Inutilitatea controlului

Cheia pentru a trăi în pace constă în capacitatea de a rămâne în momentul prezent. Nu poţi trăi în momentul prezent, în cazul în care crezi că tu eşti cel care „îţi faci" viaţa. Dacă tu crezi că eşti „cel care face", vei considera că ai o justificare pentru a construi planuri fără sfârşit. Acum, eu nu sugerez că ar trebui să încetezi de a mai face planuri. Ceea ce îţi cer este să urmăreşti cu atenţie ce se întâmplă cu planurile tale.

Priveşte cum se schimbă în mod inevitabil, cum se răstoarnă sau chiar dispar complet, pe măsură ce începi să-ţi trăieşti propria ta experienţă. Oricât de tare te-ai strădui să fixezi nişte jaloane, în viaţă îţi apar în mod inevitabil surprize. Ar trebui să fii recunoscător pentru ele. Fără aceste surprize, existenţa ta ar fi unidimensională, bazată pe rutină şi plictisitoare.

Ego-ul tău este îngrozit de necunoscut. Oricât de cumplit ar fi trecutul pe care îl cunoaşte, ego-ul îl preferă prezentului necunoscut. Întreaga sa energie se consumă în a încerca să facă prezentul la fel cu trecutul. El crede că aceasta creează siguranţă, dar adevărul este că nu creează decât teroare continuă, agravare constantă a rănii - până ce durerea este atât de intensă, încât trebuie ca cineva să se ocupe de ea. După cum vezi, cotul - până şi ego-ul tău - conspiră înspre propria ta trezire! Astfel că teroarea supremă înseamnă a trăi trecutul, iarăşi şi iarăşi.

Pe dinafară, viaţa pare în siguranţă şi previzibilă. Pe dinăuntru, fitilul dinamitei a fost aprins. Crezi că tu eşti cel care îţi face viaţa şi că ai creat siguranţă, când, de fapt, viaţa ta este pe punctul de a exploda şi tu eşti pe punctul de a-ţi da seama că nu ai un control conştient asupra a ceea ce se întâmplă. Crezi că eşti puternic, dar demonstrezi, iarăşi şi iarăşi, totala ta lipsă de putere. E un paradox interesant, nu-i aşa?

Indiferent de cât de tare se străduieşte, ego-ul nu poate crea siguranţă. Oricât de des se străduieşte ego-ul să te împingă afară din momentul prezent - în mod inevitabil te aduce înapoi în el cu toată forţa, deoarece preţul negării este durerea. Cu cât te străduieşti mai mult să controlezi viaţa, cu atât mai mult viaţa îţi va da mesajul că nu poate fi controlată. Şi, apoi, te vei simţi lipsit de putere şi vei încerca încă şi mai tare să controlezi. Înţelegi?

Este un joc prostesc. Nu poţi câştiga jocul, dar nu poţi nici să încetezi de a-l mai juca. Aceasta este o dependenţă supremă. Ea are multe forme. Până şi dependenţa de a-ţi asuma riscul este o formă de control. Formele sunt nenumărate. Atunci când începi să-ţi dai seama că nu tu eşti cel care face, renunţi la dependenţa subconştientă de a juca pentru a pierde. Rezultatul e că nu mai eşti victima vieţii tale.

Atunci când încetezi de a mai fi cel care face, încetezi, de asemenea, de a fi victimă - pentru că cele două merg întotdeauna mână în mână. Cel care face este victima, iar victima este cel care face. Acesta este ciclul naşterii şi morţii, roata karmică pe care te învârti fără îndurare. Când roata încetează de a se mai învârti, intri plin de curaj în necunoscut, fară să aduci cu tine trecutul şi fară să proiectezi viitorul.

Înveţi să te confrunţi direct cu frica ta de necunoscut şi, pe măsură ce o faci, descoperi darurile şi miracolele aflate în partea cealaltă a fricii. Preţul miracolului nu este mare. Trebuie doar să renunţi la ceea ce crezi că ştii. Când trecutul cade şi tot ceea ce ştii se sfârşeşte, se reinstaurează inocenţa. Intri în momentul de acum, pe deplin conştient, permiţându-i să se desfăşoare în tine şi prin tine. Aceasta nu este doar o fantezie, ci o invitaţie la experienţă, o invitaţie pentru a participa la miracolul continuu al vieţii.

Paul Ferrini

Sursa: Liniştea Inimii – Editura FOR YOU

Imagine: wordpress.com