AstroCafe Blog

Te bagi in sufletul gandului?

November 15, 2013

Stiti ca e o vorba: "se baga in sufletul omului". Nu ne place cand cineva se baga in sufletul nostru. Cand vine prea aproape, prea des, prea insistent, prea fara sa fie atent daca ii permiti si-ti place asta... Nu ne place sa ni se ia aerul, sa fim sufocati, chestionati, analizati...

Cred ca gandul este singurul caruia ii place sa te bagi in sufletul lui.  Sa-l intorci pe toate partile, sa-l alungi, apoi sa-l tragi la tine din nou, sa-l despici in 1000 de bucati, apoi sa analizezi fiecare bucata, s-o iei de la capat... apoi sa-l imprumuti si altuia, sa se bage si el in sufletul gandului tau, sa-l sufoce cu propriile pareri, sa-l impopotoneze, dupa care sa ti-l dea inapoi, prelucrat si "imbogatit", ca sa ai si mai mult de treaba...

El, gandul, n-are nicio vina ca noi suntem asa de hotarati sa-l nimicim, sa-l sufocam, sa-l tinem strans, de parca ar intra gandurile in sac, cu zile cu tot... :) Vine, ne viziteaza si apoi pleaca, doar daca-l lasam. E ca norul care trece pe cer. Nu sta in loc, nu-ti cade in cap, nu te agreseaza. De ce te-ai chinui sa-l tii pe loc si sa-i dai atatea semnificatii? E un nor, atat.

Un gand e doar un gand. Liber sa plece, daca-i permiti. Daca nu tii mortis sa-i dai tot felul de nume, sa-l faci mare si important, sa-l urci mai sus decat tine, sa-l urmezi pana in panzele albe mai ales daca e infricosator... Nu gandul ne chinuie, ci noi il chinuim pe el. Mai ales pe cel cu potential de frica si drama. Si apoi ne atasam, ca doar l-am hranit de mic. Si ne identificam cu el. Il facem parte din noi, il facem lentila noastra de privit in viata.

Totusi, cum ar fi daca nu te-ai mai baga in sufletul gandului, daca l-ai lasa si pe el sa respire si-ai respira si tu o data cu el? Ce-ar fi daca ai lasa un spatiu in jurul lui?

*Imagine: www.thebullbustercafe.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*