Prea mulți profesori, prea puțini elevi

Autor: Roxana Alexe - marti, 18 iulie 2017, 6486 vizualizari

O da, cât adevăr este în aceste cuvinte, atât în sensul propriu, cât şi la sensul figurat! În ziua de azi, aproape peste tot, lumea învaţă, are acces la informaţie şi, prin acest canal, la ceea ce numim cunoaştere. Sute de metode de autocunoaştere, zeci de cursuri, bibioteci întregi de hrană pentru creier. Şi peste tot, numai avantaje. Iar printre toate avantajele cunoaşterii, poate singurul dezavantaj - prea puţina simţire. La toate colţurile, la toate mesele, mii şi mii de tendinţe, reţete, poţiuni magice care ne promit Adevărul, Calea şi, bineînţeles, o Viaţă trăită divin. Promisiuni de ajungere ACOLO.

Unde acolo? Habar nu am, căci locul cel mai sigur în care ajungi atunci când te limitezi la a aduna şi a înmagazina cunoştinţe este în CAP, hrănindu-ţi mintea cu seva cunoaşterii, pe care repede, repede, mult mai repede decât ritmul vieţii noastre, înainte de a o trece prin filtrul experienţei tale, prin ritmul inimii tale, te apuci să o lepezi rapid în urechile altora, hrănindu-ţi puternicul Ego-cunoscător în ale tainelor vieţii.

Şi nu, nu este despre a ţine cunoaşterea la secret, pentru că nu sunt dintre cei care se aşează cu fundul pe cărţile Sfinte, împiedicând cunoaşterea să ajungă la oameni. Nu sunt dintre cei care, atunci când descoperă un lucru, minunat sau nu, pun patent pe magie şi cred că pot guverna lumea. Pentru că şi eu am descoperit toate câte există, tot prin şi de la oameni. De la oameni darnici, oameni cu har, adevăraţi profesori, care inspiră prin ceea ce sunt, printr-o respiraţie şi care chiar împărtăşeşc cunoaşterea prin propria experienţă în, din şi prin inimă. Adevăraţi profesori de viaţă, care nu se opresc la a disemina informaţii, ci dau mai departe viaţa însăşi.

Fac parte, vreau să cred, dintre cei care ţin cont de 3 reguli de aur prin care un ajutor ar trebui dat cuiva, aşa la ceas de seară, în dum de vară. Cuiva, adică oricui. Chiar şi mie însămi.

Ajutorul să-ţi fie cerut – ori nu–ţi cer la bere, prin terase, prin piaţă să-mi vorbeşti de Dumnezeu. Ş-atunci nu-mi da, chiar dacă e trendy să purtăm discuţii spirituale.

Ajutorul să fie acordat de o persoană de specialitate – pentru că nu pot să-i cer stomatologului să-mi repare maşina. Şi nu, nu despre dipome vorbesc. Nu despre hârtii ştampilate şi frumos gravate, în nu ştiu ce limbă şi în nu ştiu ce grad încadrate. Dar vreau să ştii ce vorbeşti, atunci când deschizi gura. Să fii cu totul acolo, să-ţi fi trecut prin mijlocul inimii, prin fiecare celulă, prin fiecare nerv, experinţa despre care-mi vorbeşti. Nu vreau să-mi spui bătându-ţi copilul neastâmpărat, că ar fi cazul să nu mă mai enervez aşa când merg la poştă. Şi nici să-mi spui cu mâna pe micii cu muştar, că ar fi cazul să slăbesc. Tot ce vreau e să fi trăit, să fi experimentat tu, şi abia apoi să-mi vorbeşti mie. Să-mi spui cum funcţionează pentru tine, nu să-mi traduci literele din cărţi. Şi eu am înghiţit sute de pagini din cărţi care mai de care mai înţelepte şi mai puternice, dar nu îţi bag pe gât la şaorma de dimineaţă teoria fericirii prin practica postului. Pentru că n-are destul sos şi s-ar putea să-ţi stea în gât!

Ajutorul pe care mi-l dai, să mă „coste” ceva, orice ar fi acel ceva – timp, bani, simţire practică. Să simt că am dat ceva în schimb. Căci, altfel, o să rămân în minte cu ideea că mi se cuvine, că oricum dacă tot e gratis, pot să nu dau 2 bani pe el.  

"Spiritualitatea" asta vorbită pe la toate colţurile, explicată şi para explicată, de nici un pas nu mai poţi face fără o teorie a lichidelor care te înalţă şi te transformă în "esenţă", însoţită de o "smerenie" urlată şi ţipată în timpanele prea sparte de la atâta Dumnezeire înghiţită ca pelicanu' sunt un fel de apă moartă, care pică din cer, dar nici măcar pământul nu-l udă!", ziceam cu câteva zile în urmă, în timp ce zilele trecute un prieten îmi spunea că trăim vremuri de „Prea mulţi profesori, prea puţini elevi”. Şi mare dreptate avea. Căci în loc să ne îndopăm egoul cu găluştele a cât de deştepţi suntem noi, mai bine respirăm şi ne uităm încercând să primim învăţătură şi cunoaştere de la tot ce mişcă în jurul nostru. De la înaltul cerului, până în fundul pământului, de la păsările văzduhului şi până la omul care trăieşte pe stradă, sub cerul liber, sau cel ce se ocupă de gunoiul nostru cel de toate zilele. Da, exact, „gunoierul” atât de exemplificat în teoriile noastre despre „AŞA NU!”. Căci vorba aceea, mare ruşine este să strângi gunoaie în ziua de azi, cu atâta cunoaştere în jur.

Deschide-te cu umilinţă în faţa fiecărei zi, a fiecărei poveşti, a fiecărei situaţii, căci toate sunt adevăraţii profesori ai vieţii tale. Vezi ce-i de văzut, învaţă ce-i de învăţat şi mergi mai departe.  Căci într-un prea plin de minte, inima nu mai are loc. Iar pe acest drum sunt şi profesorii autentici. Părerea mea! Evident, pentru mine. Şi numai pentru mine! Pentru că ştiu că nimănui altcuiva nu i s-a mai întâmplat până acum. Niciodată!

Poate doar pentru prietenul meu, ca să vadă c-am învăţat ceva. Că am ales să mă transform în elev, „eternul elev”, încercând să învăţ de la fiecare Profesor din viaţa mea, câte ceva. Nu, nu doar cunoştere din teorie.

Roxana Alexe

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole