AstroCafe Blog

authenticityDe cate ori ati auzit/spus: "am obligatie fata de x, trebuie sa merg la nunta, caci si el a fost", "are obligatie fata de mine, caci l-am ajutat cand avea mai mare nevoie", "n-am chef sa fac asta pentru x, dar trebuie s-o fac, asa se cade"...?

Numai daca ne amintim de listele intocmite minutios cu invitatii la o nunta si criteriile urmarite uneori pentru aceasta, realizam cat e obligatie si cat e bucuria de a invita si, respectiv, a participa la un astfel de eveniment. "Pe x trebuie sa-l invit, altfel se supara", "cutare e dator la mine, deci n-are cum sa nu vina", "nu poti sa vii? mda, ok...cum vrei (sunt dezamagit)". De partea cealalta: "of, nu m-as duce, dar n-am incotro" etc.

Am perceput cu multi ani in urma minciuna pe care ne-am spus-o, cu titlu de "iubire", in spatele careia ne-am ascuns bucuria de a alege ce vrem, ce ne place. Am descoperit cum, din lipsa curajului de a alege pentru bucuria noastra, am facut nenumarate compromisuri, in speranta (iluzia) ca asa vom fi judecati mai putin si vom fi vazuti ca oameni buni, generosi, iubitori.

Candva am realizat cat de mult m-am anulat pe mine ca fiinta si cat de putin m-am exprimat cu adevarat, incercand sa raspund diverselor cereri, asteptari si conditii, trecand in plan secund ceea ce vroiam si raspunzand astfel incat sa fiu pe plac si sa nu dezamagesc.

Si m-am intrebat, cum ar fi daca am face doar ce ne place si nimeni nu s-ar supara? Cum ar fi daca la un eveniment important din viata mea ar veni doar cei care aleg asta pentru bucuria lor? Cum ar fi daca la fel as face si eu, indiferent despre cine este vorba si care este miza din capul meu? Ce s-ar schimba in viata mea, daca as sti ca cei din jur fac alegeri in functie de iubirea pentru ei si nu de frica de mine? Ce ar fi diferit daca eu as alege sa fac si sa spun ceea ce e adevarat pentru mine?

Astazi, te rog sa nu ma ajuti si sa nu raspunzi vreunei cereri pe care ti-o lansez, decat daca tu vrei asta, daca e cu bucurie, daca alegerea de a face ceva pentru mine este a ta in totalitate, neumbrita de vreun sentiment de vinovatie sau de vreo frica in ce priveste reactia mea. Te rog sa te asculti si sa-mi dai un raspuns cu care tu esti bine. Cand alegi daca sa fii sau nu aici, pentru mine, raporteaza-te la tine si nu la o eventuala reactie a mea pe care ti-o imaginezi. Chiar de-ar fi sa ma supar, e alegerea mea, e treaba mea. O sa-mi treaca. Sau nu. Si poate o sa realizez ceva mult mai important si util pe termen lung, daca ma refuzi, decat daca accepti impotriva vointei tale si ne mintim reciproc (tu ca esti generos/generoasa si eu ca o faci cu bucurie si drag).
Te rog, nu te minti ca te tradezi pentru binele meu, pentru ca nu stii care este binele meu. Si, uneori, exact un refuz poate fi binele meu cel mai mare in momentul respectiv. Poate ca ma provoaca sa ma uit la alte solutii si posibilitati, poate ma ajuta sa vad ceva nou la mine, poate contribuie la cunoasterea unor oameni noi si, in mod sigur, constribuie la construirea unei relatii constiente, adevarate, in care iubirea nu inseamna minciuna, ci inseamna sa ne acceptam asa cum suntem, cu alegeri cu tot.

