Previziuni astro

Atmosfera astrală IANUARIE 2017: Cu toată puterea înainte!

Prima lună calendaristică din primul an al unui ciclu de nouă ani aduce o mare dorință de cooperare, de evidențiere a faptului că toți avem nevoie de ceilalți oameni și oricât ne-am strădui să ignorăm importanța lor în viața noastră, tot la ei vom reveni. De aceea este bine să fim înțelegători, toleranți, răbdători, deschiși spre colaborare și să ne orientăm spre valori morale și spirituale autentice.
Citeste tot articolul

2017- Focul Renașterii

Un an ca un cal pursânge, care răspunde direct şi cu aceeaşi monedă la trăirile noastre emoţionale. Este alegerea noastră, a fiecăruia, dacă vrem să stăm pe un cal nărăvaş sau să descoperim că suntem călare pe calul lui Harap Alb. Acesta ne poate duce ca vântul şi ca gândul şi chiar despre gânduri va fi vorba, în mod special, pe tot parcursul anului. Avem de ales între gânduri care să ne înalţe sau să ne coboare.
Citeste tot articolul

Luna nouă in Capricorn, 29 decembrie 2016. O promisiune divină

Ultima Luna nouă din acest an are loc în semnul Capricornului, pe 29 decembrie, la ora 8:51. Cu ascendentul in acelasi semn, Capricorn, si fiind situata în casa a XII-a astrologica, vorbim despre o incheiere, un final, o etapa lunga din viata noastra care se afla la momentul bilantului, al evaluarii si ajustarilor. E un moment in care, vrem sau nu, privim mai mult inapoi decat inainte, ca si cum inca mai avem ceva de vazut, de inteles si de invatat, inainte sa ne vedem de drum.
Citeste tot articolul

Marte e în Pești. Să dansăm, deci!

Da, Marte a intrat în Pești. Colacul de peste pupăză ne spune că și Mercur e retrograd. E vremea undoing-ului. Ori desfacem lucruri, ori nu mai facem nimic. Dansăm. Ne găsim, fiecare, beat-ul (sau curentul) și mergem pe el. Unii învață un dans nou, alții se unduiesc așa cum știu ei mai bine. Ideea e să dansezi.
Citeste tot articolul

Luna nouă în Săgetător. #Saltul

Semnul expansiunii și al explorării, al libertății și entuziasmului, guvernat de Jupiter. Se deschide acum un ciclu de 28 de zile, în care e important în ce investim energie și atenție. Fiind un semn guvernat de Jupiter, totul tinde să fie amplificat, și într-un sens și in altul. Primim și mai mult din ceea ce hrănim, mentinem în atentie, în gând și cuvânt, lucrurile despre care vorbim neîncetat se înmulțesc, cresc, se dezvoltă etc...
Citeste tot articolul

E de stat pe recepție! Neptun face valuri...

Job description-ul lui Neptun ar fi, în lumina celor de mai sus, manageruirea tuturor funcțiilor ce țin de mister, gândire magică, iluzie, ilogic și paradoxuri. Interacțiunea sa cu orice altă funcție psihică are ca rezultat alterarea acesteia, așa cum alcoolul alterează capacitatea de control și obiectivitate.
Citeste tot articolul