AstroCafe Blog

Dialoguri interioare

Viata, un sejur pe Pamant!

August 25, 2010

Vii aici, pe Pamant, stai cat stai, si apoi pleci. Esti in trecere. Ca atunci cand mergi in concediu. Ajungi la destinatie, faci ce faci, vezi ce vezi, te bucuri sau nu, te distrezi sau nu, iti cumperi suveniruri sau nu... Si apoi pleci, te intorci acasa. Tu iti alegi destinatia, la fel cum ai facut si cand ai venit in lumea asta. Tu alegi pe unde sa te plimbi, ce sa vizitezi, unde sa te cazezi, ce sa experiementezi, ce sa citesti, ce sa mananci, la fel cum faci si in viata ta.  Si la fel, atunci cand calatoria pe Pamant s-a sfarsit, te intorci ACASA!

Daca privesti asa lucrurile, daca intelegi ca esti in trecere, atunci de ce te mai chinui sa acumulezi, de ce iti vinzi linistea si sanatatea si bucuria si iubirea, pentru satisfactiile efemere, de ordin material?
Adevarul e ca n-ai nevoie de nimic. N-ai nevoie sa AI nimic. Vii aici, pe Pamant, asa cum te duci intr-o vacanta. Si e ca si cand ai vrea sa cumperi mobila din camera in care esti cazat, sau restaurantul unde mananci, sau florile pe langa care treci, sau avionul cu care zbori, sau chiar hotelul intreg.

Dar n-ai nevoie de toate astea. Pentru ca in vacanta te duci sa te relaxezi, sa te bucuri, sa gusti din fascinatia descoperirii unor locuri noi, sa te distrezi...

Acum, incearca sa privesti sederea ta pe acest Pamant ca pe o calatorie. Caci asta si este. Vii, traiesti, pleci. De ce crezi ca ai venit? Sa te chinui sa strangi cat mai mult, ca si cand regula jocului este sa acumulezi puncte, in functie de cat AI? Ca si cand, la final, castigi jocul doar daca ai acumulat aceste puncte?

Nu ar fi cam mic jocul asta? Nu ar fi prea mic scopul venirii noastre aici? Oare toate trofeele materiale nu reprezinta anestezicul, drogul, care ne tine adormiti, livrandu-ne iluzii una dupa alta si tinandu-ne departe de esenta? Pentru ca alergatura dupa "siguranta" si "stabilitate", competitia si ambitiile nu sunt decat niste iluzii. Si e ca si cand suntem tranchilizati cu totii. Si traim numai in concediu. Unii nici atunci.

M-am intrebat de ce unii oameni isi regasesc entuziasmul si bucuria de viata numai in concediu, sau cand acesta se apropie. De ce isi rezuma viata doar la aceasta bucurie? Poate pentru ca doar atunci arunca "gunoiul" din minte, ies din iluzia materialului, nu mai sunt setati pe acumulare...

(more…)

Tu, femeie, de ce nu mai vrei sa fii femeie? De ce nu-ti mai impartasesti emotia printr-o lacrima? De ce nu-ti mai lasi sensibilitatea sa-ti zugraveasca viata? De ce te-ai ascuns? Unde ai fugit? De ce ti-e frica?

Tu, femeie, ai uitat cati poeti te-au celebrat si cata bucurie poti aduce! Iti inchizi feminitatea din ce in ce mai mult intr-o capsula de fier, masculina, chipurile puternica. Vrei sa le faci pe toate, dar uiti ca tu doar trebuie sa fii...femeie. Vrei sa te iei la intrecere, sa lupti, sa domini, sa ai controlul. Si pierzi in timpul acesta lumina zambetului si inocenta privirii, care altadata topeau si un iceberg.

Tu, femeie, cand ai incetat sa-ti mai simti inima si sa o auzi? Cand ai invatat si de unde, ca e rau si periculos sa traiesti cu iubire? Cand si pentru ce promisiune ai uitat sa primesti cu bucurie o floare, un compliment, o imbratisare?

