AstroCafe Blog

Închisoarea viselor

November 1, 2012

Noi avem capacitatea de a şti în orice moment ce ne dorim să fim, să facem, să avem. Ştim, dacă suntem atenţi, căci dispunem de propriile sfaturi interioare, de intuiţie, de vocea inimii noastre care ştie mereu ce avem nevoie, ce e bine pentru noi să alegem, să experimentăm. Numai că, învăţaţi fiind, de mici, să ne încredem în alţii mai mult decât în noi, chiar dacă nici aceia nu cred în ei înşişi, de cele mai multe ori nici nu ne mai auzim dorinţele interioare, căci ne e prea frică să le ascultăm şi să ni le asumăm, fiind prinşi în capcana nevoii de aprobare exterioară.

Am fost manipulaţi, şantajaţi, hrăniţi cu frică şi neîncredere. La rândul nostru, am manipulat şi o facem încă, tot din frică. Ce am primit, aia dăm mai departe. Logic. O facem "în numele iubirii".
Totuşi... dacă toţi facem ce zic sau aşteaptă ceilalţi, dar nimeni nu are, de fapt, încredere în el însuşi, va daţi seamă în ce iluzie trăim? Dacă eu prefer să fac ce zici tu, în loc de ceea ce simt eu, dar tu nu ai încredere în tine şi, la rândul tău, faci ce zic alţii, cum să creştem, cum să fim liberi, cum să pretindem că trăim?

Scuza cea mai bună care îmbrăcă frica de a te asculta este "nu vreau să-l supăr sau să-l rănesc pe X". Aşa că-i faci pe plac. Asta însă e o minciună. De fapt, îi faci pe plac ego-ului, dorinţei de aprobare, fricii că ai putea fi respins, judecat, neiubit, dacă nu faci... ca alţii. Te laşi manipulat şi, în timp ce justifici neascultarea de sine prin faptul că îţi pasă de alţii, adevărul este că nu-ţi pasă decât de o porţie de atenţie şi admiraţie, care-ţi dă satisfacţie pe moment, dar pe termen lung te secătuieşte atât de mult, încât ajungi să te întrebi într-o zi: "ce-am făcut cu viaţa mea, ce-am făcut pentru mine, de ce mă simt atât de gol?"

Câtă vreme nu-ţi trăieşti sufletul, propria viaţa, alegerile interioare, îţi sapi abisul platitudinii, tristeţii, resemnării, frustrării. Mori înainte să mori.
Te transformi într-o închisoare... de vise.
Nu vorbesc aici despre alegeri egoiste, căci egoiste sunt exact cele în care urmăreşti să câştigi sau să nu pierzi ceva (inclusiv atenţie), să ai dreptate, să domini. Vorbesc de alegerile făcute din iubire şi respect de sine care îţi dau putere şi îţi sporesc încrederea. Acestea vor atrage, inevitabil, iubirea şi respectul celorlalţi, te vor ajuta să construieşti relaţii bazate pe adevăr, în care te pui pe tine aşa cum eşti, cu crezurile, dorinţele, alegerile şi sentimentele tale, aşa cum sunt ele, necosmetizate.

Nu vorbesc aici nici despre aroganţă, luptă, ambiţie, răzbunare sau nepăsare, căci acestea sunt tot "hainele" ego-ului. Vorbesc însă despre a asculta cu iubire şi a rămâne în iubire, chiar şi când ceilalţi nu-ţi aprobă alegerile, acceptând că au tot dreptul s-o facă şi înţelegând că supărarea lor are la bază propria frică, propriul ego. Însă, dacă există iubire, dacă tu mergi mai departe cu graţie, îţi dai şi le dai spaţiu, ai răbdare, ei vor renunţa la supărare şi vor veni lângă tine. Căci toţi vrem să fim lângă cei care ştiu unde merg.

Când eşti în faţa unei alegeri, când eşti pe punctul de a începe ceva, de a te exprima într-un mod nou sau te inspiră foarte mult o idee, ţi se întâmpla să te răzgândeşti sau să te opreşti, la sfatul "bine intenţionat" al cuiva de prin preajmă? Iată câteva forme de manipulare pe care oamenii şi le aplică unii altora, unele directe, altele subtile, construindu-şi zilnic "închisorile" în care-şi aruncă visele, unul câte unul:

- Să nu zici că nu ţi-am zis!

- Eu m-aş mai gândi, în locul tău.

- La mine te-ai gândit?

- Ascultă-mă pe mine, asta e foarte greu de făcut.

- Asta nu se face.

- E greu, nu cred că o să-ţi iasă.

- Fă cum îţi zic eu şi n-o să-ţi pară rău.

- Mă supăr pe tine, dacă faci asta.

