Agentia de Implinit Dorinte are o initiava frumoasa, ca de obicei, si anume, doreste sa-i ajute pe cei 17 copii de la Mogosoaia (daca nu va amintiti, cititi aici ), pe care i-a “adoptat”,  sa inceapa scoala cu zambetul pe buze. Avand, ca orice copil normal, toate cele necesare in prima zi de scoala: rechizite, pantofiori noi, hainute, etc. Campania se numeste “HAI! Un ghiozdan nou, papucei si pulovarase pentru 17 copii… e o dorinta cu bobocii care-si numara bucuriile toamna!”

Zis si facut. Agentii care pot si vor aleg cate un copil si se asigura ca zambetul il va insoti in prima zi de scoala. Eu am ales-o pe Lili. Nu o cunosc, dar privind fotografia si vazand ca e Berbec, mi-a amintit intr-un fel de mama. Nu stiu cum, dar uitandu-ma in ochii ei, prin ecranul monitorului, mi-am amintit povestile mamei despre copilaria ei, in care i-au lipsit foarte multe. Asa ca, imi iau intuitia si  intentia in serios si trec la actiune.

Haideti sa o ajutam pe Lili sa mearga la scoala, cu incredere in ea. Haideti, ca impreuna cu tot ce-i vom cumpara, sa fim langa ea cu sufletul si sa-i dam putere. Are 15 ani, e o adevarata domnisoara, si are nevoie de incredere in ea, de putere, de sprijin, de iubire! Haideti sa implinim o dorinta!

Orice suma e binevenita. Contribuim fiecare cu cat poate, astfel incat sa strangem o suma suficienta pentru a-i cumpara lui Lili toate cele necesare. Daca doresti sa te implici, contacteaza-ma. Aici sau la dr_n_svarlefus@yahoo.com . Timpul ramas pana la inceperea scolii este scurt, asa ca astept cat mai repede mesajele voastre!

Va multumesc, in numele acestor copii minunati!

Vii aici, pe Pamant, stai cat stai, si apoi pleci. Esti in trecere. Ca atunci cand mergi in concediu. Ajungi la destinatie, faci ce faci, vezi ce vezi, te bucuri sau nu, te distrezi sau nu, iti cumperi suveniruri sau nu… Si apoi pleci, te intorci acasa. Tu iti alegi destinatia, la fel cum ai facut si cand ai venit in lumea asta. Tu alegi pe unde sa te plimbi, ce sa vizitezi, unde sa te cazezi, ce sa experiementezi, ce sa citesti, ce sa mananci, la fel cum faci si in viata ta.  Si la fel, atunci cand calatoria pe Pamant s-a sfarsit, te intorci ACASA!

Daca privesti asa lucrurile, daca intelegi ca esti in trecere, atunci de ce te mai chinui sa acumulezi, de ce iti vinzi linistea si sanatatea si bucuria si iubirea, pentru satisfactiile efemere, de ordin material?
Adevarul e ca n-ai nevoie de nimic. N-ai nevoie sa AI nimic. Vii aici, pe Pamant, asa cum te duci intr-o vacanta. Si e ca si cand ai vrea sa cumperi mobila din camera in care esti cazat, sau restaurantul unde mananci, sau florile pe langa care treci, sau avionul cu care zbori, sau chiar hotelul intreg.

Dar n-ai nevoie de toate astea. Pentru ca in vacanta te duci sa te relaxezi, sa te bucuri, sa gusti din fascinatia descoperirii unor locuri noi, sa te distrezi…

Acum, incearca sa privesti sederea ta pe acest Pamant ca pe o calatorie. Caci asta si este. Vii, traiesti, pleci. De ce crezi ca ai venit? Sa te chinui sa strangi cat mai mult, ca si cand regula jocului este sa acumulezi puncte, in functie de cat AI? Ca si cand, la final, castigi jocul doar daca ai acumulat aceste puncte?

Nu ar fi cam mic jocul asta? Nu ar fi prea mic scopul venirii noastre aici? Oare toate trofeele materiale nu reprezinta anestezicul, drogul, care ne tine adormiti, livrandu-ne iluzii una dupa alta si tinandu-ne departe de esenta? Pentru ca alergatura dupa “siguranta” si “stabilitate”, competitia si ambitiile nu sunt decat niste iluzii. Si e ca si cand suntem tranchilizati cu totii. Si traim numai in concediu. Unii nici atunci.

M-am intrebat de ce unii oameni isi regasesc entuziasmul si bucuria de viata numai in concediu, sau cand acesta se apropie. De ce isi rezuma viata doar la aceasta bucurie? Poate pentru ca doar atunci arunca “gunoiul” din minte, ies din iluzia materialului, nu mai sunt setati pe acumulare…

Read the rest of this entry »

Sau, mai bine zis, despre viata care ne traieste, in timp ce suntem prinsi intr-un cerc, creat de niste capete “luminate”. Iar noi ne supunem, facandu-ne viata un calvar.

Ne lasam prinsi in sistem si respectam regulile  jocului inventat de unii, candva. Un joc atat de bine pus la punct, atat de intens si te istovitor, incat nu mai ai timp sa faci un pas inapoi si sa privesti “the big picture”.

