Atasamentele sunt, din punctul meu de vedere, cea mai sigura cale de a pierde obiectul spre care le indreptam. Ne atasam de oameni, de situatii, de obiecte, de trecut/viitor...De ce o facem? Si de ce ne lasam prinsi in „tentaculele” interminabile ale limitarilor venite „la pachet” cu atasamentele?

Mai intai sa definim atasamentul, in lumina in care doresc sa-l asez aici. Atasamentul inseamna afectiune care vireaza in dependenta, linia de demarcatie intre acestea fiind foarte sensibila, aproape neglijabila.
Ne luam tot felul de obiecte, avem langa noi tot felul de persoane dragi, am trait experiente fericite/dureroase, visam la un viitor mai luminos. Toate acestea sunt minunate, fac parte din viata noastra si ne ajuta sa desavarsim experienta primordiala pentru care am venit in aceasta lume, adica cea spirituala.
Numai ca nu ne e suficient sa iubim toate aceste „ingrediente” ale lumii fizice, ci ajungem sa ne atasam de ele, devenind dependenti. Ajungem sa credem de fapt, ca toate acestea ne implinesc, ne identificam practic cu tot ce avem, uitand ca noi am venit aici doar sa fim.

Sa luam un exemplu banal: simplul telefon mobil a devenit nu numai un mijloc de comunicare, ci este ceva fara de care nu mai putem trai. Daca-l uitam acasa intr-o zi, e ca si cand ne-ar lipsi o mana. Acesta este un exemplu, sigur ca pot enumera multe astfel de obiecte (televizor, masina, calculator, etc), care au ajuns sa ne inlantuie si sa ne tina captivi intr-o cutie de unde doar rareori mai simtim gustul libertatii.
Noi spunem ca avem nevoie de toate acestea si sunt de acord cu asta. Insa nevoia devine repede atasament, atata vreme cat ajungem sa nu mai putem trai fara si atata vreme cat suferim pur si simplu cand ne lipsesc aceste obiecte, sau mai rau, cand le pierdem, ni se fura, sau se defecteaza.

La fel facem cu oamenii din viata noastra. Ajungem sa ii tratam ca pe propietatea noastra, ii sufocam, suntem dependenti de ei, ne identificam cu ei. Ajungem sa ne comportam ca si cand fara ei am fi „nimeni” in lumea aceasta. Si invariabil, cand ei pleaca, ramanem goliti. Suferim ca nu suntem luati in seama, suferim ca nu primim atentia pe care o asteptam, suferim cand cineva pleaca din viata noastra, uitand ca fiecare experienta este pana la urma efemera si ca ea ne este data doar pentru a ne experimenta sinele.

Adevarul este urmatorul: noi ne-am nascut perfecti si neinfricati, dar apoi am preluat programele mentale conform carora „trebuie sa fim perfecti”, sa ne adaptam lumii in care traim, sa ajungem cineva, sa fim intr-un anume fel. Practic incepem sa agreem incet, incet, ideea ca nu suntem perfecti si ca trebuie sa ne straduim sa devenim. Ne pierdem identitatea, ne indepartam de sufletul nostru si nu ne invata nimeni ca sufletul/sinele/spiritul este primordial.
Ajungem sa ne raportam la lumea exterioara si, cel mai grav, ajungem sa credem ca nu suntem buni de-ajuns. Atunci, singura solutie este sa devenim destepti, realizati profesional, bogati, etc. Adica sa ne inconjuram de tot felul de lucruri materiale, sa ne imbatam cu succese, pentru a ne simti impliniti.

Si ghici ce se intampla? Unii oameni ajung sa aiba tot ce-si doresc din punct de vedere material, viata lor devenind o alergatura de la un scop la urmatorul. Iar la un moment dat, daca se trezesc, isi dau seama ca fericirea nu e acolo, nu e constanta, nu dureaza.
Am abordat astfel lucrurile, pentru a intelege de ce simtim sa ne completam mereu cu ceva material, sa ne idendificam cu ceva, sa cautam ceva care sa ne implineasca. Si mai ales, de ce suntem sfasiati cand ne despartim de oamenii care trec prin viata noastra, sau suferim cand ceilalti fac lucruri care nu intra in sistemul nostru de credinte si asteptari.

