Va multumesc din suflet! Pentru toate cuvintele impregnate cu iubire. Pentru toate cuvintele de apreciere si recunostinta.  Primesc cu bucurie. Si tot ce primesc dau mai departe. Primesc, ca sa daruiesc din nou. Apoi, dupa ce daruiesc, iar primesc. Nimic nu se opreste la mine, totul trece prin noi toti, cei care ne atingem viata de viata, in felurite moduri, prin experiente diverse, doar pentru a ne aminti cine suntem si a ne trai sufletul etern.

Sunt profund recunoscatoare pentru tot ce primesc inalt si curat de la voi, oricine ati fi. Indiferent daca ati lasat cuvinte scrise sau nu, caci si un gand inalt este o binecuvantare si poarta in el energia iubirii.

In aceasta zi, imi doresc de la Mos Nicolae  sa ma ajute sa transform orice judecata in iubire si compasiune si  sa ma strige cand ma abat de la inima mea. In ghetute sa-mi puna puterea de a merge mereu mai departe si curajul de a face alegeri in acord cu cine sunt.

Read the rest of this entry »

Ani buni din viata am fugit de singuratate, de acele clipe doar cu mine. Ori de cate ori se iveau ocazii de a sta singura, cautam repede pe cineva sau ceva sa-mi tina companie… Prezenta mea nu era de ajuns. O cautam pe a altcuiva. Chemam mereu pe cineva sa ma insoteasca, sa acopere ceva ce lipsea in mine, sa umple un gol. Nu stiam ca acel cineva era atat de aproape si-l cautam in afara mea. Cautam in lumea exterioara bucuria, binele, linistea, siguranta. Iar cand ramaneam singura, ma cufundam in tristete si-mi plangeam de mila.

Acum iubesc momentele de solitudine, in care ma pot cufunda in fiinta mea, ma pot vedea mai usor, imi pot auzi inima si imi pot urma drumurile interioare…drumuri care uneori ma invita in suferinta, o suferinta care acum e placuta si nu patetica, binecuvantata si nu respinsa. Alteori, drumurile din mine ma invita in bucurie, iubire, recunostinta si celebrare…

Read the rest of this entry »

De cate ori ti-ai permis sa iesi din randul lumii?

Adevarul este ca ai inceput experienta pamanteana cu o alegere: aceea de a veni aici. Apoi ai fost invatat ce sa faci, ce sa nu faci, ce sa spui, ce sa nu spui, cat de greu e in viata, cat de mult trebuie sa te feresti de oameni, sa-ti ascunzi emotiile si sentimentele, ai invatat apoi sa faci drame, sa judeci, sa ravnesti, sa construiesti iluzii despre un viitor care, cu “siguranta”, va fi mai bun. Toate aceste invataturi insusite au fost mereu livrate la pachet cu “explicatii” precum: “asa e bine”, “asa se cade”, “asa e frumos”, “asta nu se face”, “trebuie”, “asa face toata lumea”, etc.

Totul ca sa fii in randul lumii, sa te integrezi in matrice, sa uiti de libertatea spiritului tau si sa te convertesti la lumea inconstienta, absenta, construita pe baza de reguli, limite, aparente, masti, impresii, verdicte. Ai inceput, foarte curand dupa ce te-ai nascut, sa traiesti dupa definitii. Ai impartit lumea in doua: buna si rea. Ai uitat cine erai cand ai venit, cine era Cel care alesese sa vina aici. Si mai ales ai uitat de ce. Cu cat mai multe experiente ai acumulat, cu atat mai “precaut” ai devenit. Te-ai intrebat vreodata cum se face ca adultii au infinit mai putin curaj decat copiii? Ca se gandesc din ce in ce mai mult inainte sa faca ceva? Ca asteapta mai mereu raspunsuri pe tava, retete verificate si aprobari? Ca joaca din ce in ce mai mic, sub pretextul ca sunt mai “intelepti” si mai “maturi”?

Read the rest of this entry »

Nu am nevoie de nimic, decat daca imi inventez nevoi in care apoi sa cred. Nevoia m-a legat de noi si noi asteptari, m-a proiectat mereu intr-un viitor iluzoriu, dupa care m-a intors in nemultumire si tristete.

