Cuadratura Venus- Neptun. Puterea se naste din vulnerabilitate

Autor: AstroCafe.ro - joi, 10 octombrie 2013, 3677 vizualizari
Cuadratura Venus- Neptun. Puterea se naste din vulnerabilitate

Venus (Sagetator) formeaza astazi, 10 octombrie 2013, o cuadratura cu Neptun (retrograd, in Pesti). Aspectul se formeaza la grad perfect in jurul pranzului dar isi va mentine influentele pana la mijlocul saptamanii viitoare. 

Este un aspect tensionat care predispune la iluzionare. Putem avea tendinta de a idealiza persoane care exista sau apar in viata noastra acum, de a cere prea mult sau prea putin si a construi tot felul de scenarii legat de relatii, mai ales de cele sentimentale. Tindem sa ne uitam mai mult la ce lipseste, decat la ce avem, si putem aluneca foarte usor in stari melancolice si in tristeti profunde. Mai ales cei singuri sunt tentati sa deznadajduiasca, pentru ca realitatea nu se suprapune peste imaginile pe care le au in minte despre relatiile pe care si le doresc. Rolul de victima e la mare cautare, in orice caz.

Dezamagirile pot fi la ordinea zilei acum. Totusi... sa nu uitam ca orice dezamagire poate fi un punct de trezire, un semnal de alarma, un dar. Pentru ca ne ajuta sa ne trezim, sa dam valul iluziei la o parte si sa vedem ce este acum in realitatea noastra si nu ce ne-am dori sa vedem. Ne da impulsul necesar pentru a schimba perceptia si a ne uita mai atent la noi si la ce am creat in lumea noastra. 

Sub influenta acestui aspect, asumarea responsabilitatii pentru felul in care arata viata noastra sentimentala devine un lux. Numai cei cu adevarat constienti de puterea de a-si crea realitatea, deci si relatiile, pot face acum un salt important in constiinta si deci si in relatiile lor. Aceia care vor intelege sa-si asume fiecare aspect al vietii lor, care renunta la plangeri, la a da vina pe celalalt si la victimizare, aceia care stau cu demnitate in mijlocul lumii lor si o observa ca pe un produs al creatiei proprii, vor pasi dincolo de propriile limite si vor vindeca aspecte care i-au blocat si care se afla in ei de foarte multa vreme. Este, cu alte cuvinte, o sansa de vindecare, un prilej de a experimenta iubirea la un nivel mai inalt. Unii pot simti, in aceste, zile, iubire pentru tot ce este, dincolo de conditii si judecati. Acestia sunt fericiti cu ce au, cu oamenii din viata lor, cu experientele traite. In definitiv, remediul pentru orice este acceptarea vietii asa cum este.

Cu totii suntem mai sensibili si senzitivi in aceste zile, simtim si chiar absorbim cu usurinta vibratiile din jur, prin urmare, e important sa triem, dupa bunul nostru simt, mediile, oamenii cu care stam si vorbim, activitatile in care ne implicam. De asemenea, e bine sa ne cream propria zona de siguranta, sa ne acordam mai mult spatiu si sa le acordam acelasi spatiu si celor din jur. Sa facem pentru ceilalti doar ce simtim si facem cu bucurie, si nu doar de amorul sacrificiului de sine.

Cine nu-si permite momentele de solitudine de care are nevoie, poate incerca sa se detaseze permanent de tot ce este in jur, sa nu se lase afectati, sa se implice cat mai putin emotional, mai ales in tensiuni si conflicte.

Simtul practic nu este punctul forte acum, asa ca sunt de evitat intalnirile importante, discutiile cu caracter decisiv permanent, demararea de noi proiecte, investitiile financiare substantiale. Este mai curand o perioada in care sa acordam prioritate purificarii, cresterii spritiuale, vindecarii prin iertare si compasiune, iubirii in forma cea mai pura. De altfel, sentimentele sunt puternice acum si e important sa fim atenti la ele, mai mult decat la ratiune si logica. Sa nu incercam sa analizam prea mult ori sa ne bazam pe logica, ci pe intuitie, sentimente, inspiratie divina. Sa avem incredere ca vom primi ghidarea necesara in fiecare moment si ca nu suntem singuri niciodata in acest proces. Sa dam la o parte tot mai multe ganduri toxice si scenarii, sa stam in momentul prezent si sa respiram constient. Sa fim constienti ca noi suntem sursa realitatii noastre. Sa ne imputernicim, deschizandu-ne inima, fiind vulnerabili in fata iubirii, in fata vietii cu tot ce are de oferit. Sa primim tot mai mult, sa ne opunem tot mai putin!

In serviciu si iubire,

Nicoleta Svârlefus



Astro Shop

Cele mai noi articole