Conform dictionarului, “orgoliu” inseamna: parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata despre sine,despre importanta si valoarea sociala. Este sinonim cu vanitatea, ingamfarea, trufia si suficienta.
Incep sa scriu acest articol avand in cap cateva personaje intens mediatizate, ale caror discursuri sunt adesea bazate pe EU fac, zic, stiu, cred, am, inteleg.
Pana aici nimic nou. Pentru ca fiecare om pe aceasta planeta are dreptul la o parere, la a face, la a intelege,la a avea, la a simti. Si toate acestea obtinute intr-o existenta, lunga sau scurta, in care am venit cu un bagaj informational din experiente trecute , de care ne amintim sau nu.
Problema orgoliului apare in momentul in care, intr-un dialog, urechile lui EU se inchid, iar respectul fata de persoana din fata scade pana la valori negative. In acel moment dorinta de a avea dreptate se inversuneaza si incearca in permanenta sa se impuna, sa isi afirme cu orice pret suprematia.
Aceste lucruri nu va sunt straine. Ati mai auzit si ati mai citit si chiar le-a-ti observat peste tot in jur. Adesea ne uitam in oglinda si la felul in care noi actionam, si cautam sa ne schimbam, sa fim ingaduitori cu ceilalti, incepem sa intelegem si sa acceptam ca exista si alte pareri, care difera de ale noastre.
Dar, undeva in launtrul fiecaruia, exista un loc ascuns, de care nici nu ne dam seama, in care se ascunde orgoliul fin, subtil, inperceptibil. Este atat de fin ca uneori ne este greu sa admitem ca este vorba despre orgoliu.
“Eu nu sunt asa”, “Eu nu pot fi asa”, “Eu nu am calitatile acestea”, “Eu nu am sa pot face niciodata asa ceva”, “Eu nu as putea ierta” si multe altele de acest tip, sunt primele semnale ca orgoliul subtil isi face aparitia. Si se intampla asta exact atunci cand spui ca ai renuntat la orgoliu, primesti semnale ca esti plin de compasiune, ca lumea iti cauta prezenta si sfatul, cunoscut fiind faptul ca ai depasit multe etape in propria evolutie. Sau pur si simplu esti o persoana calda si buna si blanda care tot timpul are o vorba buna pentru oricine.
Gandul ca nu poti fii atat de bun, sau atat de rau, cu tot ce pot contine astfel de informatii, te posteaza pe tine ca Eu in postura de propriu judecator care, inainte de a experimenta la propriu astfel de experiente de “bun” si “rau”, de a avea “calitati” la care nici nu ai visat, te condamna si iti spune un stigamat: “Eu nu….!”
La nivel energetic si spiritual ne indreptam asupra propriei fiinte o arma ucigatoare manifestata prin neincredere, blocarea experientelor care poate duce mai tarziu la trairea experientelor intr-un mod traumatic. Cunosc cateva cazuri de fete care se “mandreau” cu faptul ca nu au facut nici un avort. Si-si purtau aceasta “realizare” cu semetie interioara, mai mult decat exterioara - desi nu judecau nici o femeie care ajunsese in situatia de a pune capat unei sarcini nedorite - pana in momentulin care viata le obliga, ca din diverse motive (de obicei medicale) sa ajunga sa traiasca o astfel de exeperienta. Remarcabil a fost sa constat ca majoritatea dintre ele si-a asumat faptul ca “m-am gandit la mine cu mandrie, si uite ce traiesc”. S-au iertat si s-au iubit. Au ajuns sa aibe relatii armonioase cu ele si cu partenerii lor.
Si la barbati se manifesta acest lucru, si in special lucrurile sunt legate de domeniul profesional. Si exprimarile in cazul lor suna cam asa: “daca as face asta as cadea in ochii mei”.
“Eu fac asa, aleg asa, spun asa, actionez asa… si nu-mi pasa de ceilalti”. Este o exprimare pe care o auzi si uneori ii dai crezare si forta, si apreciezi persoana care o exprima. Este un semn ca si-a depasit oarecum conditia de “orb”, ca este liber sa faca ce vrea, ca este liber sa spuna ce vrea si sa actioneze cum vrea, avand ca reper normele morale in vigoare. Insa astfel de persoane uita cel mai adesea de sentimentele celorlalti. Sunt surzi si orbi la ceea ce spun ceilalti, le ridica orice drept de exprimare. Sau daca le permit sa o faca, pentru ca “traim intr-o tara libera si democratica, si fiecare este liber sa aibe propria parere”, uita ca si persoana din fata sa este o fiinta umana cu sentimente si emotii. La nivel energetic si spiritual, prin astfel de actiuni, si in acest caz, se “ucide iubirea atat in noi cat si in ceilalti”. Si nu exista pacat mai mare in lumea spirituala ca “uciderea iubirii”.
Ma intrebam daca exista vreo formula magica prin care poti sa vindeci si aceasta “boala”. Cred ca una dintre solutii ar fi, ca pentru o perioada, sa renuntam la acest “Eu” care le stie pe toate, le zice pe toate, are raspunsuri la toate, sa incercam sa il inlocuim pe “Eu” cu “Tu”, intr-o ecutaie simpla de genul “Eu sunt TU” si simt la fel ca tine, gandesc ca tine, vorbesc ca tine, am sau am avut experiente ca ale tale. Doar pentru o scurta perioada sa practicam aceasta forma de compasiune si empatie in mod constient si asumat.
Sa dmitem ca puterea lui “Eu sunt” este foarte mare in orice directie am orienta-o. Sa remarcam diferenta intre a spune “Eu sunt trist sau vesel” si “Eu sunt si traiesc acum tristeteasau veselia”.
Daca ne amintim in permanenta ca suntem aici sa ne jucam si sa cream, multe dintre incercarile orgoliului nostru de a se manifesta vor fi sublimate in iubire. Sa ne amintim ca pacatul este neasumarea responsabilitatii si nu actiunea in sine.
1. >:D de Gabita, din 18/02/2010 Superb articol Andreea! Multumesc, te imbratisez.
2. se trezesc din ce in ce mai multi de Robert Pope, din 19/02/2010 Foarte important pentru mine articolul si iti multumesc pentru el din suflet.
3. EU! de deea, din 20/02/2010 EU zic de obicei ca nu-mi pasa de ceilalti....si tot EU imi inec amarul singura,cateodata...
....foarte,foarte misto articolul...ar trebuii sa-l citesc in fiecare dimineata ca sa realizez si EU ceva!
4. Multumiri de andreeatalmazan, din 24/02/2010 Ei eu va multumesc :)
5. minunat de monica , din 11/06/2010 De asta spun eu ca esti minunata :)
Multumesc
6. Re: Minunat de andreeatalmazan, din 11/06/2010 Monica, orgoliul meu "fin" are nevoie sa stie de ce ? hihihi :)