In timp ce ne-am pierdut identitatea spirituala, gonfland tot mai mult ego-ul, sustinem acest sistem, in mod inconstient. Participam la distrugerea planetei. Inconstient. Ne invartim in cerc. Adormiti. Facem totul mereu la fel, imitam, preluam obiceiurile celor din jur. Ca robotii. Muncim pana nu ne mai ramane timp decat pentru a butona o telecomanda si a merge pana la mall sau la hipermarket. Si numim asta viata.

Adormiti, incontienti, obositi, nu mai punem intrebari, nu mai avem energie sa privim si altfel. Iar daca ne punem intrebari, in rarele momente de trezire, renuntam prea usor, ne complacem, scuzandu-ne ca e prea greu, prea mult, prea tarziu sa mai facem ceva. Iata dovada ca cei care au intentionat si au pus in aplicare aceasta strategie au si reusit, au obtinut rezultatele scontate.

Dar amintiti-va ca tot acest sistem e format din oameni. Ca tine, ca mine, ca prietenul, ca vecinul. Noi sustinem cercul vicios care ne-a rapit vietile si bunastarea si sanatatea si bucuria. Noi sustinem, inconstient, nefericirea si distrugerea ultimei sanse de a o primi inapoi.

Asa ca, fiecare locuitor al acestei planete poate salva ceva, salvandu-se pe el. Extragandu-se din sistem, facand lucrurile altfel, alegand constient, fiind mai aproape de spirit, mai aproape de mediul in care traieste. Orice sistem e creat de oameni, deci tot oamenii il pot schimba si re-crea.

Nu mai e timp. Planeta e suparata. Fenomenele meteo extreme sunt tot mai dese, clima s-a dereglat, si totul va lua amploare. Este doar inceputul. Sunt strigatele acestui Pamant, care a fost pur si simplu distrus. Cu lacomie, cu dispret, cu nepasare. Din dorinta de a fi superiori, de a da bine, de a ne integra, de a atrage atentia, am facut toate astea.

Read the rest of this entry »

Tu, femeie, de ce nu mai vrei sa fii femeie? De ce nu-ti mai impartasesti emotia printr-o lacrima? De ce nu-ti mai lasi sensibilitatea sa-ti zugraveasca viata? De ce te-ai ascuns? Unde ai fugit? De ce ti-e frica?

Tu, femeie, ai uitat cati poeti te-au celebrat si cata bucurie poti aduce! Iti inchizi feminitatea din ce in ce mai mult intr-o capsula de fier, masculina, chipurile puternica. Vrei sa le faci pe toate, dar uiti ca tu doar trebuie sa fii…femeie. Vrei sa te iei la intrecere, sa lupti, sa domini, sa ai controlul. Si pierzi in timpul acesta lumina zambetului si inocenta privirii, care altadata topeau si un iceberg.

Tu, femeie, cand ai incetat sa-ti mai simti inima si sa o auzi? Cand ai invatat si de unde, ca e rau si periculos sa traiesti cu iubire? Cand si pentru ce promisiune ai uitat sa primesti cu bucurie o floare, un compliment, o imbratisare?

Cand ti-ai vandut inima, in schimbul unei iluzii de putere, bogatie si succes? Cand ai uitat ca ai fost copil si ca o alta femeie a pus toata iubirea ei in tine? Cand si pe cine ai crezut ca esti imperfecta, insuficient de buna, slaba? In ce moment ai decis ca trebuie sa supravietuiesti punand distanta intre tine si oameni? Unde ti-ai ascuns lumina? Si ce ai primit in schimb? Cand ai uitat sa ierti? Cand ai invatat sa ravnesti, sa invidiezi, sa arunci, sa te abandonezi, sa te chinui?

Read the rest of this entry »

Am fost cateva zile la munte, la Moeciu, desigur la pensiunea pe care deja o iubesc si unde mi-am facut prieteni, Vlahia Inn. Cu ocazia festivalului Vlahia Folk Festival, un succes real, datorat oamenilor cu suflet de acolo. Si cum nu ne mai dadeam dusi, am ramas o zi in plus in zona, sa mai savuram din aerul senzational, linistea incredibila, prietenia unor oameni minunati, atmosfera de poveste.

Apoi, am primit invitatia de a merge la niste noi prieteni, in satul Pestera. Am acceptat imediat, chiar daca asta presupunea sa ne amanam cu inca o zi plecarea spre Bucuresti.

Cand am ajuns acolo, ni s-a taiat respiratia. Eu nu cred ca am vazut o priveliste mai spectaculoasa in viata mea. Si, mai ales, nu am vazut-o fiind in curtea casei cuiva. Si nu in Romania. Pur si simplu, am amutit cu totii! Aveam sentimentul ca suntem in Rai. Din gradina (in spatele casei, mai exact) se vede Piatra Craiului, iar toti muntii aceia pareau atat de aproape. De acolo, de la cota aprox 1100m, viata ti se pare altfel. Linistea face capul sa taca. Ciripitul pasarilor te face mai prezent ca niciodata. Uiti de tot ce te-a preocupat vreodata. Timpul trece altfel, mult mai lent, si iti da increderea aceea ca poti face o gramada de lucruri intr-o zi. Oamenii sunt relaxati, zambesc, nu se grabesc. Te simti inspirat. Esti deasupra norilor. Energia si vibratia te furnica in tot corpul. E ca si cand te apropii de tine, mai exact intri in inima ta. Realizezi despre ce e viata. Vrei acolo.

Read the rest of this entry »