Nu am cuvinte multe acum, dar stiu ca sunteti curiosi sa stiti cum a fost ziua de cumparaturi cu si pentru Lili.

Astazi la ora 13,00 plec impreuna cu sotul aferent, bucurosi, emotionati si entuziasti, cu masina plina de hainute si multe altele, spre Mogosoaia, sa o luam pe Lili. Pe drum, o “racolam” si pe Danuta, o buna prietena a noastra si de astazi, si a copiilor.

Ajungem, descarcam, intram in casa. Imbratisarile, bucuria revederii si pupaturile de rigoare. Ma uit dupa Lili. Nu era la intampinare. O caut, n-o gasesc. Apare intr-un final, cu un cadou in mana. Un cadou impachetat cu grija si atentie la fiecare detaliu. Cu fundita si tot ce trebuie. Soc! Ma uit la ea intrebator. Imi raspunde: “ieri toata ziua am lucrat la asta, sper sa va placa, e pentru voi, pentru tine si Cornel”. Wow! Emotionata, imi caut barbatul prin casa mare, sa desfacem impreuna cadoul. Si ce sa vezi? Pentru fiecare, cate un desen: pentru mine, un cos cu flori (atentie, 9 la numar, adica cifra zilei mele de nastere); pentru Cornel, un cal inaripat. Langa cele doua desene, un tablou foarte frumos, din flori uscate lipite manual. Ei bine, am ramas fara cuvinte, fara reactii! Am multumit frumos pentru un cadou neasteptat si exatraordinar de frumos (avem si poze, vin in curand).

Am mai stat putin cu copiii la povesti, apoi am plecat spre Baneasa, la cumparaturi. I-am ales rechizite, carti despre Spania (fiecare copil, la initiativa Alinei- initiatoarea acestui proiect si fondatoarea Agentiei de Implinit Dorinte- si-a ales cate o tara, despre care sa studieze, ca un fel de concurs; sigur ca da, ca si cum nu fusesera suficiente “coincidente”, Lili si-a ales Spania, adica tara in care eu m-am simtit mereu ca acasa, tara care mi-a placut cel mai mult), hainute, cizmulite, pantofi pentru sport, trening, etc. Ne-am oprit chiar si la un coafor sa se tunda. Am mancat, am ras, ne-am tinut de mana, Danuta a facut multe poze. Eu si Lili ne-am luat cate o bratarica din snur mov (una din culorile ei preferate, evident tot o “coincidenta”, caci este si una dintre culorile mele preferate), identice, ca semn al prieteniei noastre. Am incheiat sesiunea de cumparaturi cu o cina tarzie, dar foarte gustoasa si placuta.

Read the rest of this entry »

Am fost la Mogosoaia, cu sotul meu. A fost, cred, una dintre cele mai puternice experiente din viata mea. Inca ma simt… nu stiu cum. Inca mai respir binecuvantarea pe care am primit-o odata cu aceasta vizita. Inca nu gasesc cuvinte sa exprim ce traiesc de la primul pas pe care l-am facut in curtea casei in care stau acesti copii, aceste minuni.

Am fost emotionata toata ziua, la gandul ca voi merge acolo si-i voi cunoaste. Am fost emotionata ca o s-o cunosc pe Lili. Am respirat entuziasm, avand certitudinea ca in sfarsit fac pasul pe care mi-l doresc demult. M-am mai implicat in campanii, m-am implicat chiar si pentru acesti copii in campania Hand 2 Hand, am strans/donat bani si altele. Dar nu am intrat niciodata fizic intr-o astfel de casa.

Sufletul meu astepta momentul asta, stia ca atunci cand voi fi pregatita, o voi face. Stia ca pentru mine e mai mult decat o contributie sau o vizita. E o amintire, e o experienta pe care mi-am ales-o intentionat pentru aceasta viata. Va voi explica in randurile urmatoare de ce a fost ca o amintire .

Pana una alta, iata cum a fost. M-am dus fara nicio asteptare. Doar cu emotii si sentimente intense. Am oprit pe drum, am luat prajiturici si sucuri. Mi-era cumva teama, ca n-o sa stiu cum sa ma port. Dar am fost ajutata. Prima data am cunoscut-o pe Alina, un ocean de liniste, caldura, frumusete, generozitate. Am intrat in casa, condusi de ea. Copiii au venit imediat spre noi. In timp ce faceam cunostinta cu fiecare copil, doua fetite s-au lipit instant de mine, una ma tinea de-o mana, cealalta, de un deget. Au venit sa ma ia in brate, s-au lipit de mine, imi sorbeau fiecare cuvant si gest.

