AstroCafe Blog

Je t’aime

March 18, 2012

Nu ma dau in vant dupa concerte, insa sunt cativa artisti, foarte putini, pentru care as face exceptii. Anul trecut pe vremea asta am spus : "daca ar veni Lara Fabian sau Celine Dion, as merge la concert". Zis si facut. Cand am aflat de venirea Larei Fabian, fara sa stau pe ganduri, am cumparat bilete...

Ziua de ieri a fost magica. Dupa ce am terminat workshopul "Iubire fara conditii", o experienta extraordinara care ma trecuse prin toate starile posibile si ma lasase cu un preaplin al inimii greu de descris in cuvinte, am plecat cu Isabela, ca fetele, la concert. Isabela este o prietena draga, care iubeste sa cante si o iubeste pe Lara Fabian, care a cantat de cateva ori "Je t'aime" aducandu-mi lacrimi in ochi. Poate de aceea a si primit in dar biletul sotului meu, pe ideea "ea sigur si-l doreste mai mult decat mine" (stiu, e unul dintre cei mai generosi oameni pe care-i cunosc :)

In drum spre Sala Palatului, ii spuneam Izei ca "inca nu m-am decuplat de atmosfera si energia seminarului si mi-ar fi prins bine o pauza". Ajunse la Sala Palatului, am gasit imediat loc de parcare, desi era destul de tarziu si foarte aglomerat, apoi am aflat ca se decalase ora de incepere, de la 19:00 la 20:00. Am zambit, recunoscatoare ca Universul mi-a acordat aceasta ora pentru o vorba si o cafea cu prietena mea, intr-un bar din apropiere.

In fine, intram in sala. Gasim pe scaune foi A4 cu inimioare, pe care scria "Tu nous as manque". Am crezut ca face parte din organizare si ca e un mesaj de bun venit. Am vazut ca pe spate erau si versurile cantecului "Je t'aime", m-am bucurat... Am pastrat foaia, fara sa fi citit tot ce scria acolo...caci, ce sa vezi, tocmai intalnisem o cunostinta cu care nu ma vazusem de cativa ani. Nu ma mai surprinde nici asta, desi cu doar doua zile inainte ma intrebam "ce-o mai face George?".

Se sting luminile, aud acorduri de pian printre cuvintele pe care le schimbam cu Iza... Si apoi aud VOCEA. Incremenesc cu privirea spre scena, primind vibratia aceea drept in suflet. Dupa cateva clipe, realizez ca-mi curg lacrimi siroaie pe obraji. De drag, de emotie, de conexiune stransa. Pfff, nu stiu daca am respirat pe prima melodie, dar stiu ca am multumit neincetat pentru ca ma aflam acolo.

Am vazut eleganta, rafinament, o femeie cu o frumusete aristocratica si o gratie rara. Am vazut si ascultat artisti desavarsiti (Doamne, cum suna pianul ala), care ni s-au aratat doar pe ei, fara artificii, tam-tam, dansatori, ecrane nu stiu de care, fum sau alte elemente care sa-ti ia ochii. Nici nu aveau nevoie. Lara, asa delicata cum e, umplea scena si intreaga sala, dar mai ales inimile noastre, cu ea insasi. Cu caldura cuvintelor si mesajelor pentru suflet, cu vocea ei divina, cu maretia ei decenta si smerita a unui om care stie cine este, de unde vine si incotro se indreapta. Mesaje precum "noi suntem unul", "e important ce sens dam vietii noastre", "viata dupa viata, sufletul nostru calatoreste", "Ingerii sunt mereu cu noi" si multe altele in acelasi registru, ne faceau pe mine si pe Iza, sa ne privim, a recunostinta si bucurie, avand sentimentul ca seminarul pe care-l sustinusem in prima parte a zilei, despre iubire, nu se terminase, doar ca de data asta il tinea Lara.