E simplu: daca noi credem ca nu suntem destul de buni, ca suntem imperfecti , e logic ca vom cauta mereu in afara implinirea, vom cauta sa devenim sau sa aratam perfecti, vom cauta sa realizam tot felul de lucruri si sa avem tot felul de relatii, in speranta ca vom fi intr-o zi fericiti. Si daca acele lucrur/experiente/relatii sunt ceva ce credem ca ne implineste, cu siguranta ne vom agata mereu de ele si nu le vom lasa sa plece, ca sa nu ia cu ele si identitatea noastra. Unii oameni se agata strans de trecut, de experiente, de ranile emotionale, construind cu timpul adevarate drame. Altii se agata de oameni, traind adevarate spaime la gandul ca acestia ar putea pleca pe un alt drum la un moment dat.

Prin urmare, atata vreme cat vom cauta fericirea in exterior, atata timp cat vom crede cu tarie ca nu ne suntem de ajuns noua insine, ca tot ce avem ne ofera identitatea si ca suntem pierduti fara tot ceea ce am strans in jurul nostru, fericirea lipseste si va lispi intotdeauna.
In plus, cu cat ne vom atasa mai tare de ceva sau cineva, cu cat ne va fi mai frica sa nu pierdem acel ceva sau pe acel cineva, cu atat mai sigura devine pierderea.

Exista totusi o solutie? Da. Si ea consta in a ne iubi si accepta pe noi insine, a ne iubi si imbratisa toate experientele, a accepta ca tot ce este in afara noastra nu ne poate aduce implinirea launtrica. Ca implinirea vine dinauntru in afara si nu invers. Si iubirea la fel. Ca nu poti fi fericit daca nu esti pur si simplu fericit, adica daca nu alegi pur si simplu sa te simti fericit, independent de tot ce exista in exterior. Daca nu constientizam ca suntem aici pentru a trai experienta lui cine suntem ca fiinte spirituale si ca tot ce trece prin viata noastra doar ne ajuta sa desavarsim acest proces. Ca unele experiente sunt foarte scurte, iar altele mai lungi, doar pentru a raspunde nevoilor noastre de evolutie.

Cand cunoastem aceste adevaruri, cand ne regasim pe noi insine, cand devenim constienti de puterea interioara si de scopul primordial al acestei existente, putem sa ne detasam mai usor de tot ce este sau nu este in viata noastra. Numai asa ne putem trai sufletul fara durerea izvorata din atasamente. Numai asa putem accepta orice lispa asa cum este si putem vedea clar ce ne aduce orice experienta care vine. Numai asa putem experimenta libertatea autentica. Pentru ca nimic nu vine la intamplare. Totul este pentru noi, pentru a creste si evolua.

Aprindeti lumina in interior si veti aprinde lumina pentru tot ce e in jur!

................................................................................................................Nicoleta Svarlefus

Comentarii

1. Multumesc de Mary-Lou, din 12/11/2009
Iti multumesc draga mea, este un articole bine venit si primit!!!:)

2. Atasamentele... de ANITA, din 12/11/2009
Multumesc,Nicoleta pentru ca mi-ai reamintit ceea ce stiam si nu mai pretuiam!

3. multumesc de cristi albu, din 12/11/2009
articolul asta e soooper. si spun asta gandindu-ma la ce am citit mai devreme si mai ales pentru ca cred ca ii vor face pe cei care il vor citi sa vada ca viata ne ofera multe lucruri care ne pot face sa fim fericitzi si sa ne simtim impliniti, numai ca noi nu pretuim aceste lucruri si trecem pe langa ele ca niste orbi. aste e parerea mea. multumesc multumesc multumesc pt acest articol.

4. CEEA CE AR TREBUI CU TOTI SA STIM de Laura, din 12/11/2009
Articolul asta mi-a luminat fata! Mi-a atins sufletul atata de incercat schimbarilor. Sunt in perioada cand incerc sa ma iubesc, sa ma pareciez pe mine asa cum sunt, iar ceea ce ati scris in acest articol mi-a umplut sufletul de dragoste si convingere pentru tot ceea ce cred pe fiecare zi: "sa ma iubesc, sa ma accept asa cum sunt... pentru ca voi trai cu mine toata viata!" Va multumesc !



