AstroCafe Blog

De ziua ei!

May 19, 2010

E Dana. Sora mea. Cea cu care am impartit ani buni in copilarie pana sa plec la scoala intr-un alt oras. Cea cu care m-am certat si m-am bucurat, langa care am sperat si mi-am conturat primele vise. Mi-a fost si mama intr-un timp, cand circumstantele au fortat-o sa devina adult inainte de vreme. Imi amintesc si acum...Cand eram mica, ma uitam la ea ca la Dumnezeu. O vedeam cea mai frumoasa fiinta de pe planeta, cea mai iubita, cea mai curajoasa. Si gandeam ca niciodata nu voi fi ca ea. Ea e mai mare decat mine, dar nu de asta ma vedeam mereu mica in comparatie cu ea. Ea era mai vesela, entuziasta, plina de viata, creativa. O urmau toti copiii. Avea idei (nu mereu apreciate de parintii nostri :D) ingenioase si avea o anumita vioiciune absolut fermecatoare, de care eu nu ma vedeam capabila. Era talentata, facea atletism de performanta. O, Doamne, niciodata nu i-am spus cat de mandra am fost de succesul ei de atunci.

Am admirat-o pana si pentru initiativa de a pleca de acasa, la numai 7 ani, cu o tricicleta, vreo 18 Km. Cat curaj intr-o mana de om, cata nevoie de libertate, cata bucurie de viata si explorare. Asta daca poti privi aceste idei din unghiul asta. Daca ii intrebi pe parintii nostri, probabil iti vor povesti despre clipele de panica si spaima pe care le-au trait cand nu si-au gasit fetele acasa (una de 7 ani si una de 4, abia operata :-P)

Apoi, din nu stiu ce motiv, in timp ce cresteam, relatia noastra parca se racea cu fiecare zi. O fi fost si distanta. Dar nu era numai asta. Era mult mai mult. Ma simteam o straina. Dar poate ca eram prea concentrata sa-mi satisfac ambitiile, sa demonstrez ca sunt si eu buna, ca merit si eu admiratie. In tot timpul asta, am aflat mai tarziu, si ea s-a simtit la fel. Ne inchisesem inimile, le acoperisem cu interpretari si semnificatii pe care le-am dat experientelor traite, deseori deloc usoare. Ne-am acoperit si innabusit bucuria aceea cu care faceam cele mai mari trasnai din lume, ne-am "confectionat" scuturi cu care sa ne aparam de lumea pe care am vazut-o rea atunci.

Dar la un moment dat, totul a inceput sa se schimbe. Ne-am trezit! Da, am inceput sa "curatam" relatia noastra, sa ne spunem povestile pe care le-am construit una despre cealalta, ne-am cerut iertare, am lasat resentimentele sa se duca, am redescoperit iubirea . Imi amintesc ca la un moment dat, mi-a spus (mai tii minte seara aceea cand am vorbit vreo 4 ore pe mess?) : stii, e prima data cand simt ca te iubesc cu adevarat, si nu doar pentru ca esti sora mea si "trebuie". Am primit asta cu lacrimi in ochi si ii sunt foarte recunoscatoare. Am realizat ca la fel era si pentru mine.

Ne-a luat ceva timp sa ne regasim, sa cream o relatie in care amandoua sa ne simtim libere si in largul nostru, sa ne dam spatiu, sa fim generoase si sa ne manifestam iubirea din nou. Dar a meritat fiecare minut si fiecare lacrima.

Acum, toate judecatile pe care le-am emis vreodata despre ea si-au pierdut sensul. Nu mai am nevoie de ele pentru ca nu mai vreau sa demonstrez ca sunt mai buna decat ea. Acum pot sa o accept asa cum este si sa ma bucur si sa multumesc cerului ca am o asemenea sora si o asemenea familie.

Draga mea, nu puteam sa am o sora mai buna, tu esti sora perfecta pentru mine. Am cunoscut toate sentimentele posibile alaturi de tine, am avut o gramada de trairi, am facut fata atator experiente. Mi-ai fost un maestru valoros, una dintre cele mai puternice motivatii de a ma trezi, a evolua, a ma cunoaste. Iti multumesc si iti sunt profund recunoscatoare pentru tot. Sunt mandra de tine si te iubesc din tot sufletul! La multi ani binecuvantati! Ne vedem in cateva zile.

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*