Read the rest of this entry »

Agentia de Implinit Dorinte are o initiava frumoasa, ca de obicei, si anume, doreste sa-i ajute pe cei 17 copii de la Mogosoaia (daca nu va amintiti, cititi aici ), pe care i-a “adoptat”,  sa inceapa scoala cu zambetul pe buze. Avand, ca orice copil normal, toate cele necesare in prima zi de scoala: rechizite, pantofiori noi, hainute, etc. Campania se numeste “HAI! Un ghiozdan nou, papucei si pulovarase pentru 17 copii… e o dorinta cu bobocii care-si numara bucuriile toamna!”

Zis si facut. Agentii care pot si vor aleg cate un copil si se asigura ca zambetul il va insoti in prima zi de scoala. Eu am ales-o pe Lili. Nu o cunosc, dar privind fotografia si vazand ca e Berbec, mi-a amintit intr-un fel de mama. Nu stiu cum, dar uitandu-ma in ochii ei, prin ecranul monitorului, mi-am amintit povestile mamei despre copilaria ei, in care i-au lipsit foarte multe. Asa ca, imi iau intuitia si  intentia in serios si trec la actiune.

Haideti sa o ajutam pe Lili sa mearga la scoala, cu incredere in ea. Haideti, ca impreuna cu tot ce-i vom cumpara, sa fim langa ea cu sufletul si sa-i dam putere. Are 15 ani, e o adevarata domnisoara, si are nevoie de incredere in ea, de putere, de sprijin, de iubire! Haideti sa implinim o dorinta!

Orice suma e binevenita. Contribuim fiecare cu cat poate, astfel incat sa strangem o suma suficienta pentru a-i cumpara lui Lili toate cele necesare. Daca doresti sa te implici, contacteaza-ma. Aici sau la dr_n_svarlefus@yahoo.com . Timpul ramas pana la inceperea scolii este scurt, asa ca astept cat mai repede mesajele voastre!

Va multumesc, in numele acestor copii minunati!

Vii aici, pe Pamant, stai cat stai, si apoi pleci. Esti in trecere. Ca atunci cand mergi in concediu. Ajungi la destinatie, faci ce faci, vezi ce vezi, te bucuri sau nu, te distrezi sau nu, iti cumperi suveniruri sau nu… Si apoi pleci, te intorci acasa. Tu iti alegi destinatia, la fel cum ai facut si cand ai venit in lumea asta. Tu alegi pe unde sa te plimbi, ce sa vizitezi, unde sa te cazezi, ce sa experiementezi, ce sa citesti, ce sa mananci, la fel cum faci si in viata ta.  Si la fel, atunci cand calatoria pe Pamant s-a sfarsit, te intorci ACASA!

Daca privesti asa lucrurile, daca intelegi ca esti in trecere, atunci de ce te mai chinui sa acumulezi, de ce iti vinzi linistea si sanatatea si bucuria si iubirea, pentru satisfactiile efemere, de ordin material?
Adevarul e ca n-ai nevoie de nimic. N-ai nevoie sa AI nimic. Vii aici, pe Pamant, asa cum te duci intr-o vacanta. Si e ca si cand ai vrea sa cumperi mobila din camera in care esti cazat, sau restaurantul unde mananci, sau florile pe langa care treci, sau avionul cu care zbori, sau chiar hotelul intreg.

Dar n-ai nevoie de toate astea. Pentru ca in vacanta te duci sa te relaxezi, sa te bucuri, sa gusti din fascinatia descoperirii unor locuri noi, sa te distrezi…

Acum, incearca sa privesti sederea ta pe acest Pamant ca pe o calatorie. Caci asta si este. Vii, traiesti, pleci. De ce crezi ca ai venit? Sa te chinui sa strangi cat mai mult, ca si cand regula jocului este sa acumulezi puncte, in functie de cat AI? Ca si cand, la final, castigi jocul doar daca ai acumulat aceste puncte?

Nu ar fi cam mic jocul asta? Nu ar fi prea mic scopul venirii noastre aici? Oare toate trofeele materiale nu reprezinta anestezicul, drogul, care ne tine adormiti, livrandu-ne iluzii una dupa alta si tinandu-ne departe de esenta? Pentru ca alergatura dupa “siguranta” si “stabilitate”, competitia si ambitiile nu sunt decat niste iluzii. Si e ca si cand suntem tranchilizati cu totii. Si traim numai in concediu. Unii nici atunci.

