AstroCafe Blog

Trăiască dezamăgirile!

October 17, 2012

În perioada asta, când toţi simţim, mai mult sau mai puţin, chemarea la transformare interioară şi schimbări radicale în viaţa noastră, unii dintre noi încă îşi ling rănile în urma rupturilor relaţionale, pierderilor diverse, finalurilor unor capitole de viaţă, surprizelor de tot felul. Unii şi-au "pierdut" job-ul, alţii au rupt relaţii în mod abrupt şi neaşteptat, alţii au fost puşi în faţa unor realităţi dureroase şi a unor gesturi aparent bizare din partea apropiaţilor sau se confruntă cu dezechilibre fizice atipice.

Contextul energetic este puternic acum şi tot ce ni se întâmpla are rolul de a ne scutura, conştientiza, purifica,  transforma. Tot ce pare iniţial dureros nu poate fi decât o binecuvântare, un prilej de revelaţie şi adevăr, un prag înalt de păşit,dacă suntem atenţi la rolul spiritual de fond.

Unele experienţe vin acum sub forma dezamăgirilor repetate şi dureroase. Fie ne trezim abandonaţi de oameni în care credeam, fie prin schimbarea statutului social şi profesional, ne trezim singuri, sau pur şi simplu primim acuze care mai de care mai directe, tăioase şi dure. Suntem puşi în situaţii extrem de provocatoare, din care au dispărut menajamentele, dorinţa de a păstra aparenţele şi de a ne preface că totul e bine când nu e.

Prin urmare, cuvântul foarte des folosit acum pare să fie "dezamăgire". Aud în dreapta şi în stânga: "sunt dezamăgit/a", "am parte numai de dezamăgiri", "nu mă aşteptam la X să spună sau să facă asta", "când aveam cutare slujba, suna non-stop telefonul, acum, când nu mai am acea carte de vizită, nimeni nu e de găsit", "e trist că prietenii îţi fac aşa ceva", "am crezut că X îmi e prieten", "aceştia nu sunt prieteni", "m-am săturat" etc.

Dar haideţi să fim oneşti şi să recunoaştem că într-un fel/moment sau altul am făcut şi noi la fel. Ce, nu vi s-a întâmplat niciodată să trataţi cu prioritate oamenii în care vedeaţi oportunităţi sau cu care măcar aveaţi un scop comun, ori vă intersectaţi cu treabă? Aşa-zise relaţii de conjunctură. Toţi am trecut prin asta, şi de-o parte şi de alta a baricadei. Că dreptate au toţi, depinde de unde te uiţi.

Toate afirmaţiile şi punctele de vedere de mai sus sunt îndreptăţite, dacă privim la suprafaţă şi ne cramponăm de formă, fără să ne uităm în profunzime, şi dacă preferăm să rămânem în clişee vechi de-o viaţă, în loc să schimbăm ceva. Plângerile îndreptate către alţii, dar şi plângerea de milă nu ne folosesc la nimic şi nu vom face decât să ne închidem tot mai mult, din dorinţa de a ne "proteja" pe viitor. Ca şi când, în loc să ieşim să dăm mormanul de zăpadă din faţa uşii, preferăm să stăm în casă chiar dacă nu avem ce mânca şi riscăm să murim.

Aşadar, după ce trece durerea şocului cu care vine dezamăgirea la pachet, hai să ne uităm ce ne doare de fapt. Ne doare ce-au făcut ceilalţi, ne dor alegerile lor? Sau ne dor propriile compromisuri? Ne doare că ei au stat lângă noi sau că noi i-am lăsat, conjunctural, să facă parte din viaţa noastră. Ne doare că ei nu au fost autentici, sau că noi înşine nu am fost?

Dezamăgirea nu e altceva decât pierderea unei amăgiri. Ia priviţi: dez - amăgire. Acum vedeţi ce ne doare? Ne-am amăgit, am avut aşteptări, am creat o imagine despre cineva, apoi, surpriză, imaginea din realitate nu se suprapune peste imaginea din capul nostru.

Apoi, e absolut firesc ca oamenii să vină şi să plece din viaţa noastră, să stea atât cât avem nevoie pentru creşterea noastră comună, dar asta e altă discuţie. Poate o să scriu şi despre asta la un moment dat.

Dacă eşti suficient de iubitor de... tine, te poţi bucura de dezamăgiri. Acestea sunt momente atât de preţioase, care-ţi dau ocazia să scapi de amăgiri, să vezi realitatea aşa cum este, să-ţi vezi propriile compromisuri şi alegeri, să te vezi pe tine in olginda pe care ceilalţi ti-o aşează în faţă, să faci schimbări benefice, să aduci ceva nou în viaţa ta, să faci curăţenie şi să elimini tot ce îţi lua din putere fără să-ţi dai seama, să te re-creezi pe alte baze, mai curate, mai înalte, mai aproape de cine eşti tu cu adevărat. Dezamăgirile sunt urmate de binecuvântări întotdeauna, chiar dacă nu imediat.

