Atmosfera astrală a lunii IULIE 2022: Activitate intensă!

Autor: Anca Stoica - luni, 27 iunie 2022, 26216 vizualizari

Este mult dinamism pe toată durata lunii Iulie. Amestecul zilelor de lucru cu cele de vacanță ne oboseste pe de o parte, însă, pe de altă parte, ne bucură sufletul, plăcându-ne să ne avântăm în toate treburile cotidiene.

Din perspectiva astrală, pe Cerul planetei noastre se disting șase evenimente astronomice, respectiv patru planete schimbă Semnul zodiacal, iar la acestea se adauga momentele de Lună plină și de Lună nouă.

Primul eveniment se petrece în dimineața zilei de 5 Iulie, când planeta Mercur își începe tranzitul prin Semnul Racului, tranzit ce va dura până în după-amiaza zilei de 19 Iulie, când intră în Semnul Leului.

Așadar, paleta de stări, trăiri, senzații și emoții este foarte variată în această lună, datorită acestor influxuri energetice mercuriene, care ne vor modela mintea, gândurile și comunicarea pe trei direcții. Până pe 5 Iulie, când Mercur se află în Gemeni, suntem guralivi, dornici de comunicare, de socializare cu toată lumea, mintea ne este foarte activă, iar subiectele frivole vor fi la ordinea zilei. Din 5 Iulie ne interiorizăm mult, devenim mai tăcuți, chiar apatici pe alocuri, evidențiindu-se preocupările personale și cele familiale. Din 19 ale lunii, când Mercur se mută în Semnul Leului, ne revine pofta de viață, de socializare, de a ne distra, însă se va evidenția și grandomania, infatuarea și tendința, greu de ținut în frâu, de a ne da în stambă.

Tot pe 5 Iulie, Marte planeta acțiunii părăsește Berbecul și începe tranzitul în domolul Semn zodiacal Taur, unde se va alătura lui Uranus și Nodurilor Lunare. Marte împreună cu Uranus formează un cuplu exploziv în orice Semn zodiacal s-ar afla. Însă, în Taur, clocotul interior, mocnit se va simți clar, iar izbucnirile taurine, deși rare, pot fi de proporții nebănuite. Este nevoie de prudență, deoarece tot ce ține de simțurile fizice, de corpul fizic, dar și de bani, bunuri, proprietăți, bunuri materiale, bunuri imobiliare va fi foarte răscolit, fiind posibil ca nimic să nu mai fie la fel după finalizarea acestui tranzit marțian prin Semnul Taurului.

În seara zilei de 13 Iulie se formează aspectul de Lună plină în Semnul zodiacal Capricorn. Accentul acestui aspect este pe segmentul muncii, al sănătății, al activității de zi cu zi. Foarte probabil ca după acest moment, viața cotidiană a fiecăruia dintre noi să se desfășoare cu totul altfel. Tendința de a ne implica în tot felul de treburi, de a munci mult, uneori până la epuizare, poate activa probleme de sănătate deosebite, care să necesite restricții și redimensionarea programului de muncă.

Pe 18 ale lunii, planeta frumuseții și a artelor, Venus părăsește Semnul Gemenilor și începe tranziul prin Semnul zodiacal Rac. Așadar, din perspectiva preocupărilor sociale, artistice, relaționale parcurgem două variante în luna Iulie. Până pe 18 ne va plăcea să socializăm, să fim mai naivi, mai dornici de informație, mai frivoli și superficiali. După această dată, devenim mai serioși, mai secretoși, mai emotivi, mai sensibili la orice stimul exterior care ne amintește de locurile copilăriei și de cei dragi. Foarte ușor putem aluneca în lacul melancoliei și al exprimării senzațiilor, sentimentelor prin lacrimi și șantaj emoțional.

Generatorul de energie al Sistemului nostru solar, Soarele, se află în Semnul Racului până în seara zilei de 22 Iulie, după care se mută în Semnul zodiacal Leu, Semnul său de domiciliu. Putem spune că perioada în care Soarele se află în Leu este una de mare forță, strălucire, demnitate, regalitate, dar și de aroganță, infatuare, tendință de a epata și de a ne autoinstala pe un piedestal la nivelul căruia trebuie să ne servească toți și cu mari onoruri.

Ultimul eveniment astral al lunii este formarea aspectului de Lună nouă în seara zilei de 28 Iulie în Semnul Leului. Tema principală a acestei Luni noi o constituie relațiile parteneriale și  colaborările. Se contuează o etapă în care accentul va fi pe ceilalți, pe ceea ce ne oferă, sau nu, ceilalți, fiind tentați să dăm vina foarte ușor și nefondat, uneori, pe tot ceea ce spun și fac alții.

Concluzionând, atmosfera luni Iulie ne predispune la evenimente deosebite. Unele total surprinzătoare, altele se vor evidenția după ce, de-a lungul lunilor anterioare doar se zvonea despre ele, dar acum se vor concretiza în forma nu tocmai comode sau plăcute. În continuare este bine să fim vigilenți, răbdători, toleranți, atenți cu tot și toate, abordând orice situație în care ne aflăm cu demnitate, curaj, dorință sinceră de a rezolva totul corect și la timp.   

Cugetarea lunii Iulie 2022:„Sufletul uman este format din faptele sale.” – H. Ibsen 

Astrolog Anca Stoica



Astro Shop

Cele mai noi articole