Frângerea inimii, o cale de a o deschide.
Inima ta nu e vie pana cand nu a cunoscut durerea. (Hazrat Inayat Khan).
"O relatie care are o anumita profunzime si intensitate ne va strapunge inevitabil scutul de aparare, expunandu-ne cele mai delicate si sensibile locuri, facandu-ne sa ne simtim vulnerabili la propriu, usor de ranit. Sa iubim inseamna, din aceasta perspectiva, sa ne deschidem catre suferinta. Visul iubirii ne face sa credem ca ceva este in neregula cu o relatie daca ne provoaca durere. Incercand insa sa evitam ranile din dragoste, nu facem decat sa provocam o suferinta indelungata. Vom inceta sa ne deschidem complet si asta ne va impiedica sa stabilim vreodata o legatura profund satisfacatoare.
In functie de cum ne raportam la suferinta din iubire, ea poate conduce intr-una din doua directii opuse. Daca o privim ca pe o amenintare, ceva ce vrem sa evitam cu orice pret, vom incerca sa o acoperim cu petice, sa o tinem ascunsa. Dupa o vreme insa, peticele asumate ne astupa sensibilitatea si capacitatea de a iubi liber.[...] inima ni se impietreste, ceea ce blocheaza fluxul energetic dintre noi.
Daca insa invatam sa ne folosim de suferinta, ea poate deveni un ajutor inestimabil si o calauza pe calea noastra de evolutie. Caci ea expune si ne orienteaza atentia spre locuri din interiorul nostru care sunt inchise, contractate si pe jumatate adormite. [...]
Cand imi las partenerul sa-mi vada suferinta, in loc sa o ascund transformand-o intr-o rana plina de puroi care otraveste relatia, nivelul de intimitate dintre noi creste."
Fragment din Calatoria inimii, de John Welwood
VA RECOMANDAM
