E ora 5 dimineata, iar eu sunt mai treaza decat rareori mi s-a intamplat. Si fericita ca nu trebuie sa ma uit la ceas, ca nu trebuie sa ajung nicaieri la o anumita ora si, in general, pentru ca nu am acel “trebuie” in minte.
Asta-seara (de fapt aseara, avand in vedere la ce ora scriu) am avut o intalnire cu o parte dintre fostii cursanti ai mei (“miraculosii”, cum imi place mie sa spun). Apropo, la Cafepedia, un loc foarte placut, pe care abia l-am descoperit.
A fost o seara grozava, ca de obicei cand organizam astfel de intalniri. Am ras, am povestit, am si dansat putin. Insa abia cand am ajuns acasa, aveam sa-mi dau seama ce s-a intamplat de fapt cu mine in seara/noaptea asta.
Mirela, o draga prietena, mi-a povestit despre o ideea extraordinara, aceea de a pleca impreuna cu 3 prietene, pentru 3 luni, in 5 tari din America de Sud. Asta implica demisii, renuntarea la locuintele unde stau cu chirie si asa mai departe…Stiu, nebunie curata, ar spune unii…Experienta fabuloasa, ar spune altii…si ma incadrez si eu aici.
M-a inspirat atat de tare entuziasmul cu care povestea despre traseu, despre ce-o sa vada, despre cum si-a asumat asta si cat de frica i-a fost, despre cat de fericita e ca e la numai un pas de a-si vedea unul dintre cele mai frumoase vise implinindu-se. Mi se pare un exercitiu extraordinar de iesire din zona de confort, de rupere a tuturor limitelor si ancorelor, atasamentelor…, de creare a unui spatiu in care creativitatea si noul pot sa apara, iar miracolele sunt posibile. Deh, ca tot m-am intalnit cu miraculosi!
Au mai fost cateva impartasiri, cel putin la fel de inspirante pentru mine, dar asta m-a marcat mai mult decat mi-am dat seama in acel moment.
Read the rest of this entry »