23-24 Martie 2015: Universul manifestându-se ca profesor

Autor: AstroCafe.ro - luni, 23 martie 2015, 1438 vizualizari
23-24 Martie 2015: Universul manifestându-se ca profesor

În aceste zile, Mercur și Chiron își dau întâlnire în semnul Peștilor. Această intâlnire are loc anual și prin urmare, ea în sine, nu generează o energie foarte puternică și care să miște lucrurile. Dar, această configurație este importantă pentru că acționează la un nivel mult mai profund și care poate scăpa atenției noastre.

Mercur semnifică modul în care gândim și procesăm informația. Chiron reprezintă ghidul, mentorul, profesorul dar și vindecătorul. Chiron este mai degraba maestrul care își conduce discipolii pe un drum evolutiv. El nu este doar profesorul care vrea să te învețe ceva punctual ci mentorul care te ghidează pas cu pas, atât timp cat ai nevoie. Chiron face legătura dintre vechi și nou.

Prin urmare, în aceste zile, noi putem primi mesaje foarte importante de la sufletul nostru. Acesta, folosind oamenii si situațiile din jurul nostru, ne va învăța ceva important pentru evoluția noastră. Este o mică informație care va ajunge la noi și care va aduce ceva nou în modul în care privim lucrurile. Putem folosi conștient acest moment și să fim mai atenți la ceea ce se intâmplă în jurul nostru, la ceea ce vine spre noi. Dacă suntem atenți putem să primim mai multă informație decât daca am ignora momentul. Universul nu vorbește cifrat.Mintea noastră gândește într-un mod deseori incompatibil cu Universul.

Ciclul Mercur-Chiron are o periodicitate foarte interesantă. Cum spuneam, în fiecare an, cele două corpuri cerești se întâlnesc. Dar, timp de 8 ani consecutivi, întâlnirea lor are loc în același semn zodiacal. Dupa acei 8 ani, vor trece aproximativ alți 44 de ani pană cei doi se vor reuni în același semn.

Pe întelesul tuturor: Mercur-Chiron simbolizează integrarea la nivel mental profund a simbolismului unui semn zodiacal pe durata a 8 ani.

Ciclul curent cu Mercur-Chiron în semnul Peștilor a început in 2011 și se va incheia in 2018. Anul 2015 reprezintă un pas din acest ciclu. Toate intâlnirile în semnul Peștilor au loc în perioada Februarie-Martie. Ciclul anterior în semnul Peștilor a fost in perioada 1961-1967 iar cel următor va începe în 2061.

În cadrul ciclului actual, cea mai importantă etapa a fost in 2013, când cele 2 corpuri au prins mișcarea retrogradă și au avut loc mai multe întâlniri Cu siguranță, februarie-martie 2013 a fost o perioadă foarte intensă în ceea ce priveste lecțiile si mesajele primite.

Revenind la momentul actual: sunt 2 zile în care Universul ne va vorbi direct prin ceilalti oameni sau prin coincidențele și întâmplările care au loc. Avem posibilitatea de a pune intrebări și de a cere să fim ghidați.

Cei care fac meditații sau practică alte tehnici și metode de conectare la planurile subtile pot folosi ziua de Marți pentru a se conecta la energia Mercur-Chiron.

Dan Ciubotaru

Ascella.ro

Cabinetul de Astrologie Ascella pe Facebook

Sursa foto: http://www.cosmicintelligenceagency.com/



Astro Shop

Cele mai noi articole