Nevoia mi-a creat cele mai mari deziluzii si m-a facut sa cred ca “nu e destul” niciodata. Pentru ca fiecare nevoie este mereu urmata de o alta nevoie, in mintea neobosita si dornica de a justifica trecutul si viitorul. Dorintele asezonate cu asteptarea si atasamentul mi-au hranit ego-ul o buna parte din viata si au fost sursa nelinistii si “somnului” constiintei, inimii.

Timpul exista numai in minte. Nimic nu s-a intamplat si nu se va intampla vreodata decat in momentul prezent. Iar daca cred ca am nevoie de ceva, refuz momentul prezent asa cum este, fug mereu din el si ma amagesc ca undeva, candva, imi va fi bine. Refuz tot ce primesc, in ideea ca acum nu e destul, dar va veni o vreme cand va fi. Ma opun vointei Divine si ma neg pe mine, neg posibilitatea de a fi asa cum am fost creata: intreaga, completa, in fiecare moment.

Read the rest of this entry »

Daca as putea sta de vorba cu copilul care am fost, l-as ruga sa ma ierte. Pentru toate momentele in care l-am uitat, nu i-am fost aproape si nu l-am iubit. Pentru fiecare respingere si pas inversunat spre maturizare, pentru ca mi-am dorit sa cresc prea repede si sa devin serioasa. Pentru ca, in dorinta de a fi importanta, a ma face auzita, vazuta, apreciata si iubita, am uitat sa ma joc, de prea multe ori. Pentru ca m-am judecat, criticat si pedepsit.

Daca mi-as fi scris o scrisoare cand eram copil, m-as fi rugat sa nu uit… sa rad, sa iubesc, sa ma bucur de tot ce este, sa-mi deschid inima si sa aleg cu ea intotdeauna. M-as fi rugat sa nu ma uit. M-as fi rugat sa fac totul ca si cand ar fi un joc, sa-mi pastrez curiozitatea descoperirii, sa privesc lumea cu generozitate. Daca mi-as fi scris o scrisoare cand aveam 6 ani, probabil asa ar arata:

“Draga mea, cand vei creste si vei pasi in viata, tot mai departe si tot mai ambitioasa, te rog sa-ti amintesti de mine. Tu vei reusi tot ce-ti propui, intotdeauna! Esti frumoasa, inteligenta si puternica. Nu-ti face griji pentru tot ce nu vei avea, bucura-te pentru tot ce ai, in fiecare moment.

Read the rest of this entry »

Pentru ca esti convins ca omul pe care tocmai te straduiesti sa-l ajuti nu poate singur.  Pentru ca te ridici deasupra lui si te crezi mai grozav decat el. Deseori, nici nu intrebi daca are nevoie, daca si ce vrea, ci te apuci sa ajuti. Fara sa stii ca in felul acesta ii invadezi spatiul si viata.

Cine esti tu, sa stii cine trebuie ajutat? De unde stii ce e bine pentru celalalt? Cum stii daca e bun sau rau, slab sau puternic, daca ce face e corect sau gresit, drept sau nedrept, daca are nevoie sau nu de o experienta anume, daca nu cumva drumul lui in viata trece prin acel punct din care tu tocmai te chinui sa-l scoti?

Adevarul este ca nu poti sti. Nu ai de unde sa stii. Pentru ca pur si simplu nu esti in locul celuilalt, nu-i cunosti drumul, nu-i cunosti experientele traite, nu stii ce simte. Nu poti sti ce si-a propus acea fiinta pentru viata asta, nu stii de ce trairi are nevoie pentru a se desavarsi, nu stii incotro se indreapta.

Tu stii doar ce ai trait pana in acest moment. Doar ce ai invatat, auzit, aflat si, mai ales, experimentat. Tu iti stii trecutul tau. Nimic mai mult si nimic mai putin. Si in relatia cu ceilalti, iti exprimi si aperi punctul de vedere. Atentie, vorbim despre un PUNCT de vedere. Acest punct nascut din toata experienta ta din trecut. Etichetele de tip “bine” si “rau” sunt puse prin filtrul experientelor tale, de catre mintea ta.

Read the rest of this entry »