Pare simplu sa recunosti adevaratul raspuns si alegerile care vin din inima ta, dar uneori nu e, tocmai pentru ca ne-am obisnuit atat de mult si am exersat atata vreme alegerile automate, alegerile din frica. Si uneori e necesara o munca sustinuta cu noi insine, exercitii de constientizare, de recunoastere a cine suntem si ce vrem in spatele valului de minciuni pe care ni le-am spus despre tot. De multi ani de zile tot eliberez judecati si puncte de vedere limitative, tot ies de sub minciunile pe care mi le-am spus... Cu toate astea, uneori tot mai descopar zone si situatii in care ma mint, in amintirea unei perceptii vechi si comode pe care am invatat sa o am in privinta mea, a oamenilor si a vietii.

Te rog, daca ceea ce vrei la un moment dat este sa spui "nu", sa recunosti asta fata de tine si apoi sa-l rostesti pe "nu". Indiferent ce. Asa ne castigam pe noi insine. Asa dam la o parte minciunile pe care ni le-am spus despre oameni si relatii. Asa reusim sa cream relatii care adauga cu adevarat valoare vietii noastre. Facem cate un pas urias catre noi insine si catre o viata constienta, cu fiecare da/nu ales si rostit pentru binele si bucuria noastra.

Daca eu te-am ajutat candva, nu e obligatoriu sa o faci si tu, decat daca vrei asta.
Sa ne raportam la contributia pe care o aducem unii in vietile altora, ca la o afacere, ca si cand am avea un contract, este o limitare. Nu e obligatoriu sa fim ajutati exact de cei pe care i-am ajutat. Sunt cai infinite prin care primim sprijin si daruri. A astepta de la un numar limitat de oameni, contorizand cu precizie ce si cui am dat si asteptand sa se intoarca (sanctionandu-i apoi pe cei care nu se aliniaza la asteptarea noastra), ne lipseste de libertatea de a darui si primi in infinite moduri. Simplul fapt de a ajuta cu gandul ca ni se va intoarce reprezinta o limitare a bucuriei. In acel moment eu nu ajut/dau doar pentru ca asa simt, pentru ca asta aleg in acel moment, ci pentru ca ma astept sa fiu recompensata intr-un fel sa altul pentru gestul meu. In timp ce, cand daruiesc ceva doar pentru asa aleg si simt, pot sa si uit ce si cui, iar asta ma face sa ma simt libera, sa fiu prezenta, sa primesc atatea si atatea daruri pe cai neanticipate.

Sa raspund cu da sau cu nu in functie de ceea ce vreau cu adevarat, indiferent de reactia ta (e dreptul tau sa ai orice reactie alegi), iar tu sa faci la fel, pentru mine inseamna libertate si putere. Sa te simti in largul tau cu mine, sa fii si sa alegi asa cum vrei, sa ne acceptam si respectam reciproc alegerile, asta e pentru mine iubirea. Si viata! In defintiv, fiecare isi creeaza viata alegere cu alegere. Si, in pofida a ceea ce am crezut mult timp, nu facem nimic pentru altii, ci doar pentru noi, chiar si atunci cand "ajutam". In acele momente alegem cum ne umplem timpul si viata, cu ce actiuni, ce sentimente. Propria viata.

Cand ma ajuti, o faci pentru tine. Cand te ajut, o fac pentru mine.

 

*Sursa imagine: www.tonnyadamspm.com

1 Comment

  • Anita says:

    Cand am avut nevoie de schimbare te-am intalnit,Nicoleta. Am primit prin intermediul postarilor tale, absolut tot ceea ce mi-a fost necesar sa inteleg cine sunt si ce minune este viata. Sunt 5 ani de cand te-am intalnit si iti multumesc .
    Stiu ca nimic nu este intamplator. Prin aceasta postare, spui exact despre ce am descoperit de putin timp. Am ales sa merg la o nunta, inainte de a primi invitatia. Fericirea celei ce urmeaza a fi mireasa si bucuria mea nu se pot descrie in cuvinte. Cand m-a imbratisat, am simtit ca sunem o singura fiinta si plutim intr-un spatiu incarcat de iubire.
    Astazi, sunt omul ce are incredere si iubire, sunt fericita ca pot spune exact ceea ce simt, accept si respect alegerile fiecarei finite.

    Cu recunostinta si iubire,
    Anita

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*