusumea,sub pat.sa va pot explica,fiinta aceea ma purtat in spatele lucrurilor.sa zicem ca as fi intr-o camera.locul unde am fost incepe exact din spatele fiecarui obiect ce poate avea o umbra,sau un spate.aiurea explicatie dau..sa revin la idee.in mare,am tot coborat,dar in sus.nu pot explica.de acolo de unde am ajuns insotit de acea creatura,lumea privita,cum o vedeam eu,era ca si cum ai privi de jos in sus,de undeva de sub pamant,lumea.ca si cum granita dintre ce vedem zi cu zisi spatiul unde am fost dus este un fel de nor,sau abur,alb.fiinta asta,fara sa o spna imi oferea un fel de protectie,doar o simteam.privind in jur,prin acea ceata,se vedeaupuncte de culoare.acum nu-mi amintesc exact culorile,pt ca datorita vietii de zi cu zi mintea mea e varza,de ceva timp.fiinta imi arat ,imi indica sa privesc,spre acea ceata.imi spunea vezi acolo un loc,un punct,unde se face o culoare rosie?acel om va muri,apoi vedeam cum de sus,din norul sau aburul acela,cobora,urland,sau tipand,omul respectiv.pot spune sufletul lui.fiinta astaimi spunea ca sunt altii aici ,unde eram noi,care luau sufletele,le primeau.ideea era urmatoarea,se pare ca trebuia sa fie o lectie pentru mine-cand sti curat la suflet,fara pacate,fara ganduri rele,privit de jos in sus,din lumea asta in lumea reala,nu te vezi.cum ar fi,nu esti luar in vizor,sa =ti plece sufletul din tine.cand pacatele tale,si gandurile rele din viata reala,incep sa se adune,de jos privind prin aceal nor,abur,tu ca fiinta incepi sa te vezi,ca si culoare,la inceput sa zicem un fel de galben,apoi daca nu compensezi intr-un fel faptele bune cu cele rele,ca acea culoare sa dispara,si in ochii lor sa redevii alb,ca aburul adica sa nu te vada,mori.sufleul tau va trece in lumea cealalata.am vrut totusi sa intreb atunci cum daca esti crat la suflet,tot mori?dar nu am primit raspuns,sau poate nu am intrebat.nu mai stiu nici eu.oarecum pan aaici totul era un fel de lectie pentru mine,un om care in viata reala,nu are legatura cu ce scriu,acum aici.ma departe in drumul,pe care eram u aceasta fiinta,drum mai mult ca si parcurs,nu ca strada,in fine,drumul ma duce la un punct,si fiinta imi spune.vezi acel punct rosu? este x.curand va fii timpul sa-l luam.se referea la un om drag mie,care suferea de o boala.fiinta astaimi spunea ca aavut multe sanse x,doar ca nu a vreut sa creada,probabil se referea la DUMNEZEU,si imi spnea ca greseala a fost ca acontinuat lucreze duminica.vorbe gole pot,spune unii.ca daca ucrezi duminica ce se poate intampla rau? eu zic,ca multe.la 2-3 luni dupa,x amurit.a lasat un gol mare in viata mea.dar nu pot arata asta nimanui.spre sfarsitul drumului,fiinta imi spunea ,pentru rstul vietii sa fiu atent,ce gandesc despre oameni,si ce fac fata de oameni,sa nu nedreptatesc pe nimeni,sa nu chinui vre-un suflet,nu mia vorbesc de facu rau fizi cuiva ,etc.ideea era ca trebuia sa inteleg ca astea sunt pacate mari,care te fac vizibil,in norul alcela,in granita dintre viata noastra reala,si lumea cealalta.au mai fost cateva lucruri,dar nu-mi amintesc acum chiar tot.acolo unde eram,cu acea fiinta,incepuse un fel de vuiet,ca un cutremur,nu pot explica,ca si cum ceva de temut se apropia,o forta,ceva.a spus ca e timpul sa plec,si ca ma lasa sa ma intorc,si ca oarecum nu ar fi avut voie sa faca asta,sa ma lase sa ma intorc din lumea aceea,la loc in corpul meu.persoana care dormea langa mine in acea seara,imi spunea ca am dus pentru o perioada de timp,apoi ca parcama luptam c ceva,si in cele din urma ma trezisem.am inceput sa-i povestesc ce am patit,si parea o gluma proasta,chiar si pentru mine.pentru ca in viata reala sunt un om cu alt gen de ocupatie,care crede,sau mia bine spus credea ,in cu totul altceva.cautand raspunsuri in zilele urmatoare,am descoperit ca acea fiinta cu cap de lup,cum il vedeam eu un intuneric,ar fii defapt anubis,un zeu ce ducea spiritele oamneilor in lumea de dincolo.intelegeti mirarea? eu nu am crezut in asa ceva o secunda in viata mea.dar totusi,de atunci multe lucruri sunt altfel in viata mea.va cer scuze,daca am deranja t cu ceva.vroiam doar sa scriu aceste lucruri in spreanta ca vor ajuta pe cineva,daca pe mine acea experienta a reusit sa ma faca sa-mi vad restul vietii cu alti ochi.
