AstroCafe Blog

twogulls11-15In urma cu 12 ani, ne-am dat mana si am inceput o calatorie care habar n-aveam unde ne va duce si nici ce vom intalni si cunoaste prin ea. Din iubire si datorita chemarii interioare puternice care ne aducea unul langa celalalt, am pornit, cu bagaje multe si grele, la un drum necunoscut care ne speria, ne entuziasma si incita in acelasi timp. Un drum catre interiorul fiecaruia, dupa cum aveam sa aflam cu fiecare pas pe care-l faceam.

Ne-am fost unul celuilalt, mai intai iubit/a, apoi prieten/a si, mai ales, maestru. Ne-am insotit unul pe celalalt in caderi, salturi, in bucurie dar si in zbaterile interioare transformatoare. Ne-am angajat intr-una din cele mai dificile misiuni de pana atunci, aceea de a ne descoperi si cunoaste pe noi insine. Ne-am zbatut, am invatat, ne-am iubit, am suferit, ne-am distrat dar am fost si tristi, am crescut interior cat nu as fi sperat vreodata, fiindu-ne unul celuilalt, cel mai sever profesor si uneori cea mai dura imagine despre sine.

Si, indiferent ce am intalnit pe drum, ne-am intors mereu unul la celalalt, ca intr-un loc sigur, cald si tamaduitor, un loc din care ne-am luat putere si incredere pentru mai departe. Am invatat impreuna iertarea, compasiunea, libertatea, recunostinta... Ne-am dat jos cojoc dupa cojoc, frica dupa frica si am aflat ce inseamna sa fii vulnerabil si puternic in acelasi timp, cu inima deschisa, in fata celuilalt. Am avut nenumarate momente de gratie impreuna. Am creat nenumarate experiente inaltatoare. Sufletele ni s-au conversat si confesat nopti intregi pana la rasaritul soarelui. Am fost mereu acolo unul pentru celalalt, indiferent ce. Am fost acolo sa ne ascultam, sa ne iertam si sa ne imbratisam in inima, in momentele in care ne rataceam, eram nesiguri, ne separam de Dumnezeu, percepeam judecatile, proiectiile si etichetele noastre sau pe ale celorlalti.

Fara sa stim de la inceput, aceasta intalnire avea sa fie, de fapt, intalnirea fiecaruia cu el insusi asa cum este cu adevarat.

Acum am ales sa ne dam drumul la maini si sa mergem mai departe, fiecare purtand cu el bogatia primita din aceasta relatie. Si din nou, fara sa ne dam seama, acest punct in care suntem este un context numai bun de manifestat iubirea rafinata unul fata de celalalt, pretuirea fata de sine, acceptarea, recunostinta, smerenia, eleganta, gratia, bucuria de a fi calatorit impreuna.

Da, se poate sa te desprinzi unul de celalalt cu o imbratisare. Se poate sa inchei o casnicie cerand iertare, multumind, imbratisand. Se poate sa mergi la notar cu zambetul pe buze, la brat, sub aceeasi umbrela. Se poate sa il sprijini pe celalalt, chiar daca ai ales sa pleci. Si se poate sa iubesti in continuare, in alta forma, pe acelasi pamant, in acelasi suflet, omul care a fost oglinda ta, maestrul tau, suma stadiilor prin care a trecut constiinta ta in timpul calatoriei impreuna.

Da, se poate, aici, in punctul in care ne-am adus pe noi insine. Se poate sa intelegem ca o despartire aduce cu ea expansiune, noi potentiale de creatie, bucurie. Chiar daca privind din afara catre noi, prin ochii altora, sau din perspectiva reperelor cunoscute despre casatorie si divort (simple notiuni in carca carora s-au pus semnificatii impovaratoare, de cele mai multe ori), acest moment poate parea un esec, o problema, un motiv de disperare si tristete, privind de aici insa, din inimile noastre, este doar felul nostru de a merge mai departe, cu o iubire care a trecut dincolo de planul terestru, s-a tot transformat, dar a ramas in suflet pentru totdeauna. Si chiar daca aici pe pamant alegem sa mergem pe drumuri diferite si sa manifestam fiecare din spatiul sau, curatat timp de 12 ani de tot felul de buruieni, stim ca aceasta relatie, aceasta etapa este inscriptionata in sufletul nostru pentru totdeauna, in toate lumile si vietile. Pentru ca o relatie nu se sfarseste niciodata, de fapt. Isi schimba doar forma, asa cum se intampla cu toate lucrurile. Nimic nu se sfarseste, doar pare asa in plan fizic.

Uneori, misiunea unei relatii se incheie, poate mai devreme decat ne asteptam. O relatie, la un moment dat este posibil sa nu le mai serveasca celor doi pentru ceea ce sufletul vrea sa experimenteze. Si e important sa recunoastem acel moment si sa rostim adevarul despre ce vrem mai departe. Nu durata unei relatii primeaza pentru un om constient, ci esenta ei, contributia ei la cine suntem si putem fi mai departe. Cand potentialul relatiei, din punct de vedere al cresterii interioare si nu numai, a fost implinit, atins, putem si e de preferat sa ne desprindem de acolo si sa ne continuam calatoria, imputerniciti, mai bogati, cu usurinta si gratie. Usurinta, in astfel de momente, este o alegere. Vine din intelegerea lucrurilor dincolo de semnificatiile sociale atasate ideii de casatorie sau relatie... vine dintr-o perspectiva ceva mai inalta asupra vietii si experientelor care o compun... vine din cine suntem cu adevarat: iubire, libertate, creatori permanenti, lumina.

Noi asa alegem acum sa ne desprindem: cu eleganta, cu bucuria de a fi fost parteneri de drum, cu inima plina de recunostinta, cu incredere, compasiune, putere. Asa alegem sa continuam, luind cu noi tot ceea ce am primit din aceasta relatie, toate darurile ei. Daruri pe care abia asteptam sa le asezam in noi experiente si creatii. Ca tot e vremea noilor creatii, a noii energii, in care unii oameni se despart, nu neaparat de durere, ci mai ales pentru ca vocea sufletului devine mai puternica decat cea a egoului, fricii si mintii, entuziasmul schimbarii si posibilitatea expansiunii mai puternice decat confortul sigurantei, iar ei stiu ca au o noua calatorie de facut, cu altcineva, in alta parte, in alt decor.

Asa alegem sa ne desprindem, in plan fizic: cu gratie si credinta! Pentru ca stim cine suntem, dincolo de corp si minte, pentru ca intelegem rostul calatoriei aici, pentru ca putem privi dincolo de limitari si judecati.

Si da, putem sa ne recunoastem in continuare, ca suflete care pana la urma nici macar nu sunt separate. Ca expresii ale propriului sine. Asta e calea noastra, e felul nostru de a merge mai departe si a crea din nou, ceva nou. Aceasta este experienta noastra, povestea noastra traita intens, plin, profund, cat 7 vieti intr-una. Aceasta este alegerea noastra. Mergem mai departe... abia asteptam sa cream si sa ne minunam de fiecare pas... si sa ne bucuram unul pentru celalalt!

Fii fericit, prietenul meu drag! Fii fericita, prietena mea draga! Asta ne spunem acum! Si stim, in sfarsit, ca fericirea fiecaruia nu depinde de celalalt!

Multumesc! Te rog sa ma ierti! Te iubesc!

Cu recunostinta si bucurie mergem mai departe,

Nicoleta Svârlefus si Cornel Svârlefus

Asa am inceput, asa continuam...

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*