- La mine te-ai gândit?

- Nu te lega la cap, dacă nu te doare.

- O să-mi dai dreptate mai târziu, dacă mă asculţi.

- Nu poţi face numai ce vrei, mai faci şi ce trebuie.

- Asta-ţi mai lipsea acum!

- Eu zic să stai liniştit.

- Ştiu eu pe cineva care a făcut la fel şi nu a ajuns bine deloc.

- Şi dacă n-o să-ţi iasă, ce te faci?

- Treaba ta, fă ce vrei, dar să nu zici că nu te-am prevenit!

Acestea şi multe altele le-am spus sau auzit cu toţii, în inconştienţa noastră. Ne-am împroşcat unii pe ceilalţi cu frică, în loc să ne dăm putere şi încredere. Nu ne-am dat seama ce impact au asupra vieţilor noastre, căci am preferat să ne conformăm "mersului" lucrurilor aşa cum le-am găsit, când am deschis ochii pe pământ.

Poţi să trăieşti aşa în continuare, lăsându-te oprit şi oprindu-i pe alţii să FIE, sau poţi opta pentru eliberarea viselor tale şi ale altora, din închisori.

Poţi alege să mergi pe vârfuri, cu frică, de parcă mereu te aştepţi să deranjezi pe cineva, sau poţi să păşeşti, acceptând că e posibil să cazi, să te ridici, să plângi, să râzi, să ţipi de durere, să te bucuri deplin, să te arunci, să rişti, să începi din nou şi din nou, să iubeşti cu toată inima, adică să trăieşti!

Din inimă,
Nico

 

*Sursa imagine: www.frontporchrepublic.com

5 Comments

  • laura says:

    ani de zile m-am luptat si eu cu acesti binevoitori, care chiar cred ca sunt bine intentionati, si care din prea mult “dragoste” fac doar rau!! ani de zile m-am lovit de sfatul ” da’ daca nu merge?” de cate ori aveam o idee de afacere! pan acand m-am trezit si am raspuns calma si sigura pe mine ” da’ daca merge? ” si atunci am inchis gura tuturor! la fel si acum cand spui cuiva ca ‘iti asculti inima!” destui binevoitori iti raspund “dar crezi ca e suficient?” eii, ce sa mai zici…

  • Paul says:

    Daca nu ne aruncam in iuresul vietii si anume daca nu facem nimic sa ne urmam cu adevarat visele vom ramane intotdeauna intr-un cocon de indoiala teama si regrete.
    Din nefericire acesti binevoitori( si sunt multi) nu o fac din rea intentie, exact ca in articolul lui nico, ci uneori din prea multa grija, dar fiecare trebuie sa se dea cu capul de pragul de sus pentru ca fiecare traieste experienta proprie in aceasta existenta.Ce zic ceilalti trebuie vazut doar ca un sfat si nu ca o impunere a vointei lor asupra noastra si asa ar trebui sa ne crestem si copiii sau chiar prietenii cu sfaturi pozitive si cu prezentarea unor situatii de viata, variante posibile si nu cu teama si deziluzii.
    In speranta ca vom fi cu totii liberi intr-o zi, salut clipul postat cu “now we are free” :)

  • Emanuela says:

    ar fi minunat sa gandim cu totii asa.
    ar fi minunat daca mamele atunci si-au nascut copiii au inteles ca prin taierea cordonului ombilical au devenit 2 persoane, si intre ele nu exista niciun grad de subordonare.
    ar fi minunat daca am invata sa dam libertate pentru a primi libertate.
    ar fi minunat daca nu ne-am mai pune “fericirea” noastra inaintea tuturor, dar mai ales inaintea copillor nostri.
    ar fi minunat sa nu mai intrebam mereu “de ce”.
    ar fi minunat sa invatam in sfarsit ca oamenii au voie sa isi traiasca viata lor si nu pe a noastra, si invers.
    ar fi minunat sa nu mai reprosam nimic nimanui, pentru ca reprosurile ne indeparteaza pe unii de ceilalti.

    cu drag

  • Sorina says:

    Din pacate, de multe ori le avem atat de bine implantate in subconstient, incat nici nu mai e nevoie sa ni le spuna altii… Iar cand vin din partea celorlalti, sunt deja ecouri a ceea ce gandim, si de aceea le acceptam atat de repede…
    Partea pozitiva este ca, o data constientizate, putem invata sa le combatem. Nu e usor, iar calea e lunga, dar si rezultatele sunt pe masura!
    Multumesc pentru aduceri aminte :)

  • Simona says:

    Citesc si redescopar intelepciunea pas cu pas.
    Printre randuri sunt regasiri din mine si stiu ca totul intai se traiesti apoi se scrie :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Next Post
»