Cand ti-ai vandut inima, in schimbul unei iluzii de putere, bogatie si succes? Cand ai uitat ca ai fost copil si ca o alta femeie a pus toata iubirea ei in tine? Cand si pe cine ai crezut ca esti imperfecta, insuficient de buna, slaba? In ce moment ai decis ca trebuie sa supravietuiesti punand distanta intre tine si oameni? Unde ti-ai ascuns lumina? Si ce ai primit in schimb? Cand ai uitat sa ierti? Cand ai invatat sa ravnesti, sa invidiezi, sa arunci, sa te abandonezi, sa te chinui?

(more…)

Am fost cateva zile la munte, la Moeciu, desigur la pensiunea pe care deja o iubesc si unde mi-am facut prieteni, Vlahia Inn. Cu ocazia festivalului Vlahia Folk Festival, un succes real, datorat oamenilor cu suflet de acolo. Si cum nu ne mai dadeam dusi, am ramas o zi in plus in zona, sa mai savuram din aerul senzational, linistea incredibila, prietenia unor oameni minunati, atmosfera de poveste.

Apoi, am primit invitatia de a merge la niste noi prieteni, in satul Pestera. Am acceptat imediat, chiar daca asta presupunea sa ne amanam cu inca o zi plecarea spre Bucuresti.

Cand am ajuns acolo, ni s-a taiat respiratia. Eu nu cred ca am vazut o priveliste mai spectaculoasa in viata mea. Si, mai ales, nu am vazut-o fiind in curtea casei cuiva. Si nu in Romania. Pur si simplu, am amutit cu totii! Aveam sentimentul ca suntem in Rai. Din gradina (in spatele casei, mai exact) se vede Piatra Craiului, iar toti muntii aceia pareau atat de aproape. De acolo, de la cota aprox 1100m, viata ti se pare altfel. Linistea face capul sa taca. Ciripitul pasarilor te face mai prezent ca niciodata. Uiti de tot ce te-a preocupat vreodata. Timpul trece altfel, mult mai lent, si iti da increderea aceea ca poti face o gramada de lucruri intr-o zi. Oamenii sunt relaxati, zambesc, nu se grabesc. Te simti inspirat. Esti deasupra norilor. Energia si vibratia te furnica in tot corpul. E ca si cand te apropii de tine, mai exact intri in inima ta. Realizezi despre ce e viata. Vrei acolo.

(more…)

Zen! In Gradina Zen!

June 1, 2010

Am vrut sa scriu de cand m-am trezit...despre cum am vazut eu evenimentul pentru suflet, "Gradina Zen", din weekendul care tocmai a trecut.

Dar am avut un sentiment atat de placut, mi-am simtit inima atat de plina, incat am stat si am savurat asta si am vorbit foarte putin astazi, vrand parca sa pastrez totul intact in interior, sa nu risipesc nimic din energia asta.

Intr-un cuvant, a fost Divin. Oameni minunati au venit acolo, o energie extraordinara s-a simtit in fiecare cuvant si suflare. M-am revazut si imbratisat cu o multime de fosti sau actuali cursanti, am povestit, am ras, am impartasit, am mancat si baut bunatati cum numai la Satya gasesti.

M-am simtit ca intr-o mare familie, am simtit iubire si bucurie, mi-am umplut inima de recunostinta si am multumit la nesfarsit pentru tot ce s-a intamplat si tot ce am trait in aceste doua zile. Nu evenimentul in sine, nu rezultatul (nici nu am urmarit unul propriu-zis) m-au miscat, ci energia creata, oamenii, vibratia acelui loc.

(more…)

Tata

February 27, 2010

Deseori l-am judecat, l-am invinovatit, l-am ignorat...I-am pus in carca lucruri care, credeam eu, sunt doar in responsabilitatea lui. Uneori am spus despre el ca e dur, lipsit de inima.

