AstroCafe Blog

20335_1_30_2013_4_28_15_PM_-_CompassionImi amintesc cat de important era pentru mine, in trecut, sa-mi pastrez neclintite parerile si principiile. Sa mi le formez si apoi sa ma tin cu dintii de ele, indiferent ce. Sa am adevarul meu. Si sa ma straduiesc sa nu mi-l schimb. Credeam ca asta ma transforma intr-un om de caracter, valoros, important si demn de respect. Si ca cei care isi schimba parerile uneori, sunt oameni nedemni de incredere, lipsiti de coloana vertebrala. Chiar si cand ma deschideam catre o viziune noua si o simteam cum se bate cap in cap cu ceea ce stabilisem deja ca principiu de viata, ma opuneam din rasputeri asimilarii acesteia, pentru ca ma temeam ca as putea sa-mi pierd stabilitatea si imaginea creata deja. Cum sa-mi schimb o parere, cata vreme auzisem, ca doar omul care-si pastreaza opiniile si principiile este un om demn de respect, este un om bun?

Apoi, cum as putea sa ma razgandesc dupa ce am hotarat ceva, cata vreme stiam ca numai oamenii care nu stiu ce vor fac asta? Nu e voie sa faci asta, auzeam in mintea mea, imediat ce-mi rasarea gandul nou. Nu e voie, nu se face! Acestea erau, inainte de toate, principiile mele invatate pe de rost de la cei pe care i-am ales ca modele de viata in diferite etape de crestere si evolutie.

Mai tarziu, am aflat ca adevarul poate sa fie si chiar este schimbator. Nu e un adevar fix si nu e musai sa ai o parere fixa despre ceva. Mai ales, nu e nevoie sa aderi la o parere colectiva, sa-ti fie aprobat propriul adevar. Si ca exact aceasta deschidere, aceasta disponibilitate de a renunta la o viziune pentru a primi una noua sau imbunatatita, inseamna sa ma deschid in fata a tot mai multa constienta si a merge in zone tot mai profunde de perceptie si intelegere de sine si de viata. Si ca, daca ma tin cu dintii de niste puncte de vedere, adevaruri (de obicei imprumutate), ma privez de sansa de a-mi gasi propriul adevar, de a-mi identifica propria simtire si a gusta din intelegerea proprie a realitatii.

In definitiv, poate ca exista un adevar universal valabil si imuabil, dar acesta este deseori acoperit de perceptiile noastre pe care le numim adevaruri. De aceea, cu cat aceste "adevaruri" sunt mai elastice si flexibile, cu atat mai usor este sa intram in contact cu adevarul de dincolo de orice "adevar" stabilit prin perceptie liniara, cu acel adevar de nerostit, de negandit... si de nenumit, ci doar de trait, pe care cu totii il purtam in fiinta noastra. Acel adevar care nu are nevoie de un cuvant sa-l defineasca, nu are nevoie de semnificatii sau de protectia cuiva, acolo unde e aflat si recunoscut, in toate si in tot. Acel adevar cu care fiecare are o legatura atat de intima si personala, fiind ghidul creatiei sale constiente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Previous Post
«
Next Post
»