Mesajul îngerilor pentru luna IUNIE 2026

Autor: Delia Muresan - miercuri, 03 iunie 2026, 1199 vizualizari

Călăuzire intuitivă pentru luna IUNIE cu ajutorul cărților oracol. Am folosit 5 seturi:  Îngerii te iubesc cărți oracol – Delia Mureșan, The Power of Surrender Cards – Judith Orloff M.D., Divine Abundance – Tosha Silver, Magical Times – Jody Bergsma și The Shaman’s Dream – Alberto Villoldo & Colette Baron-Reid.

Atmosfera generală

În iunie ne vine în ajutor Arhanghelul Ariel, cartea se numește Puterea. Este important așadar să ne accesăm puterea noastră interioară și să continuăm eliberarea: de judecăți, de critici, de energii de vibrație joasă. Este de fapt o lună a iertării de sine, pentru că am făcut tot ce am putut și este important să avem mai multă compasiune față de noi dar și față de cei din jurul nostru. Arhanghelul Ariel vine să ne scuture și să ne reamintească care sunt valorile noastre, care sunt calitățile noastre, principiile după care noi vrem să trăim. Suntem cumva trași la răspundere să nu mai facem atâtea compromisuri și să ne luăm puterea înapoi. Da, poate nu am avut puterea și susținerea să facem acele schimbări necesare însă acum este momentul să tragem linie, să spunem STOP. Nu mai avem nicio scuză. Nu este cazul să ne biciuim, ba trebuie să fim blânzi cu noi și să ne iertăm, însă acum alegem altceva. Acum PUTEM să facem schimbările necesare și avem parte de toată susținerea.

Arhanghelul Mihail, în cartea completare, ne spune să decidem să fim fericiți ACUM. Nu mai putem amâna, acum trebuie să fim de partea noastră și să mergem mai departe iertând și lăsând în urmă orice ne ținea pe loc. Întrebarea pe care va fi nevoie să ne-o punem frecvent este: EU ce vreau? În felul acesta nu mai facem compromisuri, ce vor alții și nu ne mai călcăm pe suflet. Doar așa ne vom pune pe calea noastră. O altă întrebare care ne va ajuta este: Eu ce caut în povestea aia? Așa ne dăm seama că am ajuns în contexte care doar ne scurg de energie, contexte în care nu avem ce căuta. În felul acesta ne vom alinia cu valorile și principiile noastre.

Cartea din setul The Shaman’s Dream (Visul Șamanului) ne vorbește despre a ieși din zona de confort. Trebuie să scuturăm praful, să facem ce nu am mai făcut, să ne asumăm riscuri și să avem încredere în intuiția noastră. Era comod să facem compromisuri, nu ne era bine dar era comod. Acum ne scuturăm de toate acele situații care nu au făcut altceva decât să ne țină pe loc.

Este o lună în care avem puterea să ieșim din tot felul de situații nesănătoase, acum avem tăria să facem asta. Înțelegem că merităm tot ce e mai bun și deși ne este frică decidem să facem schimbările necesare. Deși frica de a pierde este mare trebuie să avem credință în planul lui Dumnezeu. Ne putem simți între 2 lumi, pentru că situațiile sunt încă neclare dar acum este momentul să acționăm.

În prima parte a lunii

În prima parte a lunii, până pe 12 iunie schimbările par că ne iau pe sus. Noi decidem o direcție și apoi totul ia amploare, totul se mișcă cu o viteză amețitoare. Ni se cere să ne gândim la noi, mai puțin la alții pentru că nu o să putem mulțumi pe toată lumea. Dacă ceva nu se leagă înseamnă că nu e momentul sau nu este în planul nostru divin. Acum trebuie să înțelegem că toate trec însă timpul trebuie să treacă în favoarea noastră, unele lucruri nu le mai putem amâna. Totuși să nu punem presiune pe noi, să avem mai multă compasiune și blândețe atât cu noi cât și cu cei din jur. Fiecare face atât cât poate. 

În partea de mijloc a lunii

Din 12 până pe 20 iunie avem parte de tot felul de teste de credință. Avem senzația că nimic nu se leagă pentru că nu vedem rezultate imediate. Însă trebuie să avem încredere în intuiție, să acționăm, să nu refuzăm chemarea misiunii personale. Așadar trebuie să fim acolo unde ne vrea Dumnezeu, să ne facem treaba, așa cum putem. În această lună vom deranja cu deciziile pe care le luăm. Da, vor fi afectate și alte persoane dar asta nu înseamnă că noi trebuie să renunțăm doar pentru a face pe plac altora. Avem nevoie să fim de partea noastră, indiferent cum vom fi percepuți din exterior. 

În ultima parte a lunii

Din 21 iunie până la finalul lunii avem nevoie să conștientizăm pe unde ni se scurge energia. Unde ne mințim pe noi, unde încă mai plecăm capul, care sunt breșele noastre energetice. Trebuie să ne chemăm înapoi puterea, să punem limite și să continuăm schimbările. Acum va fi vorba să aliniem schimbările exterioare cu cele interioare și invers. Este o perioadă de integrare și adaptabilitate. Frica de schimbare încă ne bântuie dar o putem gestiona mai bine pentru că avem convingerea că Universul, Îngerii sunt partenerii noștri și nu suntem singuri în tot acest proces. Pentru că putem simți că avem multe de gestionat Îngerii ne recomandă să fim atenți la echilibru, să ne facem timp să ne încărcăm, să facem activități care ne bucură și să nu ne lăsăm copleșiți de tot ceea ce avem de făcut. Primim acum fix cât putem duce. 

Ne așteaptă o lună cu multe teste de credință, cu multe schimbări și o energie care ne împinge să evoluăm. Nu putem sta pe loc, dacă nu facem nimic vom fi luați pe sus. Așa că este important să decidem ce schimbări avem de făcut și să ne punem pe treabă.

Aprind lumina în întuneric și pășesc spre noi orizonturi.

Doamne ajută.
Delia - www.deliamuresan.ro 



Astro Shop

Cele mai noi articole