E atât de uşor să ne amăgim! Probabil mereu o vom face. Dar ce bine că există dezamăgirile! Altfel nu ne-am trezi niciodată, nu am schimba nimic, ne-am preface mereu că e bine aşa şi am muri de-a binelea. Ce bine că avem parte de provocări care ne forţează să ne privim în spaţiul solitudinii, departe de privirile altora, care ne topesc ego-ul şi ne învita la smerenie, care ne amintesc că suntem vii, că viaţa curge prin noi odată cu schimbările! Trăiască dezamăgirile!

*Imagine: dupa lucrarea Cristinei Tamas: "Bridge over troubled water"

 

14 Comments

  • ClauTina says:

    Excelent articol! Felicitari si multumesc pentru tot ceea ce oferi in fiecare zi! Numai bine!

  • constantin lupoiu says:

    corect! Dreptate au toți! Depinde din ce parte privești…

  • Ionut Stancu says:

    Fantastic! Este unul dintre cele mai bune articole pe care le-am citit. Este atat de adevarat si vine ca un mare pumn care te trezeste brusc. Si in plus, recunosc ca nu prea m-am gandit la semantica acestui cuvant: dez-amagire! Cu toate ca
    nu este unul dintre cele mai utilizate cuvinte din vocabularul meu, atunci cand l-am folosit (si sunt convins ca fiecare a facut acelasi lucru), l-am luat ca atare, ca si cum ne-am fi gandit la tradarea increderii. “Dezamăgirea nu e altceva decât pierderea unei amăgiri. Ia priviţi: dez – amăgire. Acum vedeţi ce ne doare? Ne-am amăgit, am avut aşteptări, am creat o imagine despre cineva, apoi, surpriză, imaginea din realitate nu se suprapune peste imaginea din capul nostru.” Felicitari autoarei!

  • Cris says:

    Buna Nico – Multumesc pentru ca ai ales sa scrii despre acest subiect acum. Asa cum de multe ori mi-ai spus, nimic nu este intamplator, asa e si acum. Azi am trait (re trait poate) si de data asta insa constientizat o mare amagire. Pe masura ce realizam ce se intampla cu emotiile mele, care parca o luau razna vroiam sa inteleg ce produce asta, care este cauza, si nu mica mi-a fost uimirea cand am realizat ca multa vreme ma amagisem si refuzam sa vad realitatea asa cum este ea. Sigur si pentru faptul ca nu imi placea acea realitate, care nu se potrivea cu visul meu, dar buna rea realitatea era aceasta. Cu drag Cris

  • DANIELA COSTACHE says:

    Invatam, invatam,invatam tot timpul, in fiecare clipa, cu fiecare alegere pe care o facem in viata noastra! Durerea din suflet apare ptr a invata! Mare dreptate ai! SCHIMBARE!

  • Iulia says:

    Cum nimic nu e intamplator, tocmai am citit ce aveam nevoie in aceste momente. De reflectat. Multumesc!

  • Emanuela says:

    Dezamagirile vin, ne ies in cale pentru ca Bunul Dumnezeu vrea sa ne arate cat de putin ne cunoastem si ce relatii nepotrivite avem.
    Daca noi insine am avea o relatile cinstita cu noi, atunci avea si un filtru corect fata de tot ce ne inconjoara.
    Eu cred ca acesta este remediul pentru dezamagiri,cunoasterea de sine si impacarea cu sine, si totodata sa le primim cu bucurie pentru ca le avem spre indreptare.

    Cu drag

  • Simona Pohrib says:

    Buna Nico,
    Sunt intrebari pe care deseori mi le-am pus. Iti multumesc pentru faptul ca, uneori, ni le reamintim cu ajutorul tau.
    Astept sa scri, asa cum ai spus, articolul depre insotirea cu alte persoane. Multumesc ca existi !
    Simona

  • Monica says:

    Wow, acum cateva zile am vazut articolul dar nu aveam treaba cu el, nu intelegeam sau, mai precis, nu rezonam cu el.
    Azi parca este scris pentru mine!

  • Irina says:

    Bine ca nu sunt eu “nebuna”!Chiar ma gandeam ca eu sunt cea cu prea mari asteptari de la altii….daca trebuie sa se intample…ok….sa se trieze!

  • marinela says:

    Doamne de cand va caut…sunt bucuroasa ca v-am gasit……multumim frumos pt. atatea sfaturi….f. multumita profund…

  • catalina sandar says:

    Sunt foarte bucuroasa ca am gasit exact ce imi trebuia.Gandim ,dar nu constientizam ,de f multe ori.Articolul m-a trezit:d a,sigur ca dezamagirile sunt o binecuvantare.numai asa ne dezvoltam.sunt lectii de viata,pe care eram datori sa le invatam.Multumesc ca v-am gasit!

  • ELa says:

    Exact ce aveam nevoie sa citesc zilele astea.. m-am tot intrebat ce se intampla cu mine, de ce nu ma multumeste ceea ce ma multumea inainte? de ce prefer sa fiu mai mult singura.. am gasit aici raspunsul si am inteles ca trecem printro schimbare benefica noua. Multumim pt. articol, foarte foarte benefic

  • zoia says:

    MULTUMESC !Chiar trebuie sa termin cu amagirile !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*