Insa, de cand am inceput sa inteleg cum stau lucrurile cu mine, cine sunt si despre ce e viata, cine este responsabil pentru ce sunt, fac si am, care este sensul tuturor experientelor traite, am acceptat totul asa cum a fost si am inceput sa iubesc fiecare experienta la care am fost partasa, alaturi de tatal meu, chiar daca la momentul acela mi s-a parut crunta si de neiertat.

Tata a fost mereu un om intreprinzator, curajos, cu initiative indraznete. L-au incercat multe evenimente dure, a experimentat deopotriva saracia si bogatia, succesul si umilinta, gloria si esecul. S-a ridicat de fiecare data, oricata suferinta si umilinta a simtit. E unul dintre cei mai puternici oameni pe care-i stiu.

Si dincolo de ce spuneam despre el, dincolo de suferinta pe care, credeam atunci, el mi-o provocase, dincolo de asteptarile mele in ce-l priveste sau durerea adanca pricinuita de lipsa de dragoste pe care am simtit-o profund, am fost mereu mandra de el.

(more…)

Uneori sunt indisponibila…

September 15, 2009

Da, uneori, ca fiecare dintre noi, am nevoie de spatiu. Am nevoie sa fiu cu mine, sa las constiinta sa respire in voie, singura, netulburata. Am nevoie si voie sa cad, indiferent ce inseamn asta. Am dreptul la liniste, oricat de egoist ar suna asta.

Scriu toate acestea dintr-un motiv foarte simplu: cand m-am intors din vacanta, am primit zeci de telefoane, mesaje, emailuri, cu diferite cereri, invitatii, rugaminti, felicitari, observatii, etc. Imi cer iertare ca n-am raspuns tuturor invitatiilor, n-am sarit repede in sprijinul tuturor celor care mi l-au cerut, n-am apucat nici macar sa citesc/ascult tot ce a venit spre mine ca informatie sau mesaje, cu atat mai mult sa le comunic tuturor motivul tacerii mele.

Ce imi doresc sa ajunga la voi acum este adevarul despre ce simt, despre unde ma aflu, cum simt lucrurile si ce experienta traiesc. Iar daca ati facut presupuneri, ati luat refuzurile mele personal, v-ati suparat sau v-ati simtit neglijati, imi cer iertare. Insa acum am fost in momentul meu de transformare interioara. A fost momentul meu de probare a unor credinte, de "observare" a consecintelor acestora si a unor greseli pe care le-am repetat. A fost momentul meu de "curatare" profunda, ca un fel de curatenie generale, in timpul careia scoti la suprafata toate obiectele vechi pe care nu le mai folosesti, le pipai, le privesti si apoi alegi ce sa faci cu ele.

Cu aceeasi iubire pentru voi,

Nico

PS: In poza sunt chiar eu :)

Multumesc zilei de 1 mai! Mare om , cel care a inventat-o :)!

De fapt, imi multumesc mie, ca am reusit sa imi fac mai mult timp liber, in aceste trei zile de weekend prelungit si am renuntat sa mai stau sa scriu toata ziua, cum am facut in ultimele multe saptamani. Ii multumesc si Alinei, care a preluat o parte din sarcinile mele pe acest weekend!

De fapt, am inceput de joi, dupa emisiune, sa intru intr-un soi de relash. Simtindu-ma foarte obosita, am hotarat a anulez tot ce programasem pentru ziua respectiva, considerand ca merit si eu putina intimitate si odihna.

Au fost cateva zile minunate. Sa nu credeti ca nu am scris deloc, dar macar am facut-o pe liniste si nu contra cronometru. Am avut timp si de scris, si de sot, si de iesire in oras, si de uitat la tv si de gatit si de facut curat si...de multe altele ... Iar mie mi s-a parut fabulos! Ca nu mai stiam cum e!

Sunt recunoscatoare pentru aceste zile. De maine o iau iar de coada, dar mi-am incarcat bateriile pana la refuz! Hihi!