M-am intrebat de ce unii oameni isi regasesc entuziasmul si bucuria de viata numai in concediu, sau cand acesta se apropie. De ce isi rezuma viata doar la aceasta bucurie? Poate pentru ca doar atunci arunca “gunoiul” din minte, ies din iluzia materialului, nu mai sunt setati pe acumulare…

Read the rest of this entry »

Sau, mai bine zis, despre viata care ne traieste, in timp ce suntem prinsi intr-un cerc, creat de niste capete “luminate”. Iar noi ne supunem, facandu-ne viata un calvar.

Ne lasam prinsi in sistem si respectam regulile  jocului inventat de unii, candva. Un joc atat de bine pus la punct, atat de intens si te istovitor, incat nu mai ai timp sa faci un pas inapoi si sa privesti “the big picture”.

In timp ce ne-am pierdut identitatea spirituala, gonfland tot mai mult ego-ul, sustinem acest sistem, in mod inconstient. Participam la distrugerea planetei. Inconstient. Ne invartim in cerc. Adormiti. Facem totul mereu la fel, imitam, preluam obiceiurile celor din jur. Ca robotii. Muncim pana nu ne mai ramane timp decat pentru a butona o telecomanda si a merge pana la mall sau la hipermarket. Si numim asta viata.

Adormiti, incontienti, obositi, nu mai punem intrebari, nu mai avem energie sa privim si altfel. Iar daca ne punem intrebari, in rarele momente de trezire, renuntam prea usor, ne complacem, scuzandu-ne ca e prea greu, prea mult, prea tarziu sa mai facem ceva. Iata dovada ca cei care au intentionat si au pus in aplicare aceasta strategie au si reusit, au obtinut rezultatele scontate.

Dar amintiti-va ca tot acest sistem e format din oameni. Ca tine, ca mine, ca prietenul, ca vecinul. Noi sustinem cercul vicios care ne-a rapit vietile si bunastarea si sanatatea si bucuria. Noi sustinem, inconstient, nefericirea si distrugerea ultimei sanse de a o primi inapoi.

Asa ca, fiecare locuitor al acestei planete poate salva ceva, salvandu-se pe el. Extragandu-se din sistem, facand lucrurile altfel, alegand constient, fiind mai aproape de spirit, mai aproape de mediul in care traieste. Orice sistem e creat de oameni, deci tot oamenii il pot schimba si re-crea.

Nu mai e timp. Planeta e suparata. Fenomenele meteo extreme sunt tot mai dese, clima s-a dereglat, si totul va lua amploare. Este doar inceputul. Sunt strigatele acestui Pamant, care a fost pur si simplu distrus. Cu lacomie, cu dispret, cu nepasare. Din dorinta de a fi superiori, de a da bine, de a ne integra, de a atrage atentia, am facut toate astea.

Read the rest of this entry »

Tu, femeie, de ce nu mai vrei sa fii femeie? De ce nu-ti mai impartasesti emotia printr-o lacrima? De ce nu-ti mai lasi sensibilitatea sa-ti zugraveasca viata? De ce te-ai ascuns? Unde ai fugit? De ce ti-e frica?

Tu, femeie, ai uitat cati poeti te-au celebrat si cata bucurie poti aduce! Iti inchizi feminitatea din ce in ce mai mult intr-o capsula de fier, masculina, chipurile puternica. Vrei sa le faci pe toate, dar uiti ca tu doar trebuie sa fii…femeie. Vrei sa te iei la intrecere, sa lupti, sa domini, sa ai controlul. Si pierzi in timpul acesta lumina zambetului si inocenta privirii, care altadata topeau si un iceberg.

Tu, femeie, cand ai incetat sa-ti mai simti inima si sa o auzi? Cand ai invatat si de unde, ca e rau si periculos sa traiesti cu iubire? Cand si pentru ce promisiune ai uitat sa primesti cu bucurie o floare, un compliment, o imbratisare?

Cand ti-ai vandut inima, in schimbul unei iluzii de putere, bogatie si succes? Cand ai uitat ca ai fost copil si ca o alta femeie a pus toata iubirea ei in tine? Cand si pe cine ai crezut ca esti imperfecta, insuficient de buna, slaba? In ce moment ai decis ca trebuie sa supravietuiesti punand distanta intre tine si oameni? Unde ti-ai ascuns lumina? Si ce ai primit in schimb? Cand ai uitat sa ierti? Cand ai invatat sa ravnesti, sa invidiezi, sa arunci, sa te abandonezi, sa te chinui?

Read the rest of this entry »