5. Multumesc de Mada, din 12/11/2009
Inca imi mai suna in minte vorbele tale. :) Ideile noi, proaspete care iau locul conceptelor induse inca din copilarie. Este o realizare cu adevarat cand constientizezi ca experimentezi o forma de atasament. Te imbratisez si te pup. Cu drag, Mada

6. Un adevar care nu poate fi explicat de movieater, din 17/12/2009
Exact asta se poate spune despre acest articol.Ori il intelegi fara sa ti-l explice nimeni ori nu ai evoluat inca suficient.Eu cred ca mai am o speranta sa-l inteleg in viata asta si va urez si voua dragilor acelasi lucru.Degeaba pricepi la nivel mental daca sufletul tau inca nu a deschis ochii.Si nu e nici macar trist,este un fapt al vietii.

7. multumesc de Alexa Dumitru, din 30/12/2009
M-am schimbat mult in ultimii 2-3 ani, am ajuns sa ma inchid in mine si sa imi limitez sentimentele ca un mecanism de auto-aparare la rautatea celor din jur. Gresit, bineinteles...Dar poate avem nevoie de timp, de articolele ca acesta peste care sa dam intamplator, de o oglinda in care sa vezi zi de zi ce posomorata esti si azi...Nu stiam cum sa fac sa imi regasesc seninatatea si fericirea aceea care vine din lucrurile marunte, care mi se pareau absolut normale la 16-17 ani. M-ai ajutat sa realizez..din mine. Multumesc

8. Atasamentele,iluzia stabilitatii si fericirii! de Geanina, din 30/09/2010
Am citi de 3 ori articolul...Multumesc din nou!

9. Superb! de Fülöp László, din 30/09/2010
Ce articol fain! Cred ca ar trebui scos la imprimanta si lipit pe fiecare colt de strada! Un gura de oxigen, nu altceva, si mai cred ca a aparut si la momentul astral care trebuia. Bravooo :)!

10. Raspunsuri de Nico Svarlefus, din 02/10/2010
Dragii mei, va multumesc pentru parerile exprimate relativ la acest articol. Ma bucur mult ca va inspira si va sunt recunoscatoare ca sunteti aici. Va doresc o viata traita in libertate si iubire! Cu drag, Nico

11. cum ramane cu de zglobiul, din 14/10/2010
dragostea si iubirea pe care le experimentam fata de o alta persoana? e inevitabil sa nu te indragostesti si sa ajungi sa iubesti pe cineva. atunci acel cineva intra in universul nostru. si daca te gandesti ca vrea sa plece e normal sa fii trist si sa nu iti doresti asta. si automat te atasezi de o persoana cand o iubesti si faci si compromisuri ca asa e in relatii...

12. atasamentele iluzia... de sorin, din 10/11/2011
Draga nicoleta... Nu ai dreptate... si pornesti de la premise false.... Asta este opinia mea... Nu am timp acum sa dezvolt ....mai spre weekend.. dar cateva....,argumente, gasesti pe pagina claudiei, cea care mi-a si recomandat pagina ta... Sper ca esti o persoana care respecti opiniile contrare...Asta pt c am intalnit si altfel de oameni pe face, care m-au dezamagit cu toate studiile si facultatile lor...As vrea sa avem un dialog chiar si contradictoriu pe tema asta si poate si pe altele... dialog ce poate fi util si constructiv...dar oricum benefic pt toata lumea...Pana atunci ma aplec asupra paginilor tale... Sa ai o zi frumoasa


13. FRUMOS ARTICOL de Oana, din 13/01/2012
Felicitari pt acest articol, rezoneaza perfect cu mine in aceasta perioada de cautari ale sinelui si ale vocatiei! Multumesc, multa sanatate si binecuvantari@

Adauga comentariul tau

(toate campurile sunt obligatorii)
Nume E-mail

Introduceti codul afisat in dreapta

Subiect

Comentariu