AstroCafe Blog

Spiritual versus destept

September 29, 2011

Prin anul 2002, am citit prima carte de spiritualitate. Au urmat alte multe carti, Astrologie, Reiki, cursuri de autocunoastere si transformare personala. Zi de zi aflam tot mai multe informatii si  incepeam sa ma prind cum functioneaza. O perioada destul de lunga m-am multumit ca intelegeam, analizam, cercetam. Iar faptul ca aveam informatii din aceasta zona imi dadea curaj si incredere. Si iata cum incepusem sa vorbesc doar despre spiritualitate si despre legile imuabile ale Universului, ori de cate ori ma intalneam cu vreun prieten.

Credeam ca doar intelegerea acestor informatii era de ajuns. Aveam subiect "destept" de conversatie, imi expuneam cu superioritate adevarurile la care am ajuns, aveam motiv sa ma cocot in varful "dealului".

Dar cu cat citeam mai mult si cautam mai mult, cu atat intram mai tare in ceata. Pana la un moment dat, cand m-am oprit, dandu-mi seama ca ceva nu functioneaza. Ca, desi "invatasem" si intelesesem multe, nu se schimbase nimic in starea mea interioara si prea putine in viata mea. Atunci m-am oprit, am inchis cartile, am incetat sa mai caut. Mi-am dat seama ca totul fusese pentru mintea mea, totul era in cap. Nu integrasem ceea ce primisem, nu aplicam si, evident, nimic nu se schimba in afara.

Abia atunci cand am oprit intrebarile, cautarea, lectura, am inceput sa simt totul. Cu durere. Si am trait momentele acelea, m-am cufundat in fiecare stare... Am inceput sa integrez, sa fiu. Am pus capat asteptarilor si ambitiilor si presiunii pe care o puneam pe mine. Mi-am dat seama ca degeaba filozofez, vorbesc despre, citesc, daca nu practic, daca nu sunt eu ceea ce spun ca am inteles.

M-am prins ca intre a intelege si a fi e o mare diferenta. Cand afli de dragul de a afla, cand stochezi totul in minte si iti foloseste doar ca subiect destept de conversatie sau de analiza, nu se misca nimic cu adevarat. Te chinui sa-i convingi pe cei din jur ca esti asa cum spui si sa-i repari. Incerci sa adaptezi lumea la noile tale convingeri, te superi cand nu-ti iese si judeci neincetat. Asta nu aduce pace interioara, ci si mai mult zgomot mental. Doar te face sa te simti special, superior, destept. Asta n-are nimic de-a face cu spiritul, ci este apanajul ego-ului. N-are nimic de-a face cu iubirea, ci cu frica.

Cand integrezi, cand accepti ca treaba ta e doar cu tine, cand te ocupi doar de alegerile si drumul tau, cand esti iubire si compasiune, cand dai mai departe doar pentru ca vrei sa impartasesti si nu pentru ca ai un scop, atunci totul in tine si in jurul tau este atins de energia ta binecuvantatoare. Cand respiri laolalta cu Universul, cand oferi spatiu celorlalti si le permiti sa faca alegerile pe care le doresc, cand ceea ce citesti sau primesti pe alte cai devine o practica permanenta, esti in inima si in Dumnezeu. Nu te straduiesti sa fii special, pentru ca stii ca esti deja dintotdeauna. Doar esti cine esti si te experimentezi cu bucuria unui copil care descopera mereu ceva nou. O lume miraculoasa se deschide in tine si in jurul tau, plina de iubire.

8 Comments

  • Ilaria says:

    Bine punctat, Nico! Sunt multi in aceasta situatie. Se amagesc ca sunt spirituali, ca s-au schimbat, dar sunt de fapt si mai “saraci”. Asa este, intre A INTELEGE si A FI e o mare diferenta. Informatia ne ajuta, dar pana la un punct. Daca ne pierdem in informatie, suntem cu siguranta pe o cale gresita. Oamenii sunt diferiti, unii suntem mai inzestrati intelectual, altii nu, dar nu cred ca asta conteaza in fata lui D-zeu. Cred ca de aceea el a lasat cele 10 porunci, ca sa fie intelese de toata lumea, si respectate. E simplu! L-as cita aici pe Petre Tutea care spune asa: “In fata lui D-zeu, geniul este var primar cu idiotul. ” Esti o persoana speciala. Se simte ca scrii din experienta ta, dovada faptul ca ne “atingi” sufletele. Stii, nu toti oamenii reusesc sa transmita mesajul, si cred ca acei oameni care nu reusesc sunt cei destepti, nu cei spirituali, asta apropo’ de titlul materialului. Sa-ti dea Dumnezeu multa sanatate si sa ne bucuri mereu cu astfel de articole! Sa fii iubita!

  • emanuela says:

    “Eu stiu ca stii, dar faci?”

    cu drag

  • Carmen says:

    Excelent articolul! M-am regasit in totalitate in el…Ai perfecta dreptate. Multumesc mult pt articolele frumoase si pline de invataminte, pe care le citesc intotdeauna cu mare drag.

  • Flipi says:

    corect şi foarte la obiect spus. dar trebuie punctat şi faptul că accesarea acestui tip de informaţie a dus inevitabil către deschiderea conştiinţei şi asumarea vieţii. nu există o cale precisă, dar întotdeauna exemplul personal e cel mai bun. felicitări!
    ps: poate înţelept ar fi mai potrivit decât deştept. şi nu încerc să fac pe deşteptul :)

  • Geo says:

    Ai surprins excelent momentul.. multi dintre noi l-am trait la un moment dat, dar tu, ca o adevarata artista in manuirea cuvintelor, l-ai descris cum nu se poate mai bine. Esti un mare psiholog inainte de a fi un mare astrolog!

  • Mihaela B says:

    Cum simt ACUM acest articol Nico,il simt cu inima.Daca l-as fi citit saptamana trecuta doar l-as fi inteles,dar nu cu adevarat,nu l-as fi trait.
    Imi multumesc mie ca te-am lasat sa vii in viata mea si iti multumesc tie ca ai facut posibila deschiderea mea catre mine.Esti minunata.Te apreciez si iti sunt recunoscatoare din inima si nu din “foi”.

  • crina says:

    Citesc cu placere articolele si ma bucur de ele de multa vreme.Regret ca nu pot sa fiu alaturi de voi la brasov si tare mi-as fi dorit dar suma de achitat reprezinta salariul meu de asistenta la tara de 550 lei pe luna.As vrea sa particip macar 1 zi si cu bani mai putini …se poate???? multumesc.

  • Nico says:

    Draga Crina, iti multumesc ca esti aici! <3
    Workshop-ul de la Brasov e posibil sa-l amanam. Daca-l vom reprograma, vom vorbi atunci si poate gasim o solutie impreuna, pentru a ni te alatura in aceasta experienta. Pana atunci, ma bucur ca-mi esti alaturi aici. Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*