Unul dintre momentele cele mai emotionate a venit odata cu primele acorduri ale cantecului "Je t'aime", cand am vazut deodata toate foile acelea sus si am auzit oamenii fredonand. Am ridicat si noi foile cu inimioare, ca un gest firesc, de parca am fi fost pregatite si am fi stiut la ce folosesc. Am vazut o sala plina de inimi, am simtit emotia si socul Larei Fabian. Abia atunci m-am prins...ea nu stia despre asta, deci altcineva pusese totul la cale. Am citit ulterior pe verso si am aflat ca foile au fost puse acolo de catre oamenii din fan clubul Larei. Cat despre moment, nu cred ca vi-l pot descrie, de aceea va las sa vedeti filmul (multumesc, George, pentru inregistrare!).

Am incheiat ziua la restaurantul Don Vito, povestind frumos si tihnit, lasand parca sa se aseze tot ce traisem peste zi. Multumesc, Lara! Multumesc, Isabela! Multumesc oamenilor frumosi de la workshop si tuturor celor care au declansat in mine trairile de ieri, contient sau inconstient.  Sunt fericita si profund recunoscatoare pentru o zi magica, de la un capat la altul.

7 Comments

  • Oana says:

    Numai oamenii care iubesc cu adevarat si respecta persoana iubita, in acelasi timp, sunt capabili de astfel de gesturi.
    Felicitari celor din fan club pentru idee!

    Oana S.

  • yellow says:

    nu cred draga Nico sa ma mai tii minte.te citesc zilnic,renunt sa fug sa cumpar paine inainte sa plec la munca ca sa vad ce mai e nou aici,in sufletul tau.am ascultat,am citit, am plans.de cand n am mai plans fara motiv?nici nu mi doresc un motiv ptr a plange!am plans de bucurie!multumesc ca existi!nici nu stii ce lucru important m ai invatat.sau stii dar nu ai timp sa mi raspunzi.cu bine!

  • Nico says:

    Draga Corina, sigur ca te tin mine! Iti multumesc pentru toate gandurile si cuvintele frumoase, pentru generozitate si pentru ca-mi esti aproape. Chiar daca nu raspund mereu mesajelor tale, le primesc, ma bucur de ele si iti sunt recunoscatoare. Cu toata dragostea, N. >:D<

  • Madalina A says:

    Eu am fost a doua zi, pe 18 martie:) Stii ce-mi place?! Ca i se intampla frecvent in concerte ca publicul sa cante melodia asta pentru ea si de fiecare data este uimita si surprinsa :) O iubesc asa tare pe femeia asta :)

  • Alina says:

    Draga Nico,iti scriu cu emotie si cu o bucurie imensa in suflet.Iti multumesc ca esti ghidul meu in acest proces frumos de transformare pe care il traiesc in fiecare zi.Am fost si eu la concertul Larei Fabian, o admir de multa vreme pentru felul in care transmite prin muzica, insa acest spectacol mi-a depasit asteptarile.M-a atins cu fiecare cuvant ca o mangaiere calda, am plans , am cantat din tot sufletul si am vibrat la fiecare cuvant al ei rostit..Dupa concert ma intrebam daca si tu ai fost in sala, imi spuneam”cu siguranta i-ar fi placut”.Mi-am promis ca o sa-ti scriu sa iti povestesc.Am plans citind mesajul tau si ma bucur din toata inima ca ai fost acolo.Iti multumesc ca existi in viata mea si ca ma inspiri.Cu mult drag,Alina

  • Nicoleta says:

    iti trimit un cantec, care mie imi place foarte mult, sper sa- ti placa si tie !

    http://www.youtube.com/watch?v=d7ZkczEjEH8&feature=related

  • Alina says:

    Multumesc mult draga Nico! Si mie imi place mult acest cantec.Zilele trecute am vazut filmul “La pescuit in desert”cu Emily Blunt, este un film cu un mesaj profund, despre credinta in miracole, iti recomand din toata inima sa il vezi.
    Iti doresc zile minunate si abia astept sa ne revedem!
    Cu mult drag,
    Alina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*