Viziuni şi idealuri

Autor: AstroCafe.ro - marti, 06 iunie 2017, 13055 vizualizari
vision

Visătorii sunt salvatorii lumii. Aşa cum lumea vizibilă este susţinută de cea invizibilă, oamenii prin încercările lor, păcatele şi vocaţiile sordide, se hrănesc cu viziunile frumoase ale visătorilor solitari. Umanitatea nu îşi poate uita visătorii ; nu poate lăsa idealurile acestora să moară ; trăieşte prin ei ; aceştia sunt realitatea ce va fi într-o zi văzută şi cunoscută.

Compozitorii, sculptorii, pictorii, poeţii, profeţii, înţelepţii – aceştia sunt creatorii lumii de dincolo de lume, arhitecţii Raiului. Lumea este frumoasă deoarece ei au existat. Fără ei, umanitatea ar pieri. Cel care are viziuni frumoase şi idealuri înalte, într-o zi va reuşi să le realizeze. Columb a avut viziunea unei lumi noi, şi a descoperit-o. Copernic a avut viziunea multiplicităţii lumilor şi a unui univers mai mare şi a demonstrat acest lucru. Budha a avut viziunea unei lumi spirituale şi a păcii absolute, şi a intrat în ea.

Apreciază-ţi viziunile, apreciază-ţi idealurile. Apreciază muzica ce se aude în inima ta, frumuseţea din mintea ta, dragostea ce-ţi învăluie cele mai pure gânduri. Din ele vor apare cele mai bune circumstanţe, un mediu de Rai, şi dacă crezi în ele ai reuşit să-ţi construieşti lumea. A dori înseamnă a obţine; a aspira înseamnă a realiza. Cele mai neînsemnate dorinţe ale omului pot duce la mari realizări? Cele mai pure aspiraţii vor muri fără a fi susţinute? Nu, nu aceasta este Legea. O astfel de stare nu poate obţine niciodată: „Cere şi ţi se va da”.

Dacă ai vise măreţe, ceea ce vei visa, vei deveni. Viziunea ta este promisiunea a ceea ce vei deveni într-o zi. Idealul tău este profeţia a ceea ce vei descoperi în cele din urmă. Cele mai mari realizări au fost la început doar nişte vise. Stejarul doarme în ghindă; pasărea aşteaptă în ou. Şi cele mai mari viziuni ale sufletului trezesc cele mai mare realizări. Visele sunt seminţele realităţii.

Circumstanţele pot fi dezagreabile, dar nu vor rămâne astfel dacă ai un ideal şi te străduieşti să-l atingi. Nu poţi călători atâta vreme cât nu porneşti la drum.
De exemplu, un tânăr presat de povara sărăciei şi a muncii, care trebuie să lucreze ore întregi într-un atelier mizerabil; fără studii şi lipsit de rafinamentul artei. Dar el visează la o viaţă mai bună. Se gândeşte la inteligenţă, rafinament sau frumuseţe. Creează în mintea lui un ideal al vieţii sale. Îşi va căpăta astfel libertatea şi va avea un ţel, ceea ce-l va face să acţioneze, folosindu-şi timpul liber încercând să-şi dezvolte puterile şi resursele latente. În curând îşi va schimba atât de mult gândurile încât nu va mai rămâne în acel atelier. Va intra în armonie cu el însuşi şi astfel oportunităţile, care corespund ţelului său, vor creste.

Mai târziu îl vom vedea pe tânăr un om în toata firea. Descoperim că a reuşit să-şi stăpânească gândurile şi deţine puterea. Ţine în mâinile sale corzile responsabilităţilor; modul de a trăi şi a vorbi i s-au schimbat; ceilalţi oameni îl ascultă şi încearcă să-l imite. A devenit un centru de atracţie în jurul cărora alte destine se învârtesc. A devenit viziunea tinereţii sale. A devenit una cu idealul său.

Şi tu, de asemenea, dragă cititorule, îţi poţi realiza viziunea (nu numai dorinţele latente) din inima ta. Pentru că întotdeauna vei merge înspre ceea ce iubeşti cel mai mult, în secret, în inima ta. În mâinile tale se află rezultatele corecte ale propriilor tale gânduri. Vei primi ceea ce vei câştiga. Nici mai mult nici mai puţin. Oricare ar fi mediul tău în prezent, poţi rămâne acolo, poţi să cazi sau să te ridici prin gândurile tale, viziunea, idealul tău. Poţi deveni mai mare sau mai mărunt, în funcţie de aspiraţiile tale dominante.

Cei care nu gândesc, ignoranţii, indolenţii, văzând numai efectele aparente ale lucrurilor şi nu lucrurile în sine, vorbesc despre noroc şi şansă. Văzând că un om se îmbogăţeşte, vor spune: „ce noroc a avut!” văzându-l pe altul care este foarte inteligent vor spune: „cât de favorizat este”, sau văzând un om cu o mare influenţă, vor spune „şansa îl ajută la fiecare mişcare!” ei nu pot să vadă eforturile şi eşecurile, lupta pe care aceşti oameni au dus-o pentru a obţine experienţă. Ei nu ştiu câte sacrificii au făcut astfel de oameni, câte eforturi au depus, astfel încât să devină capabili de a-şi realiza viziunea din inima lor. Ei nu îşi dau seama de întuneric şi suferinţă, ei văd numai lumina şi fericirea, pe care le numesc „noroc”. Nu pot să vadă lunga şi dificila călătorie, văd numai ţelul împlinit pe care îl denumesc „ şansă”. Nu înţeleg procesul, ci observă numai rezultatul pe care îl numesc „soartă”.

Pentru orice lucru trebuie depus efort, şi atunci vor exista şi rezultate. Rezultatul va fi pe măsura efortului. Nu este şansă. Darurile, puterea, proprietăţile materiale, intelectuale şi spirituale sunt fructele eforturilor. Ele sunt împlinirea gândurilor, obiectivele realizate, viziunile împlinite. Viziunile pe care le venerezi în mintea ta, idealurile ce iţi tronează în suflet, prin ele iţi construieşti viaţa şi vei deveni ceea ce îţi doreşti.

James Allen

Sursa: Aşa cum gândeşte omul - Editura Ascendent

Imagine: files.wordpress.com

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole